Insula Socotra

3

Insula Socotra a apărut cu milioane de ani în urmă, în urma derivei continentelor, când s-a separat de Africa. Izolată de continent, insula devine leagănul unui microclimat şi  al unui ecosistem unice. Populată cu triburi arabe, acest paradis al florei şi faunei era cunoscut de romani şi greci, aceştia din urmă numind-o Dioscorida.

Socotra apartine Republicii Yemen, fiind vorba, de fapt de un mic arhipelag format din patru insule, aflat în oceanul Indian aproape de Cornul Africii, la 350 km de peninsula Araba. Socotra este numele insulei principale, cea mai mare din intregul arhipelag, având 3600 de kilometri patrati. Celelalte trei insule sunt: Abd al Kuri, Samhah si Darsa, apoi o multime de insulite stâncoase, cu nume ciudate (Ka’l Fir’awn, Sabuniyah), care nu sunt locuite decât de nenumaratele specii de pasari.

Peisajul este cu totul şi cu totul deosebit, putem vedea arbori cu forme ciudate, animale nemaiînâlnite şi care nu au nimic în comun cu animalele din Africa. Până şi oamenii au o fizionomie aparte, nu seamănă nici cu europenii, nici cu arabii, nici cu africanii. Timpul pare să se scurgă altfel într-un ţinut cu un relief ce pare extraterestru, cu o clima calda si secetoasa.

Citește și:
Ce nu ştiai despre cele mai cunoscute jocuri din lume

Iată câteva din motivele pentru care insula este considerată unică:
Aici se găsesc în jur de 300 de specii de plante, multe dintre ele nemaiîntâlnite în alte locuri : sângele dragonului, trandafirul deşertului, arborele de tămâie

Sângele dragonului – are forma unei umbrele sau a unei ciuperci uriaşe. Este o re­­lic­­vă din trecutul  îndepărtat al Pămân­­tului, tesuturile ei   secretă o răşină purpurie, folosită în industria chimică ( vopseluri, colorarea sticlei ) şi farmaceutică ( tratarea dezinteriei si a arsurilor ), dar şi în fabricarea viorilor ( se pare că a fost folosită şi de celebrul Stradivarius).

Arborele de tămâie cuprinde mai multe varietăţi, aici este cea mai veche pădure de arbori de tămâie, cunoscută şi de vechii egipteni, care importau preţioasa substanţă pentru a o folosi în ceremoniile lor religioase.

Trandafirul deşertului impresionează prin florile lui mari, de culoare roz, dar si prin înălţimea de 5 m şi diametrul de 3 m, trunchiul fiind un adevărat rezervor de apă

Unii copaci au formă de umbrelă sau se prind direct de piatră, fără a avea nevoie de pământ pentru a creşte.

Citește și:
Ornitorincul, un animal ciudat

Tot aici se afla peste 100 de specii de păsări rare, printre care si vrabia de Socotra.
Singurele mamifere originare de pe insulă sunt liliecii. Un alt mic mamifer carnivor prezent aici este civeta, de mărimea unei pisici, care produce o substanţă asemănătoare moscului, folosită în fabricarea parfumului;în zonă nu există caini  , iar pisicile din Socotra sunt mult mai mari decat cele europene comune, ajungand pana la 10-12 kg. Se crede ca ele ar fi descendentii salbaticiti ai unor pisici domestice aduse de colonisti.

Mai pot fi vazute 22 de specii de reptile, dintre care 19 specii sunt considerate rare.
Pe plajă trăiesc broaştele ţestoase.

Apele riverane se caracterizează printr-o diversitate a plantelor si animalelor pe care le adăpostesc, astfel încât, fructele de mare şi homarii uriaşi reprezintă hrana obişnuită a turiştilor. Rechinii apar foarte rar, iar peştii care populează apele sunt coloraţi, printre ei aflându-se şi peştii chirurg.

Biologii considera acest loc un laborator viu unde se pot efectua cercerari deosebite referitoare la evolutia vietii pe pamant.

Insula a fost trecută de UNESCO pe lista locurilor care aparţin Patrimoniului Mondial.


3 comentarii

Lasă un comentariu