Culorile semaforului

0

„Semaforul” este un experiment prin care copiii pot descoperi rolul oxigenului într-o reacție chimică. Pentru că experimentul să se desfășoare în siguranță, este necesară supravegherea din partea unui adult.

Materiale necesare

200 ml apă

15 grame de glucoză

Indigo carmine

5 grame sodă caustică

1 pahar de sticlă cu capc

1 pahar de sticlă simplu

1 linguriță

Cum procedați

În paharul cu capac se toarnă 100 ml de apă plată și câteva picături de indigo carmine. În celălalt pahar de sticlă se prepară o soluție din 50 de ml de apă și 2 lingurițe de glucoză.

Turnați apoi acest amestec în primul pahar, cel cu capac.

Apoi, în paharul smplu se amestecă 50 de ml de apă cu soda caustică pregătită și acest amestec se toarnă tot în primul pahar, cel cu capac.

Urmează acum cea mai spectaculoasă etapă a experimentului, cea în care veți putea observa semaforul. Închideți bine capacul paharului și agitați amestecul din interior. Veți observa cum soluția își schimbă culoare pe rând din roșu, în galben și verde…la fel ca un semafor.

Citește și:
Notele, o evaluare critica si constructiva a performantelor scolare?

Ce se întâmplă

Rolul esențial în acest experiment îl are oxigenul. Reacția chimică prin care s-a format „semaforul” nu ar fi putut avea loc fără oxigen. Experimentul demonstrează recţia de oxidare şi reducere. Soluţia de glucoză este adăugată peste soluţia care conţine indicatorul, în cazul nostru această este indigo carmine.

Atunci când toate se amestecă, oxigenul se dizolvă în soluţie şi oxidează indigoul carmine. Pornind de la culoarea originală a amestecului, galben, acesta devine roşu atunci când o cantitate mică de oxigen este dizolvată şi în verde atunci când întreaga cantitate de indigo carmine este oxidată. Soluţia revine la culoarea iniţială, galben, atunci când concentraţia de oxigen scade din nou. Experimentul poate fi repetat, folosind același amestec, de mai multe ori, va fi nevoie însă să mai adăugați indigo carmine.


Lasă un comentariu