Experiment: acadele din cristale de zahăr

0

Experimentul cu zahăr este distractiv şi în acelaşi timp este și o lecţie de ştiinţă pentru copii.

La final, rezultatul va fi uimitor, iar bucuria celor mici cu atât mai mare cu cât vor putea “gustă” din ceea ce a rezultat în urma experimentului.

Pentru acadelele din cristale de zahăr aveţi nevoie de:

Beţişoare din lemn

Apă

Zahăr

Câteva cleştişoare de rufe

Borcane sau pahare de sticlă

În primul rând, acest experiment se face sub supravegherea unui adult. Fiecare acţiune va trebui atent supravegheată pentru că experimentul necesită utilizarea aragazului şi mânuirea unor recipiente cu conţinut fierbinte. Aşadar, un experiment interesant pe care părinţii şi copiii îl pot face împreună.

Cantitatea de apă şi de zahăr de care e nevoie depinde de câte acadele v-aţi propus să faceţi şi de câte pahare de sticlă aveţi. (2 pahare ar fi suficiente).

Proporţia standard este de 2 ceşti de zahăr şi 1 ceaşcă de apă, dar e posibil să fie nevoie de puţin zahăr în plus. De exemplu, poţi face experimentul cu 10 ceşti de zahăr şi 4 ceşti de apă.

Citește și:   Experiment: Cum se formează energia statică

Dacă alegeţi această proporţie, vedeţi în continuare cum procedati (dacă alegeţi alte cantităţi va trebui să faceţi un calcul).

Pentru a face acadelele, pentru început, puneţi 4 ceşti de apă şi 4 ceşti de zahăr într-o cratiță. Amestecaţi puţin şi puneţi cratiţa pe aragaz. În acest timp, observaţi cu atenţie cum zahărul se topeşte în apă şi cum acesta se topeşte şi mai repede, dacă creşte şi gradul de căldură la care amestecul este expus.

Lăsaţi cratiţa cu apa zi zahăr să fiarbă la foc mediu şi continuaţi să adăugaţi zahărul până când acesta nu se va mai dizolva deloc – atunci amestecul s-a transformat într-o soluţie de zahăr saturată.

Cât timp zahărul topit se răceşte pregătiţi beţişoarele. Puneţi beţişoarele în apă, apoi treceţi-le prin zahăr uscat pentru a se forma un strat pe care cristalele noi de zahăr se vor prinde. Lăsaţi beţele să se usuce bine înainte de a le pune în soluţia de zahăr.

Citește și:   Testul cu portocale: se scufundă sau pluteşte?

Cu atenţie, puneţi soluţia de zahăr în paharele de sticlă pe care le-aţi pregătit. Puteţi adăuga şi colorant alimentar.

Puneţi beţele cu zahăr în paharele cu soluţie de zahăr. Puteţi folosi cleştişoare de rufe pentru a fixa beţişoarele ca să stea drepte. Aveţi grijă ca beţişoarele să nu se atingă între ele, pentru că noile cristale de zahăr au nevoie de spaţiu pentru a se forma.

Lăsaţi beţişoarele în soluţia de zahăr din borcane timp de o săptămână, când veţi vedea că aţi obţinut acadelele de zahăr.


Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?