Experiment: Pepenele vulcan

0

Vara ne bucurăm din plin de abundența de pepeni mari pe care îi putem procura cu ușurință. Următorul experiment implică acest fruct delicios și este o idee excelenta pentru copiii de toate vârstele.

Cu experimentul ce urmează este posibil să vă mai fi întâlnit până acum, sub alte forme, fiind celebrul “vulcan” adaptat însă, astfel încât să fie mai distractiv acum, când e timp frumos și copiii ar trebui să stea cât mai mult în aer liber.

Primul pas necesar este să pregătiți pepenele pentru experiment. Alegeți un pepene mare, scobiți-l și puneți miezul separat pentru a-l putea mânca mai apoi.

Pentru experiment vor mai fi necesare următoarele ingrediente:

  • Bicarbonat de sodiu
  • Oțet
  • Colorant alimentar (acesta este opțional, însă vulcanul va ieși mai spectaculos dacă vulcanul va fi colorat)

Puneți bicarbonatul de sodiu în pepenele din care ați scos miezul. Turnați puțin colorant alimentar, iar apoi puneți cana de oțet pregătită. Pepenele vostru va erupe și va arăta spectaculos.

Citește și:
Experiment: Culori fascinante

Puteți avea la îndemână și o lingură mare din lemn cu care continuați să amestecați “vulcanul” și să vă distrați, în timp ce puteți observa ce se întâmplă pe măsură ce mai adăugați din aceleași ingrediente.

Dacă nu puteți face activitatea afară, există și o soluție pentru a va bucura de acest experiment în interior. Trebuie doar să așezați pepenele într-un vas suficient de larg, încât “lava vulcanului” să se poată revărsa fără să faceți mizerie în casă.

Acest experiment distrativ și educativ în același timp, poate fi o activitate potrivită și pentru o petrecere pe care o organizați pentru cel mic.


Lasă un comentariu