“Micul Prinţ”, animația despre sensul ascuns al vieții

0

“Micul Prinţ”, celebra poveste a lui Antoine de Saint-Exupéry, este una dintre cele mai faimoase capodopere ale literaturii franţuzeşti din toate timpurile: un roman parţial autobiografic al unui pilot al cărui avion se prăbuşeşte în deşertul Sahara, unde întâlneşte un mic prinţ care a ajuns pe Pământ ca urmare a unei călătorii în jurul universului.

Povestea “Micul Prinţ”a fost de multe ori adaptată atât în filme, cât şi în piesele de teatru ori sub alte forme.

De această dată, filmul nu este o adaptare, ci mai degrab[ împrumută câteva elemente pentru a da naştere unei poveşti în care o fetiţă încearcă să îi facă faţă mamei sale care îşi dorea ca ea să crească mai repede şi să se înroleze în prestigioasa Werth Academy. Pentru a fi sigură că micuţa trece examele, mama ei îi impune un program strict de studiu peste vară care nu îi mai permite fetiţei să aibă timp liber. Fetiţa este însă distrasă de la studiul său de vecinul lor, un aviator ajuns la pensie, care ajunge să îi spună povestea unui băieţel numit “Micul Prinţ” pe care l-a cunoscut în deşert atunci când avionul lui s-a prăbuşit. Chiar dacă mama sa e deranjată că fetiţa este distrasă de la lecţii de poveştile aviatorului, aceasta continuă să meargă să îl viziteze pentru a afla povestea micului prinţ până la final.

Citește și:   Începe Grand Family Festival. Acces gratuit pentru copiii sub 12 ani

Aviatorul ajunge să o introducă pe micuţa lui prietenă într-o lume extraordinară în care orice este posibil, o lume în care şi el a fost introdus în urmă cu multe vreme de “Micul Prinţ”.

Aici începe călătoria magică şi plină de emoţii a fetiţei în universul Micului Prinţ. Şi tot aici fetiţa redescoperă copilăria şi învaţă că cel mai mult contează relaţiile dintre oameni şi, de asemenea, că dacă vrei să vezi lucrurile bine trebuie să priveşti cu inima. Ceea ce e esenţial în viaţă nu se poate vedea cu ochii!

Actorii care-si imprumuta vocea sunt Riley Osborne – Micul Print, Marion Cotillard – trandafirul, Rachel McAdams – mama, James Franco – vulpea, Jeff Bridges – aviatorul, Benicio del Toro – sarpele, Ricky Gervais – increzutul, Paul Giamatti – profesorul, Albert Brooks – omul de afaceri, Bud Cort – Regele.

Filmul are premiera în România pe 4 decembrie


Distribuie:

Lasă un comentariu