„Minionii”, cea mai așteptată animație a anului, premieră pe 10 iulie

0

„Minions” (Universal) are premiera în cinematografele din România pe 10 iulie 2015. Animația se numără printre cele mai așteptate filme ale anului 2015.

Simpaticii aghiotanţi ai lui Gru, transformaţi în favoriţii copiilor de cele două filme Despicable Me , au parte de o animaţie dedicată lor! Aflăm că minionii au existat încă de la începutul timpurilor, visând mereu să fie în slujba celor mai mari ticăloşi stăpâni . Doar că mulţi stăpâni şi-au aflat sfârşitul din cauza năzbâtiilor minionilor, iar în cele din urmă, aceştia rămân singuri.

Atunci când realizează că au rămas fără un stăpân pe care sa îl servească, minonii ajung să intre într-o depresie cumplită. Însă Kevin, unul dintre minioni, are un plan – împreună cu rebelul Stuart și simpaticul Bob – se aventuează în lume, pentru a găsi un alt stăpân rău pe care să îl slujească. Cei trei pornesc într-o călătorie care îi va duce spre noul lor stăpân: Scarlet Overkill (Sandra Bullock), prima femeie super-ticăloasă din lume, a cărei ambiție era să stăpânească lumea.

Minionii călătoresc din Antarctica în New York-ul anilor ‘60 și se opresc în Londra zilelor noastre, unde trebuie să facă față celei mai mari provocări: să salveze specia minionilor de la anihilare.

Alături de Sandra Bullock din distribuție mai fac parte Jon Hamm, Michael Keaton, Allison Janney, Steve Coogan, Jennifer Saunders.

Aventura minionilor se va desfășura pe ritmuri muzicale ale anilor ’60. „Minions” e produs de Chris Meledandri și Janet Healy de la Illumination. Regia aparține lui Pierre Coffin și Kyle Balda. Scenariul e scris de Brian Lynch, iar Chris Renaud e producătorul executiv al animației.


Lasă un comentariu