CinEd, proiectul de educaţie cinematografică, ajunge în şcolile din România

0

Elevii din oraşele Bucureşti, Alexandria, Buzău, Galaţi, Craiova, Mediaş, Tîrgu-Mureş, Timişoara, Ploieşti şi Roman se vor bucura de proiectul de educaţie cinematografică CinEd – European Education for Youth, dedicat elevilor din Europa. Proiectul va fi lansat în România, în luna aprilie, informează Agerpres.

Catalogul de filme include anul acesta 11 lungmetraje și 3 scurtmetraje de diferite genuri, pentru elevi de toate vârstele, majoritatea premiate în festivaluri internaționale.

Catalogul a fost realizat în urma unor întâlniri și sesiuni de lucru la care au participat toți partenerii CinEd (Franța, Portugalia, Spania, Italia, Bulgaria, Cehia și România).

Printre filmele selectate se numără și pelicule realizate de Radu Jude — „Cea mai fericită fată din lume” și Cătălin Mitulescu — ”Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii”.

Celelate filme selectate sunt „Pierrot Nebunul” (regia Jean-Luc Godard, Franța, 1965), „Prima zi de școală” (Jacques Rozier, Franța, 1956), „Deschide ușa” (Joana Hadjithomas, Khalil Joreige, Franța, 2006), „Luminița” (Alain Gomis, Franța, 2003), „Spiritul stupului” (Victor Erice, Spania, 1973), „În construcție” (Jose Luis Guerin, Spania, 2001), „Postul” (Ermanno Olmi, Italia, 1961), „Intervalul” (Leonardo di Costanzo, Italia, 2012), „Sângele” (Pedro Costa, Portugalia, 1989), „Un sâmbure de îndoială” (Joaquim Pinto, Portugalia, 1988), „Adăpost” (Dragomir Sholev, Bulgaria, 2010), „Problema țânțarilor și alte povestiri” (Andrey Paounov, Bulgaria, 2007).

Citește și:   O invitație in lumea fascinanta a filmului pentru toti copiii talentati

Lansarea oficială a proiectului va avea loc pe 8 aprilie, în cadrul Festivalului Internațional de Film NexT, și va fi însoțită de o demonstrație a platformei online de unde profesorii vor putea descărca filmele din colecția CinEd pentru anul acesta, precum și o serie de materiale pedagogice concepute să vină în sprijinul implementării educației cinematografice în școli.

Tot la începutul lunii aprilie, vor avea loc sesiuni de formare pentru profesorii doritori să ia parte la proiectul CinEd și să organizeze proiecții pentru elevi.


Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?