Patru jocuri cu baloane

0

Baloanele sunt o modalitate ieftină şi amuzantă de a-I distra pe copii. Există activități nenumărate pe care le puteţi face împreună, în grupuri mai mari sau mai mici de copii, doar folosind un balon.

Cursa cu baloane în lingură

Acesta este un joculeţ simpatic pentru doi sau mai mulţi copii şi este ideal pentru a fi jucat în aer liber. Acesta seamănă foarte bine cu faimoasa cursă cu oul în lingură, doar că de această dată vor fi folosite baloane şi linguri ceva mai mari. Copiii vor trebui să menţină balonul în lingură până când trec linia de sosire. Dacă pe traseu scapă balonul pe jos sau acesta se sparge, copilul revine la linia de start şi încearcă din nou.

Balonul cu surprize

Acest joc presupune spargerea a cât mai multor baloane. Pregătiţi baloane, umflaţi-le, iar în unele puneţi surprize cum ar fi bomboane, figurine, bilețele cu mesaje, jucării. Copiii vor trebui să spargă cât mai multe baloane pentru a găsi surprizele.

Balonul în aer

Acesta este un joc clasic cu balonul. Misiunea jucătorilor este să menţină balonul în aer fără ca acesta să atingă pământul. În momentul în care unul dintre jucători scapă balonul şi acesta cade pe jos, copilul părăseşte jocul. Ţineţi cont că acest joc trebuie să se desfăşoare într-un spaţiu larg, fără mobilier, trepte sau alte elemente care ar putea provoca accidente.

Puterea baloanelor

Atunci când vrei să aduci puţină ştiinţă în jocurile de zi cu zi ale celui mic, încearcă următoarea activitate pentru care vei avea nevoie de un balon. Îl poţi învăţa pe copil noţiuni de bază cum este cea de cauză-efect. Ia o minge uşoară, cum este cea de ping pong şi așează-o pe o suprafaţă plană, umflaţi balonul, apoi îndreptăţi-l spre minge şi lăsaţi aerul să iasă astfel încât mingea de ping pong să se deplaseze. Puteţi chiar să organizaţi curse folosind puterea unui balon pentru a împinge o jucărie sau o minge uşoară peste linia de sosire.

Distribuie:

Lasă un comentariu