Interjecția

1

Interjecția este o parte de vorbire neflexibilă care exprimă, prin sunete articulate, senzaţii, sentimente, îndemnuri, stări sufleteşti, manifestări de voinţă ale vorbitorului sau imită sunete şi zgomote din natură.

Interjecțiile sunt, în general, proprii exprimării directe şi orale, mai ales stilului familiar şi sunt o manifestare a personalităţii celui care vorbeşte, de aceea ele sunt, în principiu excluse în vorbirea indirectă.

După structură, interjecțiile pot fi:

  • interjecţii primare (sau interjecții simple): bravo!, adio!, huo!, pa!, pfiu!
  • interjecţii compuse: cioc-cioc!, tic-tac!, trosc-pleosc!, hodoronc-tronc!
  • interjecţii formate din alte părţi de vorbire sau din grupuri de cuvinte prin conversiune: Doamne!, Poftim!, Ca să vezi!, Doamne fereşte!, Ajutor!

În anumite cazuri, interjecțiile pot constitui predicatul propoziției: Și nici una nici două, Ionuț bâldâbâc în apă! sau pot avea rol de nume predicativ: E vai de capul nostru acum!

Interjecțiile de adresare (măi, , , bre) prezintă același rol ca și vocativul. Aceste interjecții se pot folosi singure sau pot fi însoțite de un substantiv la cazul vocativ: Măi Ioane, ia vino puțin pe la noi!


Un comentariu

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?