Inregistrati-va pentru a beneficia de cunostintele comunitatii, a pune intrebari sau a a raspunde la intrebarilor celorlalti.
Suntem o comunitate care incurajeaza educatia si in care se intalnesc know-how-ul si experienta cu perspective inovative de abordare a problemelor.
Autentificati-va pentru a pune intrebari, a raspunde la intrebarilor celorlalti sau pentru a va conecta cu prietenii.
V-ati uitat parola ? Introduceti adresa de email si veti primi o noua parola.
Please briefly explain why you feel this question should be reported.
Va rugam explicate, pe scurt, de ce credeti ca aceasta intrebare trebuie raportata.
Motivul pentru care raportezi utilizatorul.
Sigur, îţi trebuie o privire de ansamblu pentru a putea asambla corect ceva, dar dacă speri că „ansamblatul” îţi facilitează munca, te înşeli. În limba română nu există verbul „a ansambla„. Există doar:
A asambla = a reuni, a fixa, a îmbina două sau mai multe piese, mecanisme etc. ale unui sistem.
Nu stiam acest aspect, si NICI de-acum inainte, ca l-am aflat, n-o sa spun/scriu „asambla”, ci TOT „ansambla” – INDIFERENT de ceea ce afirma vreun dictionar, (ORICARE ar fi acesta) ba chiar si daca asa statueaza vreo regula (cu exceptia cazului in care mi se demonstreaza ca acea regula ARE o justificare LOGICA).
Justificarea MEA (logica): eu aflasem candva ca exista „familii” de cuvinte cu intelesuri inrudite (substantiv(e) + verb(e) + adjectiv(e)/adverb(e) etc), unde „familie de cuvinte” = cuvinte care deriva din aceeasi radacina (radical). Poate cineva sa sustina ca verbul „a asambla” deriva dintr-O radacina, iar substantivul „ansamblu” deriva din ALTA radacina, deci ca – desi intelesurile lor „sunt inrudite”, adica se refera cam la acelasi lucru – ele nu fac parte dintr-o aceeasi familie de cuvinte?
Cred că de data aceasta te înșeli și e foarte posibil să fie la mijloc doar o confuzie. Probabil că nu au același etimon. „Assembler”- a asambla, „ensemble”- împreună. E drept că e doar a wild guess, așa că voi mai căuta explicația ca să fiu sigură.
În plus, „a ansambla”- suferă aceleași modificări ca și „a indentifica”, la fel de greșită. Este vorba despre „contaminarea” silabei anterioare cu consoana nazală.
Explicatia etimologica „se sustine” (OARECUM – desi eu consider ca EXISTA o oarecare (smnificativa) diferenta DE SEMNIFICATIE intre „ansamblu” si „impreuna”), dar PE MINE – aceasta explicatie INCA nu ma convinge: totusi, CUM ramane cu „familia de cuvinte” din care – dupa cum consider eu – fac parte cele doua cuvinte? CARE ar fi adjectivul / adverbul corespunzator care sa apartina aceleiasi familii: „asamblabil” (derivat de la verbul conform caruia ar urma sa fie facuta actiunea), SAU „ansamblabil” (derivat de la substantivul care descrie ceea ce rezulta in urma actiunii)?
Explicatia cu „contaminarea” – din perspectiva mea – nu se sustine deloc: ar fi vorba despre repetarea (in silaba anterioara, in mod incorect si inutil) a unei ACEEASI consoane (iN-deN-ti-fi-ca), nu a altei consoane (aN-saM-bla); aceasta ipoteza „s-ar sustine” daca eu as milita pt forma „amsambla” (ceea ce nu e cazul).
P.S. Eu sugerasem doar aceeasi RADACINA (radical), nu acelasi etimon.
Pe de alta parte, ESTE adevarat ca aceasta de regula provine de la etimoane cu radacina comuna (sau de la derivarea cuvantului direct in romaneste). In ACEASTA privinta – nu stiu sa ma pronunt.
Sa ma hazardez oare sa presupun ca SI in franceza cele doua cuvinte au fiecare ALT etimon?
Forma „corecta” diferita poate fi pur-si-simplu o greseala a imprumutului IN FRANCEZA DIN VREO ALTA LIMBA – unde cele doua ar putea avea aceeasi radacina – ca doar NICI francezii n-or fi „scutiti de medic” de a face greseli lexicale – chiar si la nivel academic (unde mare lucru nu se prea mai putea face pt a modifica forme ramase in vorbire „prin traditie” de cine-stie-cate sute/mii de ani…)
Sau poate o fi fost vreuna din forme importata direct „de la sursa”, iar cealalta prin intermediul vreunei alte limbi intermediare (sau amandoua prin cate o limba intermediara, da’ nu aceeasi).
(Da’ astea-‘s – din partea mea – pure speculatii.)
aceeași vehemență cu care ne-am obișnuit 🙂
Eu am vorbit din ceea ce am considerat, deocamdată. Voi începe cercetările științifice pentru a trece pragul empiric și astfel să lămuresc ce vreu să spun. Până una alta, cert este că aceste cuvinte provin în limba română din franceză. Așa au ajuns ele pe meleagurile noastre 😀 . prin urmare, deși există o „oarecare” legătură între semnificațiile celor doua cuvinte, realitatea este că ele NU fac parte din aceeași familie lexicală, deci nu s-au format prin derivare de la un cuvânt de bază (fiecare de la același), ci au intrat prin filieră franceză diferită. În egală măsură pot să întreb de ce tocmai „a ansambla” ai ales ca formă corectă și nu cealaltă formă? Adică, ceea ce am înțeles eu (și experiența noastră comună ne arată clar că le mai înțeleg și pe dos 😀 ) este că dumneata consideri corectă forma „a ansambla” prin raportare la „ansamblu”, considerându-le ca aparținând aceleiași familii lexicale. De ce nu invers? adică de ce să nu fie corect, după același principiu, „asamblu” de la „a asambla”. Evident că am exagerat, dar sper că până la urmă să se priceapă unde bat .-D
Edit: tocmai am căutat în dicționar. am avut dreptate. cele două cuvinte provin din termeni francezi diferiți. Nu se pune problema unei familii de cuvinte. Nu există un radical, o parte comună. Voi întreba și un profesor de franceză pentru a mă ilumina.
Gând bun.
acum am văzut al doilea comentariu.
or fi greșind și francezii nu putem ghici în stele de unde a pornit fiecare cuvânt. cert este că atâta vreme cât dicționarul indică foarte clar evoluția cuvântului, nu putem să mai facem speculații. Decât dacă vrem să-l reedităm :-))) Prin urmare, ai libertatea de a folosi cum consideri, dacă vrei să te „bați” cu DEX-ul :-))) dar explicația cu familia lexicală nu pare a fi corectă. Trebuie să găsești alta.
Na, ca rea m-am făcut! :-)))
FOARTE sincer – n-am nici o explicatie LOGICA de ce „asa” si nu invers: pur-si-simplu ASA imi suna mai bine: „a ansambla” imi „suna” acceptabil, „asamblu” – nu.
Si intrucat io-te cat sunt de… obstinat cu incadrarea intr-o „familie de cuvinte” corespunzatoare: daca acceptam drept corecte cele doua forme telle-quelle, CUM ramane cu adjectivul / adverbul derivat? CARE consideri DUMNEATA, logic (INAINTE DE a consulta DEX-ul, unde poate apare) ca ar trebui sa fie forma corecta, „asamblabil” SAU „ansamblabil” (deci CU CARE forma sa se constituie intr-o familie) – si DE CE asa si nu invers?
P.S.: NU intentionasem sa fiu vehement (emoticonul plangand), numa’ explicit…
P.P.S. Later edit: „…atâta vreme cât dicționarul indică foarte clar evoluția cuvântului, nu putem să mai facem speculații.”
DE CE? A(u) avut cumva autorul/rii amintitei publicatii vreo „linie directa” cu „Seful cel Mare” care le-a revelat realitatea absoluta si indubitabila? Sunt ei „deus ex machina”, posesorii adevarului absolut? Nu sunt SI AUTORII tot oameni, si originea etimologica indicata de ei nu tot in urma unei asemenea „speculatii” a fost determinata? Sau or fi avut ei o linie telefonica / telepatica directa cu PRIMUL utilizator in limba romana ai acestor termeni, si le-a dezvaluit EL – LOR (in exclusivitate) DE UNDE se inspirase? DE CE ar fio interzise si alte asemenea speculatii ulterioare?
De acord, este mai mult decat probabil ca or fi avut ei (acesti autori) o solida „pregatire de specialitate”, da’ – ‘n optica mea – NICI EI nu sunt „scutiti de medic” s-o mai „dea in bara”. Si-‘n plus, chiar daca EI au dreptate, nu-i sigur ca or fi avut dreptate SI cei care „stabilisera” – in franceza – diferite radacini pt cele doua forme incriminate. (Eu IN GENERAL sunt cat se poate de reticent la acest gen de „sentinte” nemotivate logic, ci sustinute doar printr-o afirmatie de tipul „BA DA! De-aia ca ASA SPUN IO!”)
S’-asta nu-i o simpla vehementa, este „varsarea paraponului”… DE CE sa fiu eu OBLIGAT sa accept afirmatia NEARGUMENTATA a altora (oricat de „calificati” ar fi acestia) FARA sa am posibilitatea s-o pun in discutie „c’-ar fi o blasfemie”?
Same old VictorCh… Ar trebui să „ansamblezi” o scrisorică şi s-o trimiţi la Institutul de Lingvistică, Calea 13 Septembrie nr. 13 sector 5, CP 050711. Sigur te vor lămuri!
Nu ma mai „fac bine” „nici cu medicamente straine”! 😀 Nu stii dumneata? „Nu-‘nveti cal batran sa mearga in buiestru!” si „Naravul din fire / N-are lecuire!” (si parca mai era ceva si cu lupul, parul si naravul…)
Sa scriu „acolo”? Pai mie adesea mi-e prea mult si sa „arunc” aici repejor un raspuns asa-a… „pe fuga”… (PLUS cheltuiala – cu timbrele, cu „confirmarea de primire” (ca sa aiba scrisoarea sanse sa nu ajunga direct la cos), etc; PLUS timpul si nervii cheltuiti la oficiul postal…)
@ Victor:
:-)))) E clar că ești incorigibil! parcă îi aud pe ai mei: „ce e, doamnă cu atâtea reguli? io așa am învățat acasă, așa zic!”. Deci bine că nu ne citesc că mi se duc naibii argumentele în fața lor, dacă le citesc pe ale tale :-))))
Cât despre „blasfemia” de o aduci în discuție.. aracan de mine! Asta nu pot să o afirme decât mai marii lingvisticii moderne, că doar ei știu mai multe despre limba asta românească. Eu, ca umil vorbitor, zic așa: dumneata poți vorbi ce vrei/ cum vrei/ cum simți, nu te împiedică nimeni, la fel cum nimeni nu poate să le interzică, se pare, nici maneliștilor să mai stâlcească până la refuz orice cuvințel din minunatele cântece pline de „miere”. Dar asta nu înseamnă că o faci și CORECT. Pentru că, până la urmă, corect înseamnă, din păcate (sau din fericire?) respectarea unor norme stabilite după niște ani de cercetări, nu așa …că au dat un telefon la părintele suprem al Cuvântului. E ca și cum eu, deși cunosc că nu e corect, „moralicește” vorbind, să iau de la alții care știu că și așa nu au, doar ca să trăiesc eu mai bine pe spinarea lor, o fac totuși pentru că nu îmi poate dicta mie nimeni cum să-mi conduc viața, și oricum mă doare-n cotul stâng de normele lor, făcute, nu-i așa, tot de oameni.
Cu o astfel de atitudine refractară la actul normativ, indiferent care este domeniul, nu putem ajunge prea departe. A mai fost o discuție asemănătoare atunci când s-a trecut la scrierea cu „â” în loc de „î”, când unii nu au simțit-o ca necesară.
În esență, fiecare alege și își asumă.
O zi bună 🙂
d’Agatha, eu NU cred ca PE MINE „m-ai prins” vreodata ca as ridica probleme de genul „„ce e, doamnă cu atâtea reguli?” – eu cred ca existenta regulilor (si acum ma refer exclusiv la cele gramaticale / ortografice / ortoepice / sintactice / topice / etc – adica la cele care „tin de” comunicare) este un lucru bun: daca n-am urma (macar aproximativ) cam aceleasio reguli, probabil ca n-am mai reusi sa ne intelegem intre noi.
Aici insa NU de ASA CEVA este vorba, ci de anumite reguli specifice in cazuri particulare (incepand cu faptul ca eu cred ca EXISTA totusi o diferenta (si NU nesemnificativa) intre o vina direct morala si una… „ortografica” (sau chiar si gramaticala): cea de a doua nu poate sa faca rau nimanui altcuiva decat celui in cauza (modului in care acesta este perceput si evaluat de catre societate) – ci doar decat (!) (eventual) daca cineva din cei care-„l” citesc il imita in ceva gresit).
SI EU sunt de acord ca e bine ca legile si regulile sa fie urmate (desi este deja clasica butada care spune ca „legea este o bariera peste care sar leii, pe sub care se strecoara vulpile si la care se opresc boii”), da’ – scuze, ASA sunt eu facut! – NU INTELEG (si deci nici nu accept, nu respect) o lege / regula pt existenta / forma careia nu-mi este prezentata SI o argumentatie logica, NU atata timp cat eu AM vreun argument LOGIC (valabil sau nu, dar necombatut in acelasi fel – adica logic, rational) pt vreo eventuala opinie CONTRARA respectivei reguli (sau doar pt vreo nelamurire).
Da, legile juridice le urmez (de frica pedepsei asociate descoperirii incalcarii lor) chiar daca nu sunt de acord cu ele – insa (in ochii mei) legile (regulile) gramaticale / ortografice nu se bucura de acelasi statut privilegiat de „inviolabilitate”, ba chiar (dupa cum se pare ca le considerati voi) de a nu putea nici macar sa fie puse in discutie – DECAT pt a fi prezentate si a se impune urmarea lor „cu sfintenie”. Ei UITE – IO nu-‘s asa de sfant!
P.S.
La afirmatii (ale elevului in fata profesorului) de genul „…io așa am învățat acasă, așa zic!”, raspunsul este usor de dat – ceva de genul
„Eu sunt pus(a) aici sa va invat cum AR TREBUI sa vorbiti, conform regulilor, si MIE mi-a fost data puterea sa hotarasc daca o faceti bine sau nu. N-am de gand sa ma cert cu voi pe tema asta, si NICI sa va pedepsesc daca „va prind” cu greseli de vorbire atunci cand vorbiti ACASA – sau CU CEI „de acasa”. Atata timp insa cat sunteti la scoala – in mod drept sau nedrept, ASTA E! – sunteti „in puterea mea”, si eu – intrucat asa am invatat EU, atat „acasa” cat si apoi la scoala si dupa aceea la facultate – va voi da note dupa felul in care respectati (in vorbire si MAI ALES in scriere) regulile pe care vi le predau eu si pe care voi le contestati; daca veti vorbi / scrie SI LA SCOALA asa cum o faceti „acasa”, veti primi note in consecinta – si NU alte pedepse, asa cum va sunt date ACASA daca ACOLO nu respectati regulile DE-ACOLO. Daca veti considera ca aceste note sunt nedrepte, n-aveti decat sa ma reclamati (precizand SI – PT CE anume (concret) primiserati respectiva nota, cea pe care o contestati), si vom vedea CINE va avea de „dat socoteala” pt ceea ce a spus / facut: EU – SAU VOI!”
da, gatha victor….
victor da gatha…
gatha da victor…?
„DECAT pt a fi prezentate si a se impune urmarea lor “cu sfintenie”. Ei UITE – IO nu-’s asa de sfant!”
Inutil sa-l canonizati pe Victor Ch !
… eu ştiu că în franceză „ensemble” înseamnă la noi (în română) „împreună”, deci „a ansambla” ar fi mai corect !
@gicali: probabil de acolo se trage greșeala; cuvîntul românesc vine însă de la „assembler”.
Legenda spune ca Victòr inca mai scrie… :))
Ansamblu-fr. ensemble-lat. insemul (in-simul)…it. Insieme
Asambla-fr. Assembler-lat.vulg. assimulare
(stiu ca e „tarziu”) @Victor: o fi ca la ‘doi’ -> ‘amandoi’ -> ‘amandUrora’. Dintotdeauna filologii s-au parut un pic… degeaba, tot cei de la stiinte exacte ce mai fac o diferenta pozitiva in lumea asta. Avem un prof de mate care _stie_ ca ‘matrice’ se spune si la singular si la plural, dar el este om inteligent si pt a face diferenta spune totusi ‘matrici’ la plural 🙂
Ah, preocupările de-altă dată.
Din moment ce corect este ANSAMBLU și nu ASAMBLU , atunci cum susțineți că ASAMBLARE este corect și nu ANSAMBLARE?
Așadar este evident că a susține că ASAMBLARE este corect , este un demers aiurea!
Ura drăguța mea!
Fiți coerenți în acțiune și gândire!
Rox a explicat foarte bine mai sus de ce „a asambla / asamblare” se scrie și se pronunță fără „n”, iar „ansamblu” se scrie și se pronunță cu „n”. Limba franceză, din care provin în română cele două cuvinte, își au originea în două cuvinte latinești diferite, dintre care unul conține sunetul „n”, iar celălalt nu conține acest sunet. Pastrarea lui „n” în cuvantul derivat din lat. insemul se observă atât in franceza (ensemble), cât și în italiană (Insieme). La fel, absența lui „n” în cuvintele derivate din lat.. assimulare se regăsețte atât în franceză (assembler), cât și în italiană (assemblare).
Este evidentă logica lingvistică urmată de cele două cuvinte. Pur și simplu ele au fost derivate din latină în limbile romanice moderne plecând de la două etimoane diferite care și-au urmat liniile proprii de transformare fonetică. Asadar, nu e nimic ilogic in regula care spune sa scriem „ansmablu” si „a asambla”
Ansamblu <– fr. ensemble it. Insieme
Asambla-fr. <– fr. assembler it. assemblare