Prima dată m-am întâlnit cu avatarul pe Yahoo Messenger. Presupun că încă mai există posibilitatea de a pune în locul fotografiei de profil un personaj animat, construit după chipul și asemănare utilizatorului (sau, în fine, după orice criterii consideră omulețul). La vremea aia era ceva nou și m-a prins acțiunea de cosmetizare și re-inventare a domnișoarei virtuale, așa că nici nu mi-am bătut capul cu termenul în sine. Nu m-am întrebat dacă e în limba română sau dacă are corespondent în limba română și nici dacă are vreo semnificație aparte.
Apoi, a apărut filmul Avatar. Doar că producția asta era menită să impresioneze prin efectele speciale, așa că iar nu mi-am pus problema în mod special asupra semnificației cuvântului avatar.
Dar aseară am dat din nou peste el într-o carte și poate pentru că lectura e un context mai favorabil căutării de sensuri, am avut impulsul de a căuta avatarul în dicționar. Și așa am aflat că originea cuvântului e legată de religia indiană (respectiv de hinduism, sikhism sau ayyavazhi), iar sensul propriu seamănă bine cu ideea de încarnare. Mai departe, sensul figurat devine sinonim cu schimbare, transformare sau metamorfoză.
„…sensul propriu seamănă bine cu ideea de încarnare.”
Emi, nu se pune problema de „semanat bine”, notiunea este parte intrinseca din idee – doar ca nu este vorba despre „incarnare” (indiferent daca te gandesti la incarnarea unei idei sau a unei entitati imateriale („incarnarea diavolului”) sau la cea a unei unghii), ci despre REincarnare – insasi esenta, principiul central (teoretic) al hinduismului (adoptat si de unii budisti) ca fiecare fiinta este doar una din nesfarsitul sir de reincarnari succesive („avataruri” – fiecare avatar fiind una dintre reicarnarile succesive), fiecare incarnare fiind determinata (calitativ) de comportarea fiintei din incarnarea anterioara* (cei care au fost „buni” se vor reincarna in oameni de pe trepte superioare propriei lor conditii anterioare, pe cand cei „rai” se vor reincarna in oameni de pe trepte inferioare, in animale sau chiar in fiinte insufletite rudimentare – limacsi, goange etc). Sfarsitul previzibil (dezirabil) al sirului de reincarnari succesive este atingerea unei stari de pace (interioara) absoluta („Nirvana”, fericirea suprema) stadiu care ulterior nu se mai modifica. La acest stadiu pot sa ajunga doar cei care au evoluat intr-atat incat semenii lor ii numesc „sfinti”, dar acest gen de sfintenie nu este urmat inexorabil de accederea in Nirvana, ci unii asemenea sfinti aleg in mod constient, cu buna stiinta, sa isi amane accederea lor proprie in Nirvana pt a mai zabovi printre oameni cu scopul de a-i ajuta pe acestia sa se prfectioneze (interior) si astfel sa se apropie si ei de Nirvana.
* Fatalismul oriental provine din credinta ca orice-ai face nu-ti poti schimba soarta din incarnarea prezenta (nu-ti poti depasi conditia iesind din casta in care te-ai nascut pt a trece intr-una superioara) ci poti doar sa-ti pregatesti trecerea spre mai bine cu ocazia reincarnarii urmatoare.
P.S. Atat reincarnarea din filmul „Avatar” cat si alegerea unui „reprezentant” diferit (de persoana reala) in cadrul netului n-ar trebui sa fie considerate avataruri (ci – eventual – doar pseudo-avataruri) intrucat ele au loc concomitent cu viata „principala”, „initiala” sau cum vreti s-o denumiti, nu inainte de aceasta sau dupa aceasta. (Avatarurile sunt reincarnari SUCCESIVE, nu concomitente…)
VictorCh, să știi că am verificat și există încarnarea. Dacă scriam reîncarnare, cred că excludeam prima formă din ciclu, nu? Și am menționat că ”seamănă bine” pentru că s-ar putea ca noi, în limba noastră, departe de cultura și religia cu pricina, să n-avem un corespondent perfect. Sau poate avem. Nu știu. Noțiunile mele despre subiect țin de cultura generală, deci nu pretind cunoaștere în profunzime.
PS: Dacă ne distanțăm un pic de sensul propriu, nu mi se pare neapărat o greșeală (re)încarnarea concomitentă.
Eu asociez cuvântul „Avatar” cu reprezentant sau reprezentare.
Emi:
– EVIDENT ca „incarnare” exista – doar chiar eu dadusem in comentariu vreo doua exemple – doar are (in principiu, in general) un alt sens (mai precis – o alta conotatie) decat REincarnarea.
– Nu sunt eu chiar atat de profund cunoscator al respectivei religii (SI LA MINE aceste cunostinte TOT de „cultura generala” „tin”, nu sunt vreun studios in domeniu), dar presupun caprima incarnare este presupusa a se „pierde” (din cauza vechimii) in „negura timpului”. Pe de alta parte, nu stiu CUM anume concepe acea religie aparitia primelor fiinte (primilor oameni?), deci PORNIRE, obarsia sirului de avataruri succesive.
– Intrucat la noi (in cultura si religia noastra) nu exista PRINCIPIUL caruia respectivul cuvant ii defineste un aspect (deci nu exista NICI aspectul definit de acel cuvant) este EVIDENT ca nu avem NICI cuvantul care sa defineasca un aspect inexistent. (Cate cuvinte stii sa existe – spre ex – care sa denumeasca fiinte (sau fenomene, sau cunostinte) care inca nu sunt cunoscute?) In viziunea mea, orice cuvant nou apare in urma necesitatii denumirii a „ceva” nou astfel incat in exprimare acest „ceva” sa poata fi identificat si datorita acestui cuvant atat cel care emite cat si cel care recepteaza mesajul au certitudinea (Hm!) ca se vor fi gandit la acelasi lucru.
– Nu prea stiu CUM am putea sa ne distantam de „sensul propriu”, odata ce insasi aparitia cuvantului i se datoreaza.
Pe de alta parte, consider ca ESTE adevarat faptul ca un cuvant existent poate fi „adoptat” / adaptat pt a fi folosit pt definirea unei alte notiuni, diferite (astfel au aparut omonimele) (ganditi-va la actualul sens… „figurat” – mai precis: indirect – dobandit (spre ex) de cuvantul „cascaval”, sau (spre alt ex) de cuvantul „ciolan”), dar imi pare ciudat ca un acelasi cuvant sa defineasca doua notiuni distincte, ambele referindu-se la acelasi subiect (mai precis: la acelasi domeniu) intrucat – contextul fiind (PUTAND sa fie) cam acelasi deci nemaifiind un criteriu de departajare intre diferitele sensuri – apare riscul confundarii sensurilor: cel care a exprimat mesajul se poate sa se fi gandit la UNUL dintre sensuri, receptantul gandindu-se la CELALALT sens. (Spre ex, contextul diferentiaza cu evidenta sensul cuvantului „box”, nefiind confundabil sensul de „lupta cu pumnii” cu cel de „piele prelucrata foarte fin”.)
Cristi Mirt: Nu este nefiresc acest fapt, intrucat este mai mult decat probabil ca dumneata ai luat cunostinta (initial) cu acest cuvant in contextul utilizarii sale de pe net, nu – ca mine – in contextul unui subiect despre religia orientala care l-a creat. Daca astfel te-ai deprins este probabil ca – oricand vei auzi / citi intamplator cuvantul – ACEST sens sa fie primul care iti vine spontan in minte (si cu ACEST inteles sa-l folosesti in mod preponderent), si acest fapt IN SINE nu are nimic rau, doar ar fi preferabil sa cunosti si intelesul sau initial, originar, si ulterior sa-ti vina SI ACESTA in minte.
Avatarurile Faraonului Tla!