Coliță

4

Presupun că filateliștii sunt familiarizați cu termenul, dar generația mea n-a mai fost chiar atât de pasionată de timbre, așa că hai să zicem că-i pentru cei mai tineri. Colița (practic diminutivul de la coală) este o hârtie de dimensiuni relativ mici ”pe care sunt tipărite una sau mai multe mărci poștale și pe care se găsește o inscripție indicând ocazia cu care s-a lansat emisiunea respectivă”. De asemenea, termenul poate să se refere și la o fasciculă ori o ”coală de carte sau de revistă, tipărită și fălțuită, înainte de a fi legată sau broșată”.

Distribuie:

4 comentarii

  1. "Colița (practic diminutivul de la coală)..."
    Cuvantul si semnificatia* lui imi erau cunoscute de mult, dar (fara sa contest aceasta posibilitate) eu nu m-am gandit niciodata ca ar fi un asemenea diminutiv, intrucat pronuntia cuvantului este cu accent pe "o", nu pe "i" (cum mi s-ar parea firesc sa fie in cazul diminutivarii cuvantului "coala").
    * Semnificatia tipografica nu imi era cunoscuta, ci numai cea filatelica. In filatelie** de obicei colita insoteste o "serie" de timbre, posesia ei alaturi de (impreuna cu) timbrele seriei sporind (mult) valoarea acesteia din urma. Colita filatelica astfel descrisa reproduce de regula (deobicei "in marime naturala, alaturate unul de altul) timbrele seriei (toate sau cateva dintre ele) SAU unul dintre aceste timbre (considerat reprezentativ pt acea serie) mult marit.
    ** Nu mai sunt deloc sigur, dar PARCA imi amintesc de cuvantul "colita" folosit si in context de maximafilie, nu doar de filatelie.

     (0)
     (0)
  2. e cu accent pe i, Victor, vezi DEX.
    (nici nu-mi aduc aminte să fi auzit vreun filatelist pronunțînd cu accent pe o. nici nu mi-am imaginat că unii pronunță așa. interesant.)

     (0)
     (0)
  3. Eu nu l-am auzit pronuntat altfel - nici de catre angajatii de la filatelie, pe vremea cand ma mai ocupam si cu asta...

     (0)
     (0)

Lasă un comentariu