Excepția care întărește regula

8

Până la vârsta asta eu n-am înțeles tâlcul ascuns al expresiei cu excepția care ar întări regula, așa că astăzi vă invit să-mi spuneți ce înseamnă asta pentru voi. Eu pot să privesc expresia, în cel mai bun caz, ca o constatare a faptului că-n practică nu există lucruri absolute. Adică adultul ar trebui să evite să folosească formulări de tipul ”niciodată n-am să […]”, ”întotdeauna faci așa”, ”toți românii sunt […]” etc. La nivel de logică, dacă vorbești cu niciodată/întotdeauna/toți înseamnă că n-ar trebui să existe nici măcar un exemplu de situație în care lucrurile să stea altfel, iar așa ceva e, de regulă, foarte improbabil.

Și-mi pare tare rău că n-am scris despre asta mai demult, când mi-am propus inițial, pentru că acum știu sigur că nu voi mai primi și răspunsul lui VictorCh… Mi-ar fi plăcut să vorbim și cu el despre asta. Despre asta și despre toate cele ce vor urma aici. Doar că nu se mai poate. Victore, noi îți vom simți teribil lipsa! Odihnește-te în pace…

Distribuie:

8 comentarii

  1. Uff... Odihnească-se în pace!

    Legat de "excepția care confirmă regula", mi se pare că pentru psihologi e o treabă relativ clară: nu știi că ești sănătos pînă ce nu te îmbolnăvești prima dată...

     (0)
     (0)
  2. E o smecherie. Sa zicem ca exista o regula: "nu se fumeaza in sala de asteptare". In momentul in care zici: "acel om face o exceptie de la regula pentru ca fumeaza" automat validezi acea regula. Daca nu recunosti faptul (ca fumeaza ala) ca exceptie, atunci anulezi regula. O regula nu exista fara sa nu exista si (macar) o exceptie. Si nu poti vorbi despre o exceptie fara sa nu ai in cap, automat, si o regula. De la ce ar mai fi exceptia aia altminteri?

     (0)
     (0)
  3. E foarte simplu.

    „Accesul permis doar riveranilor”: excepția (riveranii au acces) întărește regula (interzis accesul celor care nu-s riverani).

    „Parcare gratuită în weekend”: weekend-ul e excepția, iar regula e că în rest se plătește.

     (0)
     (0)
  4. Expresia inițială este:" Excepția confirmă / întărește regula că este / rămâne o excepție.". Adică,faptele rămân fapte. Cea de-a doua formă este trunchiată din prima, dar sensul se vrea același, care este o inepție, adică o regulă este răsturnată de o excepție / o întâmplare, un hazard, aceasta / aceasta devenind regula.O excepție este o excepție și rămâne o excepție și trebuie tratată ca o excepție, aceasta fiind regula. Dar se pare că în viața noastră publică cea de-a doua expresie își face loc cu coatele și se confirmă din ce în ce mai des, respectiv că nonvalorile devin punct de reper, iar aceasta este regula, problema-i că acest fapt duce la dezastru, la insolvență / faliment, nu poți ajunge decât în șanț cu un șofer beat sau care nu are competențe.

     (0)
     (0)
  5. am privit întotdeauna expresia asta la modul cel mai simplu: faptul că există o excepție întărește ideea că există o regulă; n-ar putea exista excepție dacă n-ar exista regulă de la care să se excepteze ceva.

     (0)
     (0)
  6. exceptia care confirma regula... hmmm, si eu mia-m pus deseori aceasta intrebare, ce-o fi vrand sa desemneze.... cred ca in principal, faptul ca regula continua sa fie aplicata mereu si mereu, chiar daca exista exceptii - care nu fac decat s-o intareasca - adica, e un fel de paradox! zic!

    In alta ordine de idei: spuneti-mi si mie ce s-a intamplat cu victor, abia acum am aflat... ce rau imi pare! era un tip care-ti dadea niste explicatii ample cam la toate subiectele expuse... de-acum vom folosi doar trecutul cand vom vorbi de el! 🙁

     (0)
     (0)

Lasă un comentariu