Poți fi de ajutor la urmatoarele teme
Muschetar = soldat infanterist înarmat cu muschetă în timpul Evului Mediu; nobil care făcea parte din corpul de cavalerie în serviciu la curtea regilor Franţei.
Muşchetar = doar Dicţionarul de Neologisme insistă să îl menţioneze ca fiind variantă pentru muschetar, dar, atâta timp cât DEX şi DOOM nu îl menţionează, nu poate fi corect (chiar dacă majoritatea îl folosesc în detrimentul celui de mai sus).
Dicţionarul de neologisme (DN) care-l menţionează ca „muŞchetar” [varianta care trimite, printr-o „etimologie” proletcultistă, la forţa, la muşchii acestora :))], elaborat de Florin Marcu şi Constant Maneca, este o ediţie veche şi de demult (ultima datînd din 1978) a actualului dicţionar de neologisme, intitulat Marele dicţionar de neologisme (MDN), Editura SAECULUM I. O., Bucureşti, 2000, ediţie revizuită, augmentată şi actualizată de Florin Marcu. Pe cale de consecinţă, ca dicţionar de neologisme, acesta din urmă, MDN, este dicţionarul de referinţă la ora actuală. (În DEX online apar ambele, şi DN, şi MDN, fără să se spună că primul este depăşit.)
Mare „muşchetară” e această Eugenia… Cum le ştie ea pe toate, exact ca un om mare! :))
@BoB-e,
:)))))
Eugenia loveşte-ne cu un guest-post despre ce vrea inima ta. (inima ta în raport cu limba română ca organ viu). :))
Noul Dicționar Universal al Limbii Române, Ediția a doua, 2007 (Ion Oprea, Carmen Gabriela-Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu) precizează la ”muschetar” după definiție paranteza (și ”mușchetar”), probabil tributar tendințelor actuale ale celor mai mulți dintre vorbitori.
Varianta „mușchetar” apare atât în DOOM2, cât și în ultima ediție a DEX-ului (2009). Prin urmare, conform normelor actuale, forma „mușchetar” este corectă.
@Mihai,
In DOOM2 apare ‘mușchetar’, insa el este urmat imediat de mentiunea ‘v. muschetar’, ceea ce inseamna ‘vezi muschetar’, altfel spus, ne trimite la forma literara, ‘muschetar’.
Nu e suficient sa avem un DOOM sau orice alt tip de lexicon, important e ca, inainte de toate, sa citim instructiunile de folosire. Or, primele 100 de pagini (numerotate cu litere romane) ale DOOM2 tocmai asta fac, ne introduc in modul de folosire a dictionarului, ne prezinta o lista de abrevieri, un mic glosar de termeni lingvistici etc. etc. etc. Prin urmare, @Mihai, nu te pripi sa tragi concluzii … superficiale si contrare normei literare.
P.S. Scuze, dar pe moment nu dispun de diacritice. Pe ‘mușchetar’ l-am luat cu copy/paste din postarea ta, Mihai.
Mai rău este că foarte multe persoane consideră că arma muschetarilor este spada, sau sabia! Motanul încălțat cu o săbiuță atârnând pe șold este după părerea lor un muschetar!
Da, un cuvânt poate avea două forme, dintre care o formă este preferată, iar una doar acceptată. Dar, nu despre asta era vorba.
În articol se spune că forma „muşchetar” nu este corectă fiindcă nu apare în DEX şi în DOOM. De fapt, apare. Prin urmare, nu este incorectă. De acord?
Ce…hotărât sunteţi, domnu’ Mihai! Nu sesizaţi nuanţa expresiei „a apărea în DEX şi în DOOM”, pentru că „nu tot ce-i iarbă, se fumează”. În DEX şi DOOM apar ŞI forme greşite ale unor cuvinte, dar doar însoţite de trimiteri la formele corecte. Exact cum v-a spus şi colega Eugenia, pe care o iert că nu foloseşte diacritice. Probabil e la ski şi de pe telefon nu poate să scrie altfel. 🙂
Cuvintele cu trimiteri nu sunt forme incorecte, ci forme acceptate. DOOM-ul nu inventariază forme incorecte. Nu veți găsi, de exemplu, forme neacceptate precum sanvici, președenție sau cincia, chiar dacă sunt foarte populare. Dacă un cuvânt apare în DOOM, atunci el este corect din punctul de vedere al normelor actuale. Este și cazul lui „mușchetar”.
Copil fiind, citeam „Cei trei muşchetari”,dar m-am prins ca de fapt erau patru! Asadar, mi-am spus, aici se minte si am decis sa-i chem muschetari, de la muscheta, cu toate ca ei nu prea o foloseau, folosind floreta. Floretari nu puteam sa-i numesc. Intr-o zi un coleg de clasa ungur, intrebat la mine; cane tau muşche tare? Din acel moment am avut dubii cu termenii astia!!!
eu_genia_83, eugenia (aceeasi persoana?), BoB-e: De data aceasta va contrazic si eu, fiind de aceeasi parere cu Mihai: o forma a cuvantului care apare intr-un dictionar (si cu atat mai mult intr-unul care se vrea dictionarul „oficial” al limbii) FARA a fi insotita (in mod obligatoriu) de specificarea ca este o forma gresita, rezulta in mod implicit ca este o forma… nu neaparat strict corecta, dar oricum una care CATEGORIC nu este incorecta. (Poate sa fie o forma secundara, eventual chiar una nerecomandata, dar insasi prezenta formei respective intr-un asemenea dictionar este o indicatie suficienta a faptului ca (in opinia autorilor respectivului dictionar, indiferent PE CE s-ar baza aceasta opinie) INCORECTA nu este respectiva forma.)
Părerea mea şi a mai multor genii şi cărturari, (sau genişti şi corturari ?), este ca trimiterile „v.” din dicţionare nu sunt de la forma incorectă, la cea corectă,ci pentru a preveni dublarea ca volum si greutate a DEX-ului, DOOM-ului, etc. Astfel arborii patriei sunt salvaţi !
În DEX apar şi forma neacceptată, care are trimitere ( se foloseşte „v.”) la forma corectă, pe când în DOOM sunt trecute doar formele acceptate. Şi în DOOM avem abrevierea „v.”, care de data asta trimite la varianta preferată.
Concluzii:
– Emi 50% corectă (ba da, „muşchetar” apare în DOOM, ca variantă acceptată, dar nu preferată)
– Mihai 100% corect
– BoB-e 50% corect + am „sărit” degeaba pe Mihai (sorry!)
– Eugenia şi ea s-a „luat” degeaba de Mihai
– VictorCh – daca „apare”, asta nu înseamnă ca şi „este” (în DEX apare, dau un exemplu la întâmplare (atenţie houpsie-san66, am zis „la întâmplare”) agramatul „purece”, dar asta nu este o „indicaţie a faptului că INCORECTA nu este respectiva formă”;
– husi-son of 66*, are dreptate, în felul său, numai de el înţeles 🙂
BoB-e: „în DEX apare […] agramatul “purece”, dar asta nu este o “indicaţie a faptului că INCORECTA nu este respectiva formă”;”
Scuze ca te contrazic asa, ca la clasa a doua, da’ BA DA!
Indiferent de faptul ca forma „purece” este agramata, faptul ca aceasta forma APARE intr-un dictionar (indiferent CARE ar fi acesta – si CU ATAT MAI MULT atunci cand este vorba despre un dictionar considerat „de referinta”) indica – exceptand situatia in care in acel dictionar este facuta verbatim precizarea incorectitudinii respectivei forme, SAU in care autorii precizeaza pe undeva includerea in dictionar SI a unor forme incorecte (indicand SI modul in care cititorul poate identifica acele forme incorecte; pe acest blog distingerea formelor incorecte este facila – acestea apar scrise cu rosu) – faptul ca (in opinia autorilor respectivului dictionar) acea forma (asa agramata cum este) NU ESTE INCORECTA!
Argumentare: ce se face un agramat (sau – SI MAI grav – un strain care abia acum invata limba romana, deocamdata cunoscand-o doar putin, si acel „putin” fiind nesigur, ezitant) daca nu poate pune baza in dobandirea / corectarea cunostintelor sale nici macar pe dictionarul care este considerat „oficial”? (CE parere ai avea dumneata daca in „Oxford Dictionary” sau in „Grand Larousse” ar aparea SI cuvinte inexistente / incorecte, FARA ca acolo sa fie facuta precizarea existentei lor si indicata modalitatea de deosebire a lor, pt a sti sa le eviti? Sau dumneata nu consideri ca pt limba romana DEX-ul ar fi echivalentul „popular” si DOOM-ul echivalentul „academic” al acelor dictionare pt limbile respective?)
@BoBBLe…Welcome! Consecvenţa ta ma scoate din perseverenţa mea, sau invers, vezi si tu cum o interpretezi!
@VictorCh
Ba nu! >:P Deschide, hello!, un DEX şi vei vedea că am dreptate! Aşa ceva…
BoB-e:
„PÚRECE s. m. v. purice.
Sursa: DEX ’98 | Adăugată de oprocopiuc | Greșeală de tipar | Permalink”
ASTA am gasit eu la http://dexonline.ro/definitie/purece , si eu nu consider ca acel „v.” (insemnand „vezi”) ar insemna ca acea forma e gresita, ci ca ei nu vor sa repete tot textul definitiei si la aceasta varianta. In plus mai indica si faptul ca aceasta nu ar fi singura definitie, ci mai exista si o alta, si mai are SI conotatia ca ACEEA (la care se face trimitere) este forma considerata (in opinia autorilor dictionarului in cauza) forma „corecta”, „pricipala”, „de preferat”, sau oricum vrei s-o mai definesti, aceasta fiind doar o varianta secundara acceptata.
In optica mea, pt ca „aplicarea” acelui „v.” dupa cuvant sa insemne ca acea forma NU este corecta, ar trebui ca „UNDEVA” in dictionar sa apara mentionat verbatim acest lucru, clar, „cu subiect si predicat”, pt lamurirea SI a celor mai putin preocupati de problemele de limba (deci mai putin versati in „arta” folosirii dictionarului) si care TOTUSI doresc sa scrie corect (sa cunoasca forma corecta). (Si-apoi – ce spui despre jucatorii de scrabble, joc la care de obicei conventia este ca „e valabil orice cuvant care apare in dex”; pt ei, cuvantul „purece” ESTE, SAU – NU ESTE valabil? ca in DEX – APARE!)
EU n-am avut nici timpul, nici rabdarea, sa caut prin paginile explicative „de la inceputul – sau „de la sfarsitul” – dictionarului” daca nu cumva o fi existand mentionata o asemenea precizare in legatura cu invaliditatea cuvintelor urmate de „v.”. Daca ai gasit dumneata perecizarea in cauza – jos palaria si cer scuze, da’ atunci posteaza de rog citatul respectiv insotit de link si/sau indrumari pt a fi usor gasibil. Daca nu, hai sa oprim aici „dezbaterea” ca devine sterila, si pe ceilalti cititori mai mult „ii baga in ceata” decat sa-i lamureasca – ramai dumneata la parerea dumitale (daca n-am reusit sa te conving), eu raman la parerea mea, pe care o consider logica (fiin’ca – in absenta vreunei precizari de acel gen – nu reusesti sa ma convingi), iar cei care ne citesc elucubratiile n-au decat sa-si foloseasca propriul cap pt a opta pt una sau alta din variante. Zi buna!
eu nu știu ce zice DEX-ul (:-D ), dar în DOOM 2, pe care l-am stabilit deja ca referință pentru corectitudinea limbii, zice clar: purice, pl. purici. Și atât.
Rolul Dicționarului explicativ este, logic, de a explica. Prim urmare, dacă individul a auzit un cuvânt- să zicem „pupegioi” (apare în Dicționarul universal, tocmai ce l-am descoperit 😀 )- chiar dacă el nu este corect, este suficient de des utilizat încât să facă obiectul unei căutări asidue. Dar, atunci când căutarea s-a încheiat, individul este trimis, triumfător, la cuvântul considerat fie corect, fie varianta cea mai răspândită, fie cea literară, dacă este vorba despre una populară. În cazul nostru, „pupegioi m. v[ezi] pupăzoi”. Acest „vezi” trimite la forma cuvântului care suportă definiția.
Revenind la controversata insectă parazită, în același dicționar universal (îmi cer scuze, pe acesta îl posed [sic] deocamdată, de aceea apare citat prin toate paginile) ni se dezvăluie următoarele:
„purece m. v. purice” (deci ne trimite la forma îndreptățită să poarte falnic definiția conceptului), iar la „purice”, după jumătate de pagină de explicații, apare o mică paranteză: „(și: purece)”.
Nu știu dacă am fost clară, de obicei îmi mai scapă ceva esențial în exprimare 🙂
Edit: În același dicționar de care vă spuneam, pe prima pagină este un ghid pentru toată lumea despre termenii utilizați. Este specificat pentru „vezi”- „trimitere”. Atât.
Nu scrie în DEX care este menirea lui „v.”, dar făcând o comparaţie DEX – DOOM II (deja am stabilit că DOOM II e number 1, ăl mai tare din parcare etc.) ne dăm seama cum stă treaba: în DEX apare „purece”, în DOOM II nu apare, rezultă că forma e agramată; în DEX apare „delicvent”, în DOOM II nu, deci şi ăsta e agramat; în DEX apare „carnagiu”, în DOOM II nu – iar avem o formă coruptă, semnalată, la fel şi celelalte, cu trimitere la forma corectă. Evident, exemple mai sunt.
Mulţumesc pt. ajutor doamnei care realizează, la radio, o emisiune care te ajută să vorbeşti corect. Nu ştiu dacă am voie să-i fac reclamă (ar trebui), de aceea nu am dat nume. 🙂
Bogdan, ţi-am şters comentariul pentru că aşa am avut eu chef. Sper să nu mai comentezi.
„De fiecare dată când ratezi o cratimă sau un ‘i’, se mai naşte un ţânţar”
„ţânţar” in spaniola „mosquito”, o fi asta etimologia la muschetar, sau o fi mosca?
Intamplare sau nu, se leaga!
Cat timp ambele variante sunt in dictionar, ambele sunt corecte. Spun asta ca profesor doctor si lingvist.
Ca punct de vedere personal de data aceasta, prefer varianta cu ş, pentru simplul motiv ca suna mai bine si duce la o mai usoara identificare a atributelor eroilor lui Dumas (muschetari, cu s in loc de ş, ar fi condus la ideea gresita ca foloseau cu precadere muschete).
Ca analogie, zicem cavaleristi, nu caisti, desi cuvantul provine de la cal tot asa cum muşchetar provine de la initiala muscheta. Mai zicem şi „gărzi”, cu ă, nu „gardi”, şi „prinţesă”, cu ţ şi ă, nu „princesa” etc. Exemplele sunt aleatorii si nu fac trimitere neaparat la filiala cuvantului, ci sunt alese pentru a explica un punct de vedere. Limba romana preia cuvinte din alte limbi, dar nu le preia strict, ci le preia intr-o forma care sa sune placut urechilor, si care, totodata, sa duca la o identificare corecta. Cand zici „muşchetar”, toata lumea stie ca e vorba de un soldat din corpul de armata de care vorbeste romanul lui Dumas. Cand zici „muschetar”, poate fi oricine inarmat cu o muscheta.
@ dan:
Dom’ „profesor doctor si lingvist”, sper sa fiu in asentimentul autorilor acestui blog (si al celorlalti cititori ai acestuia) atunci cand va anunt ca noi pe aici cam suntem lipsiti de titluri universitar-academice – ba pana si de specializari in domeniu -, da’ ca pt noi, spre deosebire de societati (fie ele comerciale sau de alta natura), cuvintele pot (eventual) sa aiba FILIATIE (daca nu vrei sa-i spui pe nume: etimologie), in nici un caz FILIALA.
Si a propos, din cate stiu eu, denumirea de „muschetari” provine taman de la faptul ca respectivul corp militar (de garda) pe care acestia il constituie era primul in „lumea civilizata” echipat in mod uniform si fara exceptie cu muschete (si cu „uniforme”, de altfel). Alte pareri?
Lasand la o parte faptul ca „filiala” inseamna si legat de fiu, sau fiesc, nefiind nici pe departe ceva referitor strict la societati comerciale, si avand si alte sensuri in aceeasi directie, aici nu era vorba nici de filiatie, nici de filiera, desi ambele se puteau folosi, ci chiar de filiala in sensul tehnic – adica de forma subordonata pe care a luat-o intr-o anumita limba un cuvant, prin preluare si prelucrare. Cuvantul filial, spre exemplu, este o filiala a cuvantului francez original (sau originar, din nou merg ambele inainte sa va repeziti sa ma corectati, chiar daca nu intotdeauna se pot substitui, in acest caz se poate).
Insa topicul se referea la muschetari si muşchetari, nu la filiala, filiera sau filiatie, si nu simt nici nevoia sa ma contrazic cu nimeni sau sa demonstrez ceva. V-am spus un fapt – ambele forme sunt acceptabile la cuvantul in discutie, si v-am dat o parere (personala, dupa cum am si specificat), ca varianta muşchetar ar fi preferabila. Tineti cont sau nu. Oricum eu nu voi mai comenta la acest topic pentru ca nu ma priveste la ce concluzie ati ajuns, am spus doar ce am avut de spus pentru ca am vazut ca lumea era nedumerita, desi nu are de ce sa fie. Lucrurile sunt clare. Foloseste fiecare ce forma crede. Buna ziua!
Ah, uitasem sa raspund la ultima afirmatie care chiar era legata de subiect. De fapt, am raspuns mai sus, dar probabil nu am explicat suficient de clar. Nu are nicio importanta de unde provine cuvantul in limba FRANCEZA, ci de unde provine in limba ROMANA. Si atunci cand a fost pentru prima data folosit, este indoielnic ca a fost folosit cu sensul de purtator de muscheta. Altfel i s-ar fi zis, intr-adevar, muschetar. Ş-ul arata destul de clar ca cei care l-au folosit prima oara in limba romana nu asociau acest corp de armata francez cu muschetele. Originea unui cuvant nu este obligatorie in a determina forma finala in limba – mai degraba imaginea pe care o creeaza acel cuvant in mintea ascultatorului este esentiala. Dupa metoda dvs., ar trebui folosit nu cuvantul „mouse” ci „şoarece”. Inca o data precizez insa, aici suntem pe taramul unei pareri personale, atat timp cat forma muschetar exista in dictionar, sunteti liber sa o folositi. Acum chiar am terminat, ma scuzati de aceasta revenire.
cuvantul corect e „muschetar” asha k nu mai negati
@madalina…Si eu care credeam, asha in mintea mea, ca e „musketar”…
Simt nevoia să îmi cer iertare dacă cineva se va simți atacat personal: dar o idee de genul „atâta timp cât DEX şi DOOM nu îl menționează, cuvântul nu poate fi corect” merge dincolo de dorința semiconștientă de a primi o replică tăioasă și frizează masochismul.
O anume confuzie pare a fi prezentă de la bun început în spiritul care a plăsmuit această idee. Voi încerca să elimin această confuzie spunând: noi putem SPERA că un dicționar conține cât mai multe lucruri corecte, dar aceste lucruri nu sunt corecte PENTRU CĂ ele sunt în dicționar. Creatorii dicționarului, dacă sunt oameni normali, au creat dicționarul CĂUTÂND cuvintele corecte, acceptabile, bune. Ei nu le-au adunat în mod arbitrar, orbecăind și bătând câmpii, la fel de pierduți ca oricare alt vorbitor al limbii, dar mânați de un spirit meschin al propriei importanțe, pentru ca apoi să le PROCLAME corecte și obligatorii, mizând pe masochismul public.
Sau mă înșel poate?
Dragi cărturari, e amuzant să citesc argumentele voastre, dar până la urmă, tot nu ştiu cum e corect: „muschetari” sau „muşchetari”? Am citi si eu cartea cu cei 3, defapt 4, muschetari, sau muşchetari. Am dat peste mai multe traduceri. In unele era cu „s”, în altele cu „ş”.
Dar partea amuzantă a fost la BAC. Eu ştiam că e corect cu „s”, deşi foloseam mai des cu „ş”. La bac, la oral, în textul primit, venea vorba si de cartea lui Alexandru Dumas, si am citit cu „ş”, deşi scria cu „s”, şi m-a corectat doamna profesoara, şi mi-a fost ruşine.:))))
Dane, o fi indoielniC CA a fost folosit prima oara de la „purtator de muscheta”, dar e neindoielniC CA e vorba despre cacofonie. Parerea mea (sigura).
Nu stiu unde ar trebui sa postez cele ce urmeaza. Azi am auzit la un post de radio national o reclama care pomenea despre „preturi permisive”.
cerchez duiu: Or fi niste preturi mai ingaduitoare „din nascare”, sau/si eventual niste preturi educate sa fie mai putin… incrancenate.
(Prin alte parti poti citi despre preturi mai scumpe / mai ieftine…)
Preturile pot fi, eventual, mai mari sau mai mici, nicidecum scumpe/ieftine.
Ups, probabil era pe aceeasi idee cu ”permisivele”… Confirma-mi, Victor, ca te bat! :((( … se fisureaza soclul pe care te-am ridicat, dom’le !
Tatiana (January 1, 2013 at 8:16 pm):
Tocmai pt ca in mod curent „preturile scumpe / ieftine” se refera de fapt la preturi mari / mici am si scris (in paranteza) afirmatia.
DAR – in mod obiectiv si corect – pana si preturile reprezinta un bun care poate fi mai scump sau mai ieftin si in aceasta calitate „sa se scada pe cheltuieli” mai mult sau mai putin din incasari (la calculul profitului impozabil).
(Pretul – in calitate de componenta a cheltuieluilor – poate fi mai scump daca – spre ex – este mai mare taxa de achitat la primarie – si/sau cine-mai-stie-la-CARE „foruri titulare” si/sau „oficialitati” – atunci cand modifici pretul (spre ex pt a „tine pasul” cu evolutia cursului valutar in urma inflatiei, si/sau cu noile valori ale cheltuielilior „de productie”), si/sau daca se scumpesc / se ieftinesc etichetele pe care se afiseaza acel pret, si/sau daca se impun noi reglementari care obliga ca pe eticheta sa apara (sau NU MAI obliga sa apara) SI cine-mai-stie-CE „date tehnice” ale produsului (sau alte elemente informative) ceea ce impune angajarea de forta de munca suplimentara pt completarea noii variante de etichete (sau respectiv permite debarasarea de o parte din acea forta de munca) etc.)
Cam ASTA-i pericolul atunci cand asezi pe cineva pe un soclu nemeritat de maret si insuficient consolidat: ca si la balerinii marunti care staruiesc sa ridice partenere mai… ample, exista pericolul ca cel astfel ridicat „sa-ti cada in cap”…
Eu NU sunt specialist – ba nici macar vreun cunoscator deosebit de bun nu sunt – in domeniul gramaticii / ortografiei, si ma ghidez in aprecieri si afirmatii pe datele retinute in memorie in cadrul culturii mele generale, precum si pe logica si pe „bun-simt lingvistic” (daca o fi existand asa ceva) – ceea ce NU ma scuteste de a face greseli. (Chiar si aici pe blog mi-am cerut scuze de cateva ori recunoscand ca am gresit.)
Victor, lasa modestia, tocmai ce mi-ai demonstrat ca maretia soclului e meritata.
Cat despre ridicatul partenerei… hm, esti mult prea solid pentru a te da balerina. Iar eu nu vreau sa risc, am slabit vreo 20 de kg… so?
– Nici un fel de modestie – numa’ ce afirmasem (si sper ca nu gresisem) ceva despre logica si bun-simt.
– „Balerină”? Soclu, dom’le! („Trag” f’o majă jum’ate…)
(Da’ „a fost buna” interpretarea asta, ca adica eu m-as da balerina! „Imaginea” mentala creata e de tot hazul… Recunosc de bunavoie faptul ca felul in care am facut eu afirmatia este cel care „a lasat loc” pt o asemenea interpretare, care nu-i catusi de putin ilogica. De aceasta data insa meritul acestei logici cu rezultate atat de amuzante iti revine dumitale.)
– Felicitari pt slabit! Eu – dimpotriva – nu reusesc nicicum sa slabesc*, ba inca mai continui sa ma ingras (in ritm accelerat). (INCA; nu reusesc sa-mi starnesc – pe aceasta tema – nici ambitia, nici incapatanarea, la mine continua sa predomine – ca importanta si amplitudine a „fortei de convingere” – placerea gustativ-olfactiva.)
* Decat daca (eventual) ne referim la „slabitul la minte”…
Hm! Constat aCU’_CA de-a lungul timpului „mi-au scapat” comentarii carora la vremea lor nu le-am dat raspuns.
CEPERCHE (February 3, 2012 at 10:44 pm):
CEVA, totusi, TRE’ sa fie acceptat (de fiecare dintre noi) drept norma a corectitudinii, si opinia generala pare sa fie ca acel „ceva” este actualmente DOOM2. Putem sa nu fim de acord (punctual) cu anumite decizii ale sale, putem sa militam (si sa insistam) pt a fi sxchimbate, dar asta in esenta constituie de fapt EXACT o recunoastere a caracteristicii sale de normativ: noi de fapt nu suntem in dezacord cu faptul ca el reprezinta norma, ci nu suntem de acord cu vreo anumita norma specifica si am vrea sa fie alta in locul ei (NU sa nu mai fie nici o norma – cel putin eu ASA sper).
In acest context, DA, EXACT prezenta unei anumite forme in acel dictionar face IMPLICIT ca anume ACEA forma sa fie corecta.
madalina (October 26, 2011 at 2:36 pm):
Avand in vedere prezenta in comentariul dumitale a lui „asha k”, te rog sa precizezi CUM – in optica dumitale – ar trebui citit grupul „sch” din “muschetar”: ca in limba romana, SAU ca in limba germana? (Sau eventual ca in limba engleza?)
dan (October 25, 2011 at 1:29 pm):
– AM INTELES ca dumneata consideri un cuvant romanesc drept fiind o filiala (subordonata) a cuvantului echivalent strain (in cazul dat – frantuzesc). Consideri ca este cazul sa fim si noi – ca persoane – la fel de subordonati strainilor?
– Pe de alta parte, inteleg ca dumneata consideri (in mod corect) ca cuvantul francez ORIGINAR ar sta la baza „filialei” sale romanesti; da’ sa-l SI consideri ORIGINAL (deci fara sursa straina) mi se pare o exagerare sfruntata – atata vreme cat toate aceste cuvinte deriva de la latinescul „filius” (=”fiu”).
Termenul este uneori utilizat în limba română sub forma „mușchetar”, care este greșită deoarece cuvântul provine de la muschetă nu de la mușchi.
Dar atunci lui Hasdeu de ce cei mai mulți îi zic Hașdeu?