Inregistrare

Inregistrati-va pentru a beneficia de cunostintele comunitatii, a pune intrebari sau a a raspunde la intrebarilor celorlalti.

Suntem o comunitate care incurajeaza educatia si in care se intalnesc know-how-ul si experienta cu perspective inovative de abordare a problemelor.

Login

Autentificati-va pentru a pune intrebari, a raspunde la intrebarilor celorlalti sau pentru a va conecta cu prietenii.

Resetare parola

V-ati uitat parola ? Introduceti adresa de email si veti primi o noua parola.

Va rugam sa va autentificati.

Please briefly explain why you feel this question should be reported.

Va rugam explicate, pe scurt, de ce credeti ca aceasta intrebare trebuie raportata.

Motivul pentru care raportezi utilizatorul.

AniDeȘcoală.ro Latest Articles

Online sau On-line

Online sau On-line
Poți fi de ajutor la urmatoarele teme

Scurt și la obiect: conform DOOM2, ambele forme (online/on-line) sunt acceptate, așa că decizia de a folosi cratima sau nu vă aparține.

Citește și:   Elogiu sau Omagiu

Articole interesante

24 comentarii

  1. Exact cînd mă uit în acest articol, „Anunțuri prin Google” se bagă cu

    Anunţuri prin Google
    ► Cadouri on line

    ► Engleza online
    [,,,]

    Să nu uităm deci nici de varianta cu fără cratimă 🙂
    Plus varianta onlain, care, barbarism sau nu, circulă și ea…
    ► Dex online

  2. Buna !
    Imi poti spune, te rog, cum e corect: douăzeci şi una de săptămâni sau douăzeci şi unu de săptămâni?

  3. Alin: dpdv al exprimarii, zecile alea dinainte n-au importanta. Tu cum spui deobicei, „doua saptamani” SAU „doi saptamani”? (Sau crezi ca daca saptamanile alea nu sunt doua ci este una singura se schimba regulile gramatical-ortografico-ortoepice?)
    Corect – o saptamana, una.

  4. „așa că decizia de a folosi cratima sau nu vă aparține.”
    corect e: „așa că decizia de a folosi cratima sau nu, vă aparține.” e gen dacă vreau sau nu, e decizia mea. nu e același lucru cu dacă vreau sau nu e decizia mea. din cum ai scris se înțelege că decizia nu ne aparține.

  5. Nici eu. Asta vine cam asa: NU virgulei intre subiect si predicat ! (decizia… va apartine )

  6. …pă sistemul, si anume: ” Ioana,doarme in papuci.”

  7. N-aveti decat sa scrieti „decizia (de a folosi cratima sau nu) va apartine” si evitati toata aceasta storceala de creier… (Parantezele pot fi inlocuite prin cratime; cred ca (apozitie fiind) pot fi inlocuite si prin virgule, care (STRICT dpdv al plasarii lor intre subiect si predicat) pereche fiind – se anuleaza).

  8. Tatiana:

    – Moldolteanco! 😛

    – ” Ioana,doarme in papuci.”
    In functie de context, exprimarea poate sa fie corecta.
    (- Ioana: „Dana, unde-i Marin?”
    – Dana: ” Ioana,doarme in papuci.” (In loc de ” Ioana, Marin doarme in papuci.”) Elidarea subiectului (subiect subinteles).)

  9. Victoras, tati, n-ai dreptate. Eu puneam cazul cand Ioana ar fi fost subiect, ori la tine in propozitie nu e. La tine subiectul e Marin ( care e subinteles), da? Plus ca e si putin fortata treaba. Cum ar fi ca noi doi sa fim „tetatet” si sa vorbim asa:
    ” -Victor, ma iubesti?
    -Tatiana, da.”
    Nu-i cam aiuristic?

  10. Tatianuta, mami, ba AM dreptate, TOCMAI ASTA subliniam eu: ca exprimarea ta, in lipsa contextului, poate fi interpretata SI drept fiind corecta (gramatical) – si anume exact in cazul in care numita Ioana nu este subiect . Faptul ca Ioana ar fi subiect eu consider ca in exemplul dat de tine NU este precizat nicicum – poate ma lamuresti si pe mine CUM anume, DE UNDE consideri ca rezulta (pt cititorul textului care nu stie ceea ce gandesti ci numai ceea ce exprimi) ca „tu puneai cazul” ca Ioana ar fi fost subiect?

    Eventualul fapt ca „treaba” (actiunea reflectata in dialog) este (sau nu) „putin fortata” (LOGIC) este irelevant aici – eu comentasem strict numai asupra unei potentiale corectitudini GRAMATICALE a textului.
    (In rest – da, intr-adevar, in exemplul pe care-l dai „treaba” este „putin fortata”: oricat de draga mi-ai fi (in mod atat virtual cat si platonico – ortografico – gramatical) nici prin gand macar nu-mi trece sa declar (in mod mincinos, caci nu este adevarat) ca „te iubesc” (nu altfel decat… crestineste, omeneste – si (eventual) ca partenera de discutii (in principal gramaticale) si tachinari). Da, asta AR FI intr-adevar aiuristic! 😛 )

    ALTFEL considerand lucrurile, NU, nu mi se pare ca FORMA dialogului sugerat de tine ar fi fortata: depinde in intregime de relatia intre vorbitor si auditor (care nu este catusi de putin obligatoriu sa fie in relatii apropiate – pot abia sa fi facut cunostinta) si de locul unde decurge dialogul (acesta poate avea loc nu „aparte”, in liniste, ci in harmalaia produsa (spre ex la un chef, sau pe hol la iesirea de la un spectacol sau de la un examen) de multe alte dialoguri diferite care au loc concomitent (intre alte persoane) in aceeasi incapere.)

  11. Pupa-ti-as mintea ta creata, ordonata (de inginer) si domoala (de cimisorean) !
    Pentru cei interesati, a se vedea ultimul comentariu al Ioanei. Oricum, eu pornesc de la premiza (cu S?) ca aici citesc inteligentii, nu oricine. Asadar, nu e de neinteles ceea ce am vrut eu sa demonstrez.

  12. Mda, cu „premisa”/”premiza” aceeasi sfaraiala ca si cu „filosof”/”filozof” : care cum ii tuna!
    Emi, tu ai DOOM, heeeelp!!

  13. Multumesc,Emi.
    Si cand in dreptul unor cuvinte scrie (var.) inseamna ca e gresit? Nu e o alta forma a aceluiasi cuvant?

  14. Mintea mea nu este creata ci este ondulata. (PT ASTA am pus-o pe bigudiuri…)
    Altfel – „ordonata” poate-o fi, poate n-o fi, da’ „domoala” ESTE – SIGUR. (DE ACEEA nu este bine sa-mi fie spuse bancuri joia si vinerea: exista riscul sa rad taman duminica, la slujba din biserica…)

    Constat (cu placere) ca STII cate ceva despre pronuntia banateneasca: intr-adevar „aborigenii” pronunta NU „Timisoara”, ci „Cimisoara”.

    Intrucat SI EU ma adresez TOT cititorilor inteligenti, imi dadusem seama ce (sperai ca) ar fi inteles ei din comentariul tau, dar vreau sa sper ca acestia ar fi inteles SI perspectiva mea asupra aceluiasi exemplu.

    Premisa, Tatiana, ca nu-i remiza (indiferend daca te gandesti la scor final egal, la procentajul cuvenit gestionarului sau la „depozitul” de vehicule)… (Da’ CE atata filosofie pe tema filozofiei?)

  15. Tatiana, la filozof cred că e prima dată când văd și în DOOM treaba cu varianta. Dar eu cred că, dacă e în DOOM, e și în limba literară, cu sau fără variantă. În schimb, ce e în DEX ca variantă trebuie confirmat și de DOOM.

    Dar dacă știe cineva altceva și are argumente convingătoare… 🙂

  16. Buna! As dori sa aflu:
    1) cum se scrie corect: “operator calculator” sau “operator-calculator”.
    2) care forma ar fi corecta: “creditor-de-incredere”, “creditor-incredere” sau “creditor incredere” – dorind sa fac referire la o persoana care imprumuta “incredere” (sub forma de credit) altora; deoarece expresia “creditor de incredere” ar face sa se inteleaga ca este vorba despre un creditor onest, considerat a fi cinstit si sincer.

  17. Joe (May 3, 2013 at 11:33 pm):
    „2) care forma ar fi corecta: “creditor-de-incredere”, “creditor-incredere” sau “creditor incredere” – dorind sa fac referire la o persoana care imprumuta “incredere” (sub forma de credit) altora;”
    DE CE ai dori sa folosesti o asemenea exprimare?
    (Daca in loc de incredere aceeasi persoana ar credita pe aceeasi alta persoana cu bani, CUM ai scrie: „creditor-de-bani”, „creditor-bani” sau „creditor bani”?)

  18. @VictorCh
    In cazul unei persoane care i-ar oferi unei alte persoane un imprumut sub forma de credit, i-as spune simplu – „creditor” (celui care primeste: creditat, debitor, imprumutat). In acest caz este usor de inteles statutul persoanei descrise prin acest cuvant.
    Insa daca scriu: “creditor de incredere”, cititorul va intelege mai mult ca sigur ca ar fi vorba despre un imprumutator care este de incredere (onest).
    Am nevoie de un cuvant corect scris dpdv gramatical insa care sa reflecte o persoana care acorda incredere (adica nu bani) unei terte persoane; iar de la respectiva persoana caruia i s-a acordat aceasta incredere se asteapta ca aceasta sa inapoieze increderea ca si in cazul unui credit bancar (inapoiere = faptul ca, creditatul isi va respecta cuvantul dat, promisiunea facuta fata de cel care i-a acordat incredere, si astfel increderea se va reintoarce catre ~ „creditorul incredere”).
    Tind sa folosesc expresia: „creditor incredere” (fara cratima); prin analogie – platitor taxe, prestator servicii, donator sange. Increderea in cazul meu fiind un bun; un lucru concret – si nu o calitate a persoanei astfel descrise!

  19. Da’ ce, esti gigolo? Glumesc, Joe!
    Eu sunt pentru „creditor incredere” . Ma zgarie cratima dintre ele.

  20. Din insasi lungimea comentariilor dumitale pe aceasta tema (si din „tonul” serios, ba chiar retinut-vehement pe care le exprimi) inteleg ca pt dumneata problema pare importanta. Cu scuzele de cuviinta – PT MINE problema nu prezinta catusi de putin aceeasi importanta si – intrucat nu consider de cuviinta sa impun altora criteriile mele valorice – decat sa minimalizez importanta credintei dumitale prefer sa renunt la a comenta pe marginea temei. Iti urez succes (consider ca nu-i catusi de putin imposibil ca eu sa ma insel si dumneata sa fii vreun vizionar care sa deschida noi moduri de interpretare a comunicarii)!

Lasa un comentariu