Inregistrati-va pentru a beneficia de cunostintele comunitatii, a pune intrebari sau a a raspunde la intrebarilor celorlalti.
Suntem o comunitate care incurajeaza educatia si in care se intalnesc know-how-ul si experienta cu perspective inovative de abordare a problemelor.
Autentificati-va pentru a pune intrebari, a raspunde la intrebarilor celorlalti sau pentru a va conecta cu prietenii.
V-ati uitat parola ? Introduceti adresa de email si veti primi o noua parola.
Please briefly explain why you feel this question should be reported.
Va rugam explicate, pe scurt, de ce credeti ca aceasta intrebare trebuie raportata.
Motivul pentru care raportezi utilizatorul.
Șoc! N-o să-ți vină să crezi! M-am plictisit de frig și de cizme (sau ghete?)! Abia aștept zilele calde și însorite și abia aștept să-mi cumpăr sandale. Dar când am să cer una la probă cum am să-i spun? Conform ultimelor ediții ale DEX și DOOM, (riguros) corect ar fi sanda, iar sandală a rămas, în cel mai bun caz, doar o variantă.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu nu am folosit vreodata in viata mea „sandala”. 🙂
Așteptăm cu nerăbdare migda, rafa, peta, amigda, miga, … 🙂
Apoi, sa astepti matale mult si bine. Alea nu sunt cuvinte in limba romana. Pe cand sand a fost dintotdeauna.
@Andreea: păi… înțeleg că „dintotdeauna” durează cam tot așa de mult ca partea cu „de veci” în „loc de veci”, un loc al cărui drept de folosință expiră după cîțiva ani. 🙂
Din dexonline.ro aflăm că [măcar] pînă prin 1998 forma „sandală” era cea recomandată, cu „sandá” ca variantă tolerată.
Tot la rubrica „dintotdeauna”: etimologia zice ceva de genul „Cf. lat. sandalium.”.
Dar cum spui ? : ” a cui e sandaua ” ? sau ” a cui e sandala ” ? Eu zic ca in acest caz se foloseste sandala.
Cicu, mă distrează căutatul nodului din papură și lecția de limbă română, numai că DEX-ul acela pe care îl citezi zice cam așa:
„SANDÁ, sandale, s. f. încălțăminte ușoară de vară din piele, material plastic, pânză etc. cu fețele foarte decupate sau făcute din bentițe. [Var.: sandálă s. f.] – Din fr. sandale. Cf. lat. sandalium.” 2009
după care urmează:
„SANDÁLĂ, sandale, s. f. Încălțăminte ușoară de vară din piele, material plastic, pânză etc. cu fețele foarte decupate sau făcute din bentițe. [Var.: sandá s. f.] – Din fr. sandale. Cf. lat. sandalium.” 1998
După câte se observă, ambele-amândouă (sic!) sunt utilizate. Ceea ce am subliniat eu este faptul că eu, personal, nu am folosit vreodată forma „sandală”. Uite, din pură curiozitate, o să mă uit în dicționarul din 1956.
PS. Din câte văd eu cuvântul cu pricina provine din latină, limbă cam vechiuță ea, așa, de felul ei, vreo câteva mii de ani numără. Așa că merge bien merci (sic!) dintotdeauna 🙂
Ok, dar cu „sandaua” mea cum ramane ? NU poti spune : „sandaua ei ” ci „sandala ei „, nu ?
Deci tot „sandala”, mi se pare ca ar fi corect !
Pentru că m-ați provocat amândoi (Cicu și Anca, mai ales Anca), am apelat la a mea prietenă cu una bucată doctorat in limba română și care mai și lucrează la un anumit institut de lingvistică renumit și am întrebat care dintre forme este corectă. Răspunsul a fost foarte clar „Forma corectă este sanda și, dacă nu crede, să verifice în DOOM2, care este un dicționar normativ.”
Buun, am deschis și dicționarul cu pricina și, într-adevăr, cuvântul sandală nici măcar nu este pomenit (apoi să îmi fie rușine că m-am lăsat influențată și m-am îndoit de româna mea!).
Și așa, ca fapt divers. O propoziți nu se începe cu deci. Dar dacă tot insiști, poate pe viitor îți aduci aminte că după „deci” se pune ÎNTOTDEAUNA virgulă. Că tot suntem la capitolul scris corect.
@Andreea: puțin off-topic deja, dar sper să fiu iertat:
„[…] Dar apoi isi aduse aminte ca fagaduise a rapi pe fata Genarului, si ceea ce fagaduieste voinicul anevoie o lasa nefacuta.
Deci se porni si inspre sara ajunse la castelul Genarului, ce stralucea in intunericul serii ca o uriasa umbra. […]”
(http://www.mihaieminescu.eu/opere/poveste/fat_frumos_din_lacrima.html#.VcuMfJQatdg)
„poate pe viitor îți aduci aminte că după „deci” se pune ÎNTOTDEAUNA virgulă”
– să zică ‘zău’ cu limba scoasă cine e convins de treaba asta.
(aia cu propozițiile care nu se-ncep niciodată cu deci e precum sentința despre poezia modernă din doom-ul 2 de dinainte de revizie: în poezia modernă se scrie cu literă mică primul cuvînt din fiecare vers. 😀 )
Andreea, zau ca esti Gica contra ! Eu nu m-am indoit nicio clipa ca nu ar exista cuvantul sanda. Pe vremea mea, in dictionar, era sandala, chit ca nu folosea nimeni cuvantul asta.
Revin la intrebarea mea, inca o data, exista cuvantul „sandaua” ?
Exemplu : I-am dat sandaua inapoi. sau :” I-am dat sandala inapoi „.. ca nu poti spune, ” I-am dat sanda inapoi ”
„DECI” 🙂 asta era intrebarea de fapt.
https://dexonline.ro/definitie/sanda/paradigma
ca fapt divers, forma „sanda” a fost introdusă oficial odată cu doom 2, pînă atunci corectă era forma „sandală”; chestie care, de altfel, se poate deduce și din notația „!sanda” (semnul exclamării înseamnă modificare de normă).
Mersi v, ai perfecta dreptate, asa invatasem si eu, si in sfarsit mi-ai lamurit nedumerirea.
Ok, treaba cu virgula într-adevăr o greșii și recunosc. Dar, stimabile v, în general deci-ul se pune pe la mijlocul propoziției și nu la început.
Dumnealui vechitura de dicționar de prin 56 (cred), ăla pe care îl uram în școală din rărunchi pentru că mă trimitea maică-mea la el constant, pomenește ambele forme sanda și sandală, deci a fost cum am zis prima dată cu ambele variante acceptate până la un moment dat. Că la ora actuală, DOOM-ul a eliminat forma sandală, asta e o altă poveste. În fond, orice limbă se schimbă cu trecerea anilor. Eu am redat raspunsul specialistului în comentariul meu, pentru că și eu m-am îndoit la un moment dat.
Și până la urmă, eu tot „sanda” am folosit de mic copil. Iar copilăria mea e departe de a se fi petrecut recent. O zi bună tuturor.
Andreea, este exact invers, si nu vrei sa intelegi, era prin 80, nu prin 56, forma sandala corecta, nu sanda.
Daca ai folosit dupa ureche sanda, asta nu inseamna ca atunci a fost corect. Acum da.
Despre ” deci ” ai, si nu ai dreptate.
Poti folosi cuvantul „deci” la inceputul unei concluzii.
Ex: Afara a nins si este foarte frig.
Deci,am sa stau in casa!
Deci, si eu am tras o concluzie, si asteptam un raspuns la ea.
îmi place cînd preopinentul trece progresiv și parcă pe nesimțite de la „NU” la „în general…” 🙂
mai la obiect, e foarte probabil că prin „la mijlocul propoziției” să te referi de fapt la „frază”; pentru că, dacă te referi cu adevărat la propoziție, conjuncția poate să stea… aproape oriunde vrea ea.
ex: Am făcut școala de bucătari. Am deci un avantaj în fața amatorilor. (deci în interiorul propoziției)
Am făcut școala de bucătari. Deci am un avantaj în fața amatorilor. (deci la începutul propoziției)
Am făcut școala de bucătari, deci am un avantaj în fața amatorilor. (deci la începutul propoziției, dar în mijlocul frazei)
(și n-am mai dat exemple în care conjuncția deci stă la coada propoziției, fiindcă sînt din ce în ce mai rar folosite și-au început să cadă în desuetudine.)
Nu ai dreptate!?
Bianca, cine, ce, cum, de ce? 🙂
E clar Emi, Bianca e instigatoare!! A aruncat „bomba” si a fugit! :-))))) Ehehe, rea ii chielea pe curu’ ei!! :-)))))