E greu să găsești un mix bun

7

Țineți minte reclamele cu ”mixul bun”? 🙂 OK, faceți abstracție de faptul că limbra română încă nu l-a adoptat pe mix, pentru că nu despre asta vorbim acum. Dar a fost un slogan bunicel care mi-a rămas în minte peste timp și, considerând subiectul amalgamului de limbi, s-ar putea ca mix să fie un termen foarte potrivit în context. Iar dacă până acum s-a tot întâmplat să vorbim despre romgleză (atât de frecvent încât i-am făcut și categorie aparte), mă și mir că n-am vorbit niciodată până acum despre romitaliană (mai ales pentru că avem și un exemplu celebru – Răducioiu care uitase ”como se zicere” la noi nu știu ce după vreo trei săptămâni de stat în Italia). Însă azi i-a venit vremea, pentru că s-a întâmplat să dau peste asta în fluxul de informații de pe Facebook:

romitaliana

Nu judec emițătorul (cu atât mai mult cu cât, deși nu-l cunosc personal, pare să fie o persoană pur și simplu cumsecade). Dar aș vrea să vorbim despre fenomen. Teoretic, pot să înțeleg că trebuie să te adaptezi atunci când te muți în altă țară și că, folosind constant limba străină, ajungi să și gândești în cuvintele străine. Ba cred că am experimentat la prima mână faptul că în perioadele în care se întâmplă (profesional) să comunic destul de mult în engleză, uneori îmi vine mai repede în minte cuvântul străin decât omologul autohton într-o discuție în limba română; iar asta se întâmplă chiar fără să trăiesc efectiv în altă parte. Însă e o chestiune de milisecunde până când îmi vine în minte și termenul neaoș. Dar hai să zicem că informațiile nefolosite se mai erodează în timp și poate că, după ani de vorbit exclusiv într-o limbă străină, chiar nu mai reușești să reactivezi toate sinapsele care duc spre vocabularul limbii materne?

Citește și:   Întruna sau Într-una

Și totuși… Cunosc destule persoane care s-au stabilit în alte țări și nu par să fi uitat nici unde se pun virgulele. Apoi, cred că sunt foarte rare cazurile în care contactul cu limba română se rupe chiar de tot. Și nu în ultimul rând, pentru situațiile din categoria de mai sus, mi se pare important de notat aspectul diferenței dintre comunicarea în scris și comunicarea orală. Bine, nu e Facebook cel mai formal mediu, dar pot să fiu mult mai tolerantă cu niște cuvinte străine aterizate în conversație (chiar și cu niște hibrizi) decât cu prezența lor într-un mesaj scris, pentru că pur și simplu ai timp să-ți modelezi lacunele…

Dar așa văd eu lucrurile și poate că judec greșit o situație prin care n-am trecut. Așadar, mi-ar plăcea să știu cum se văd lucrurile din unghiul celor care într-adevăr locuiesc în alte țări. Chiar se uită anumite cuvinte? E uitarea asta voluntară? E moft? E bravură?


Distribuie:

7 comentarii

  1. Prima influenta este mediu, apoi tine de vointa si apoi de educatie. Sa explic: daca toti cei din jur vorbesc asa, atunci implicit si tu vei incepe sa vorbesti la fel ( a contrazice aceasta afirmatie este echivalent cu a ignora natura/comportamentul uman). Pentru a nu amesteca limbile vorbite trebuie vointa pentru a contracara instinctul si a corecta obiceiul format. La copii se poate incerca prin educatie, dar trebuie perseverenta si probabil ca dureaza ani de zile. In fiecare an copii invata noi cuvinte la scoala, acasa tu trebuie sa ii inveti echivalentul in Romana plus sa corectezi folosirea diverselor forme. Corectiile se fac din mers si trebuie mult efort.
    Cind vorbim facem multe greseli, greseli pe care nu le corecteaza nimeni, acestea nu sunt vizibile deoarece nimeni nu este atent si nu ascultam activ exact toate sunetele si nici cind vorbim nu producem toate sunetele din cuvinte. cind incepi sa-ti educi copii sa vorbeasca corect incepi sa vezi o multime de greseli pe care trebuie sa le corectezi in primul rind la tine apoi la copil, lucru foarte greu de facut. Baietii inteleg explicatiile si incearca sa se corecteze, fetele in schimb vorbesc cum aud, copie foarte bine ce este in mediul inconjurator si atunci modelele devin extrem de importante. Toate acestea depind si de tara in care traiesc, daca cultura locala este critica cu greselile au tendinta de a fi mai atenti altfel sunt mai putin motivati sa invete corect. Fata mea dupa 2 luni in Romania a inceput sa faca toate acordurile corect, dupa alte 3 luni a reinceput sa faca aceleasi greseli.
    Orice vorbim rau despre Romania in casa ( si romanii fac asta foarte des) demotiveaza copii in a invata corect limba, de ce trebuie sa invete ceva care nu este bun?
    Mediul: cu citi vorbitori de Limba Romana se intilneste un copil in Romania pe saptamina in medie? In strainatate media e in jur de 1-2 ( parintii ). Nu poti invata sa vorbesti corect o limba doar de la 1-2 persoane.
    La adulti: O persoana care isi da seama ca amestecul trebuie evitat este o persoana care are ceea ce in automatica se numeste Feedback loop ( the complete causal path that leads from the initial detection of the gap to the subsequent modification of the gap.) O asemenea persoana poate evolua, poate sa isi corecteze greselile. Citi oameni au asa ceva? Testele PISA arata ca majoritatea studentilor nu inteleg ce citesc si nu pot genera cunostinte noi citind un text, efectiv nu suntem antrenati sa facem asa ceva si nici generatiile trecute.
    Stiu persoane vorbitoare de mai multe limbi care nu amesteca, dar toate provin din familii de intelectuali. Pe cei care-i vad ca amesteca provin din familii mai simple si probabil educatia si lipsa de feedback este raspunzatoare pentru amestec.
    In concluzie: lipsa de exercitiu, vointa si atentie ( daca toata ziua vorbesti Italiana cind vii seara acasa obosit sigur mai incurci), este si moft, este si bravura ( daca nu ai altceva cu ce te lauda decit cu amestecul? faci si tu ce poti ca sa fii cool )
    Cam asa se vede din exterior, opinii venite din partea cuiva care a urit Limba Romana si Gramatica toata viata lui ( din cauza metodei de predare) dar a trebuit sa invete cite ceva pentru a putea invata o limba straina si a educa copii.
    PS: Printre ultimile carti cumparate este una de Gramatica Limbii Romane.

     (0)
     (0)
  2. E bravura, moft, mandrie prost inteleasa! Ma lupt cu ei!
    Tii minte bancul ala? ... Cucul, cand se vede in America, nu mai canta cucu-cucu, ci with-with, with-with!
    N-am timp acum, dar voi detalia.

     (0)
     (0)
  3. Dragoș, interesant. Eu mă gândisem strict la adulți când am scris asta (probabil pentru că știu că cei mici tind să se comporte în oglindă cu figurile lor de autoritate), dar e o completare foarte utilă.

     (0)
     (0)
  4. "...uneori îmi vine mai repede în minte cuvântul străin decât omologul autohton..."
    Sa vezi cat de "amuzant" este atunci cand dimineata vorbesti (indelung) intr-O limba straina (engleza), dupaamiaza vorbesti si mai indelung in ALTA limba straina (franceza), iar seara cand incerci sa conversezi in limba materna (romana) - nici nu mai iau in considerare cazul in care incerci sa conversezi intr-o a treia limba straina, pe care nici macar nu o stapanesti bine: italiana, germana, rusa! - nu-ti vine nicicum in minte (rapid, nu dupa minute de meditatie si deductie) cuvantul in limba potrivita, ci tot unul strain - si nu mereu din aceeasi limba.
    Sa mai spun si cum este cand faci (benevol, voluntar si "amator") pe translatorul intr-un grup eclectic format ad-hoc unde sunt vorbite concomitent (de catre diferite persoane - si exclusiv cate una de catre fiecare persoana) mai multe limbi straine plus romana?

    "Cunosc destule persoane care s-au stabilit în alte țări și nu par să fi uitat nici..."
    Aceasta diferenta ai remarcat-o numai in privinta limbii? Eu am cunoscut persoana (medic la policlinica studenteasca) care nu ma vazuse decat (scurt) de cateva ori (cel mult 10-15) in toata viata, iar dupa mai mult de doua decenii m-a recunoscut (singuilarizandu-ma dintr-o multime) si mi s-a adresat pe nume (eu nu mai stiam cum il cheama!), si am mai intalnit si persone care nu ma mai recunosteau a doua zi, dupa o zi in care conversasem indelung si interesant. Am mai cunoscut si o persoana care retinuse (pe-de-rost, pe termen lung) o poezie (lunga! Multe sute de silabe*...) dupa doar doua-trei (maximum cinci) lecturi, si am cunoscut si persoane care poezii de cateva ori mai scurte nu reuseau sa le reproduca integral si corect (pe-de-rost) nici macar a doua zi dupa ce se chinuisera o dupaamiaza intreaga sa le invete, repetandu-le de zeci de ori...
    * Numarul de strofe / versuri este mai putin semnificativ, daca te candesti la diferenta intre lungimile acestora la diferiti poeti / creatii.

    "...cred că sunt foarte rare cazurile în care contactul cu limba română se rupe chiar de tot."
    ...cu exceptia cazului in care emigrantul in mod "programatic", intentionat, rupe TOATE legaturile cu tara de origine (inclusiv cu membrii familiei care nu l-au urmat)**.
    ** Eu am o atitudine ambivalenta fata de cei care se integreaza cu totul noii lor tari, "rupandu-se" de cea veche:
    a) E frumos si bine sa nu-ti uiti radacinile si originea... (Inca n-am reusit sa aflu DE CE (rational, logic) ANUME ASA "e bine si frumos"... dar SI EU - ASA simt, indiferent de faptul ca n-am emigrat)
    b) Hm! In noua tara n-ai venit temporar, "la munca", ci ai emigrat, "ai adoptat" noua tara (mai precis: ai initiat adoptarea ta de catre ea), inseamna ca probabil vrei si cetatenie (drepturi cetatenesti depline macar aici, ca "dincolo" nu mai ai). Pai... in cazul asta, tu "CU CINE "tii" "? Cu fosta, SAU cu actuala? Cum te-ai simti daca - adoptand un copil - acesta si-ar exprima permanent atasamentul fata de parintii naturali, sau daca - casatorindu-te cu o persoana divortata - aceea s-ar referi tot timpul la "ex" (in ambele cazuri fiind inerenta o comparatie implicita intre tine si "celalalt")?

    "...nu e Facebook cel mai formal mediu..."
    Eu fac CLAR distintia nu numai intre oral si scris, ci si intre mai multe categorii de comunicare in scris:
    - la comunicarea on-line (spre ex prin mess) accept (si cer sa fie acceptate) - cu conditia sa nu provoace confuzii / intelegeri gresite / neintelegeri - orice prescurtari inteligibile, si nu ma formalizez (oricum nu prea tare) la "scaparea" cate unei greseli gramatical-ortografice (accentuez: daca nu induce confuzii! Si daca nu greseala devine modul regulat de formulare...)
    - la comunicarea... informala (aceste comentarii, FB, e-mail catre prieteni etc) ma astept la mai multa (cat de multa!) corectitudine in scriere, dar accept cu usurinta un limbaj "oral", sa spunem - colocvial (inclusiv rom-limba straina, eufemisme, expresii aluzive etc)
    (Eu sunt susceptibil sa "scap" greseli si formulari neclare pt ca "scriu" (tastez) mult mai lent decat gandesc si (pe de o parte) uneori "mi se incurca ideile" si/sau "sar" (las neexprimate) fragmente din textul intentionat, si (pe de alta parte) intrucat ORICUM consum mult timp / energie / rabdare cu scrisul, si nu intotdeauna imi iau ragazul sa recitesc si sa corectez eventualele "scapari" (inclusiv mistype-urile, care sunt - din pacate - destul de multe).)
    - la comunicarea semi-formala (spre ex o cerere*, sau o notita de comunicare catre "seful") se renunta la precedentele "fantezii" de exprimare, dar se poate folosi un limbaj (corect) "liber", doar (eventual) eliminand expresiile... (Hm!) "nedelicate".
    - la comunicarile formale propriu-zise (o declaratie*, o autobiografie* (oare s-o fi... demonetizat aceasta expresie dupa aparitia "CV"*-ului?), raspunsul la un test / examen, oricare document adresat "autoritatilor" (si CU ATAT MAI MULT tribunalului / judecatoriei)) nu numai ca socotesc necesara folosirea unui limbaj formal, dar cred ca mai e necesara si formularea cat mai adecvata / precisa, ca sa faca imposibila vreo eventuala confuzie / neintelegere / intelegere gresita (chiar si o interpretare tendentioasa, rau-voitoare).
    Si nu uitati ca sunt toate sansele ca acest tip de document sa ramana arhivat, deci e bine sa poata fi inteles (corect si in acelasi fel) si dupa decenii, deci (pe cat posibil) - numai limbaj din fondul lexical principal, care se schimba mult mai greu / lent...
    * Oare in perioada actuala se mai invata care sunt regulile de alcatuire a unui asemenea document (caracteristicile hartiei, ale instrumentului de scris, "punere in pagina", caracteristicile tehnice ale scrisului, impartirea in paragrafe / alineate**, continutul fiecaruia dintre acestea, mod de adresare etc)?
    ** NU "aliniate". (Oare o fi fost tratata pe blogul acesta aceasta dualitate alineat-aliniat? Nu-mi mai amintesc...)

     (0)
     (0)
  5. Cand locuiesti intr-o tara straina, de mai mult de un an de zile si cand mai si vorbesti in limba tarii respective, in fiecare zi si in fiecare moment al zilei, chiar ajungi sa faci confuzii si sa gandesti in limba straina cand vrei sa vorbesti in romana. Atunci te sperii, cel putin eu, si iti e rusine ca poti sa faci asemenea confuzii, ca poti chiar sa-ti uiti partial limba materna. Insa nu e o uitare aroganta si "la moda", dar e una rusinoasa. Ceea ce ma face sa ma gandesc ca trebuie sa citesc si in romana, si nu doar in limba straina, ca trebuie din cand in cand sa mai scriu si in romana, si nu doar in limba tarii in care ma aflu. Va scrie o fosta studenta la litere : franceza si romana.

     (0)
     (0)

Lasă un comentariu