Merită sau Se merită

12

Auzim des expresii ca „se merită să faci …”, „oferta … se merită”, „se merită să mergi la …” etc. Totuşi, în limba română nu există verbul „a se merita”, iar utilizarea frecventă a unei greşeli nu o face corectă. Situaţiile în care verbul „a merita” poate fi reflexiv sunt exclusiv de tipul „se merită unul pe altul”. Aşadar, reţineţi, merită să vorbiţi corect!

12 comentarii

  1. În legătură cu verbul 'a merita' se înregistrează o altă greşeală frecventă, care apare, culmea!, la case mari de tot. E vorba de formulări de tipul: 'subiectul merită discutat', 'vestea merită anunţată' etc. În ce constă greşeala? Ei bine, după verbul 'a merita' nu poate apărea un participiu, ci doar un substantiv, un verb la conjunctiv sau un infinitiv, toate cu rol de complement direct: subiectul merită o discuţie/subiectul merită să fie discutat/subiectul merită a fi discutat. Greşeala apare ca urmare a analogiei, eronate, desigur, cu regimul verbului 'a trebui', care este diferit şi semantic de verbul în chestiune: 'subiectul trebuie discutat', 'vestea trebuie anunţată' etc. Verbul 'a merita' se construieşte cu un complement direct, or, un participiu nu poate complini acest verb. Demonstraţia acestei incompatibilităţi, demonstraţie care îi aparţine lingvistului G. Gruiţă, v-o trimit mai jos.

    Cartea merită citită sau Cartea merită să fie citită?
    1. Cartea merită citită este o variantă prescurtată, rezultată în urma suprimării auxiliarului să fie de la predicatul pasiv al subor¬donatei (să fie citită). Modelul acestei transformări l-au constituit construcţiile cu a trebui, discutate la subcapitolul 6: Familia trebu¬ie să fie anunţată > Familia trebuie anunţată. Se pune însă între¬barea dacă structurile din titlu repetă întocmai condiţiile de con¬tragere semnalate la a trebui. De răspunsul dat depinde şi aprecie¬rea corectitudinii formulării Cartea merită citită.
    Mai întâi, să precizăm că utilizarea prescurtată a unor struc¬turi pasive de acest tip nu se manifestă doar la cele două verbe amintite aici.
    a) Verbul a se cuveni, ca regent al unei subiective cu predicat
    la diateza pasivă, apare frecvent cu auxiliarul suprimat:
    Se cuvine să fie luată această măsură/ Se cuvine luată această măsură.
    Se cuvine să fie luate măsuri urgente/ Se cuvin luate măsuri urgente.
    Restructurarea operată implică, aşa cum am arătat în subcapi¬tolul 6, modificări de acord şi reinterpretarea relaţiilor din interio¬rul enunţului rezultat.
    b) Alte două verbe (a se cere, a se impune) încep a fi atrase
    tot mai mult în formulări cu participiul în locul diatezei pasive:
    Se cere luată o decizie urgentă. Se cer luate măsuri urgente.
    Poate nu chiar în aceeaşi situaţie se află al doilea verb, deoarece o exprimare ca Se impune luată o decizie apare ca uşor forţată, în comparaţie cu varianta necontrasă (Se impune să fie luată/ a fi luată o decizie) sau cu cea rezultată din nominalizarea verbului (Se impune luarea unei decizii).

    Observaţie. Indiferent de frecvenţa sau gradul de acceptabilitate a structurilor contrase pomenite la a) şi b), subliniem că ele se justifică, sunt legitimate semantic şi gramatical, întrucât apar în aceleaşi condiţii cu modelul. Într-adevăr, a se cuveni, a se cere, a se impune, ca regente impersonale ale unei subiective, sunt sino¬nime cu a trebui, se comportă ca semiauxiliare de modalitate, ex¬primând "necesitatea" acţiunii din verbul următor, cu nuanţă im¬perativă variabilă.

    2. A merita se deosebeşte de a trebui atât semantic, cât şi gra¬matical. El este, în primul rând, un verb tranzitiv personal. În enunţul Cartea merită să fie citită, propoziţia subordonată (să fie citită) este o completivă directă, iar regentul poate sta la orice persoană:
    Eu merit să fiu citit (lăudat etc.). Tu meriţi să fii citit (lăudat etc.).

    Mai mult, a merita, ca verb tranzitiv, nu se poate întrebuinţa cu sens absolut, el reclamă prezenţa, reală sau subînţeleasă, a com¬plementului direct în enunţ. Nu putem spune Studenţii merită, aşa cum spunem Studenţii învaţă. În dialog, în exprimările eliptice, excepţia este doar aparentă, deoarece complementul direct este, în mod obligatoriu, subînţeles: - Merită Ion un premiu? - Merită („un premiu").
    Această particularitate a lui a merita (complement direct obli¬gatoriu) este importantă. Prin suprimarea lui a fi din Cartea merită să fie citită, rolul de complement direct al subordonatei este prelu¬at, în mod necesar, de verbul la participiu (citită - Cartea merită citită). Prin aceasta însă s-a ajuns într-o situaţie stranie: participiul acordat, care urmează schema funcţională a adjectivului, este pla¬sat într-o poziţie sintactică (complement direct) cu care este in¬compatibil.
    Acesta este motivul pentru care limba literară a respins vari¬anta prescurtată Cartea merită citită, ca pe o abatere de la reguli¬le sintaxei româneşti. Anomalia semnalată aici este cu atât mai pu¬ţin tolerată când se manifestă la persoanele I şi a II-a: Tu meriţi bătut, Eu merit lăudat etc.
    Prin urmare construcţiile corecte sunt: Cartea merită să fie citită sau Cartea merită a fi citită.
    Observaţii
    a) Verbul a merita se foloseşte în limba română şi cu sens impersonal, ca regent al unei subiective:
    Merită să încercăm şi noi.
    Dată fiind calitatea de verb personal tranzitiv a lui a merita, cu ca¬re apare de obicei, subiectul subordonatei trebuie, în mod obligatoriu, plasat în interiorul subiectivei. Deplasarea subiectului în faţa regentului schimbă situaţia, mai ales când acesta este de persoana a III-a, iar predicatul subiectivei este la diateza pasivă:
    Merita/să fie citită toată cartea (merita + subiectivă). Toată cartea merita/să fie citită (merita + completivă directă).
    Dacă prima construcţie (şi interpretare) este uşor ambiguă, a doua variantă evită orice echivoc semantic şi gramatical.
    b) înlocuirea unei subordonate al cărei predicat este la diateza pasivă, cu participiul verbului respectiv, reprezintă un procedeu economicos şi productiv în limba română. Totul este ca funcţia rezervată participiului acordat să fie în concordanţă cu valenţele sintactice ale acestuia. Aşa cum am arătat deja, participiul urmea¬ză schema funcţională a adjectivului, de aceea refuză orice înca¬drare improprie. Cazul lui a merita + participiu nu este singular. De pildă, un verb ca a aştepta, nu admite o variantă prescurtată, deoarece oferă participiului care substituie subordonata funcţii in¬compatibile cu statutul sintactic al acestuia (complement direct şi complement indirect):
    El aşteaptă să fie invitat (c.d.). El se aşteaptă să fie invitat (ci.).
    El aşteaptă invitat şi El se aşteaptă invitat sunt, din motivele ară¬tate, inacceptabile.
    Cel mai adesea, participiile rezultate în urma unor transfor¬mări, cum sunt cele de mai sus, îndeplinesc funcţia de element predicativ suplimentar, determinată de dubla lor orientare: spre verbul din stânga (ca reprezentant al fostei subordonate) şi spre un nume (ca orice cuvânt cu comportament adjectival).
    Ex. El lasă să fie aşteptat > El se lasă aşteptat.
    El consideră că a fost învins > El se consideră învins. Ea visa să fie invitată > Ea se visa invitată.
    Se înregistrează chiar un abuz de astfel de elemente predicative su¬plimentare, dintre care unele se află la limita de jos a toleranţei: El se vrea lăudat, El se cere tratat, Ea se dorea aleasă.

     (1)
     (0)
  2. Spuneti: 《Situaţiile în care verbul “a merita” poate fi reflexiv sunt exclusiv de tipul “se merită unul pe altul”.

    Admit faptul ca expresia "se merita" este gresita, dar nu inteleg de ce toata lumea foloseste argumentul verbului reflexiv, cand este clar ca lumina zilei ca mai aproape de adevar este varianta unui verb impersonal. Acela este demonul cu care trebuie sa luptati. ...Sau "SE complica" treaba :)?
    Pana atunci, ramanem la stadiul de straw-man.

     (0)
     (0)
  3. Ex:
    1. Nu se cade sa mananci in post;
    2. Nu merita sa mananci in post.

    Admitand ca merita nu poate fi impersonal, am o singura intrebare: cine, mai exact, nu merita sa mananci in post?

    Multumesc!

     (0)
     (0)
  4. nu putem admite, e ziua intoleranței azi. pen' că a merita, care nu e reflexiv, se poate folosi ca impersonal, și anume prin forma de persoana a treia. ca și 'a fi', de pildă. 'ai grijă, că era să cazi.'

     (0)
     (0)
  5. Exact! In concluzie greseala "se merita" apare din nevoia, de inteles, de a separa forma personala de cea impersonala. Nu are nici cea mai mica legatura cu forma reflexiva, asa cum SE INSISTA.
    Ex:
    - Azi e ziua lui Tudor. Il voi duce la Aqua Park.
    - Nu merita!

    Cine? Tudor nu merita?
    O forma gresita, "- Nu se merita", nu mai lasa loc aceleiasi interpretari.

     (1)
     (0)
  6. Verbele: "a insista", "a presupune", "a complica", "a povesti" sunt reflexive? De ce verbului "a merita" i se confera statut aparte ? ...Asta nu inteleg.
    Nu-i atragem atentia cuiva care spune "se presupune" ca " a presupune" nu este reflexiv, dar o facem in cazul verbului "a merita". De ce? Asta e intrebarea nea.

     (1)
     (0)
  7. ambiguitatea nu-i un motiv temeinic, aș zice. omonimiile sînt un exemplu grosolan, nu sărăcești cuvîntul de sens ca să scapi de neclaritate. în speță, în loc de cuvîntul 'se' poți folosi cuvîntul 'efortul' și rezolvi problema. 'nu merită efortul.'
    ca principiu, nu găsesc imposibilă varianta includerii oficiale a variantei reflexive în viitor. nici c-aș plînge. nu te poți supăra pe uzul limbii decît pînă la un punct, dincolo de care intri în obsesie nesănătoasă. dar aici intervine un alt aspect: deocamdată, forma corectă conform academiei este cea nereflexivă, iar autorii acestui blog au ca scop consemnarea formelor corecte acum, nu peste 26 de ani. sigur că discuțiile mărginașe sînt interesante, dar reproșurile sînt deplasate, din motivul pomenit. 🙂

     (0)
     (0)
  8. uite, spre consolare, un exemplu cu reflexiv de dată mai nouă: a se naște.
    - ce naște din pisică, șoareci mănîncă;
    - cine n-are noroc n-are / de cînd naște pînă moare;
    - nasc și la Moldova oameni.
    e o "simplă" chestie de etimologie, depinzînd de verbele latinești de la origine, de influențele albaneze (timpurii) sau slave (tîrzii de tot). în concluzie: nu știu să-ți răspund la nedumerirea legată de verbe specifice. de ce cutare e reflexiv, iar cutărescu, nu. dar cert e că limba română a dat dovadă, în timp, de tendința de-a transforma în reflexiv mai tot ce-i cade-n mînă, de-aia zic că nu m-aș mira s-avem în viitor 'se merită'. alături de 'te riști', eventual. 😀

     (0)
     (0)
  9. Haideti sa luam o expresie simpla: "Nu merita sa faci focul in padure". In aceasta situatie, verbul "a merita" ramane tranzitiv personal, sau devine verb impersonal? Daca ramane tranzitiv personal, imi puteti explica, va rog, care este subiectul pe care il admite si care sunt formele pentru toate persoanele?

    Multumesc anticipat!

     (0)
     (0)
  10. OK, scuze. Am vazut ca poate fi si impersonal. Am crezut ca e musai tranzitiv personal. Nu mai e nevoie de raspuns.

     (0)
     (0)

Lasă un comentariu