Un profesor bun

5

După încă un ”BAC” glorios, țineți-vă bine că zilele astea se va discuta sigur și despre rezultatele de la examenul de titularizare. Dar trecând peste notele mici, lipsa de interes a unora și a altora, fraude, scandal și toate celelalte, eu am ales să mă gâdesc la altceva. Și mă tot gândesc serios la asta de ceva timp – ce intră în ”ecuația” unui profesor bun?

Răspunsul la care am ajuns până acum e destul de vag și n-are niciun fel de valoare predictivă. Adică n-am găsit o matrice riguroasă de atribute, dar pot spune cu certitudine că toți dascălii pe care i-am considerat profesori buni au reușit să trezească în mine curiozitate. Pur și simplu m-au făcut să-mi doresc să aflu mai multe despre materia lor. Unii au făcut-o cu răbdare, alții cu umor, măcar unul cu ironie etc. Însă toți au reușit să-mi dea suficient de multe informații încât să-mi alimentez cultura generală, să înțeleg în linii mari conceptele de bază și, mai important, să pot să construiesc peste ele prin efort individual.

Voi ce credeți că-l caracterizează pe un profesor bun?


5 comentarii

  1. "După încă un ”BAC” glorios..."
    In opinia mea, ghilimelele si-ar fi avut locul mai degraba incadrand "glorios" (ca subliniere / "explicitare" a ironiei continute in exprimare) decat "BAC" - unde nu stiu CE rol or fi avand (tinand cont de faptul ca "bac" este o prescurtare uzuala de la "bacalaureat").

    Calitati necesare unui dascal pt ca acesta sa poata sa fie in mod indreptatit considerat bun sunt multe, nici macar n-am suficient timp pt a putea medita ca sa nu "scap" vreunele. In principal:

    a). Sa posede cunostintele specialitatii pe care o preda (MAI MULTE decat apar in manual, pt a nu fi "prins nepregatit" de intrebarile elevilor (eventual "pe specialitate" dar fara nici o corelare cu nivelul cunostintelor la care au ajuns elevii) - unele generate de o sincera curiozitate / nedumerire in urma unui fragment de informatie dobandit intamplator, altele cautate anume pt a pune profesorul la incercare incercand "sa-l prinda in ofsaid").

    b). Sa aiba talent pedagogic - ceea ce implica mai multe aspecte:

    1. Sa stie sa etapizeze si sa explice respectivele cunostinte astfel incat acestea sa fie pe intelesul elevilor, tinand cont totodata de nivelul (intelectual SI de pregatire) al clasei la care preda. (Nu predai in acelasi fel / ritm unei clase (sa zicem "a sasea") de semianalfabeti de la tara ca si uneia de superdotati dintr-o metropola*.)
    * Va rog sa nu rastalmaciti: eu NU consider ca toate clasele "de la tara" sunt "de semianalfabeti", tot asa cum NU consider ca toate clasele "dintr-o metropola" sunt "de superdotati" - doar ca e mai putin probabil sa se itample invers si eu am cautat exemple mai "distantate" intre ele.)

    2. Sa stie sa-si adapteze predarea SI notarea raspunsurilor in functie pe de o parte de capacitatea elevilor (ar fi la fel de ciudata o clasa cu toti elevii EXCLUSIV "de noua si zece" ca si una in care doua treimi dintre elevi sunt corigenti si treimea ramasa ABIA a promovat taras-grapis anul, rotunjind mediile) si pe de alta parte de interesul acestora. (Unui elev de la "real" care vrea sa urmeze politehnica, altuia de la uman care intentioneaza sa "dea la" lingvistica si unui al treilea - din oricare din cele doua clase - care asteapta sa "intre" la Medicina, un profesor destept (de ORICARE profil) nu le va "da" acestora aceeasi nota pt EXACT ACELASI nivel de cunostinte: cu politehnistul tre' sa fie mai indulgenti profesorii de materii umaniste si exigenti cei de materii realiste, pt medicina vor fi mari pretentiile la chimie si biologie dar modeste cele de fizica si (spre ex) geografie iar pt lingvist nu este indicat sa fie prea mari pretentiile la materiile "realiste".

    ATENTIE: eu NU sugerez ca materiile de ne-specialitate sa fie abandonate si/sau sa nu le fie predate / pretinse DELOC unor elevi (oricarora), ci pledez doar pt o predare / pretentie mai... "scheletica", mai schematica a acestora pe masura scaderii interesului: un absolvent de scoala DE CULTURA GENERALA nu e voie sa aiba nici un domeniu complet neacoperit, dar NICI nu e obligatoriu sa-i fie "inghesuite" in cap cunostinte prea multe si prea ample, reteta sigura pt invatarea lor doar "pt raspuns" (in cel mai fericit caz "pana la teza"), deci prin folosirea exclusiva a memoriei "pe termen scurt", in realitate elevul ne-ramanand (pe termen lung) cu mai-niciuna dintre cunostintele (ci'ca) "invatate".

    Si din nou ATENTIE, prin afirmarea necesitatii acordarii de note diferite pt acelasi nivel de cunostinte eu NU pledez pt un mod inechitabil de verificare a cunostintelor, ci tocmai (din contra) pt un mod NU egalitarist, ci CU ADEVARAT echitabil - cu conditia sa fie introdusa in aceasta "ecuatie" a echitabilitatii si interesul practic al elevului (NIVELUL diferit al interesului sau) pt anumite cunostinte, corelat cu aplicabilitatea diferita a respectivelor cunostinte in viata ulterioara a elevului.

    3. Sa stie sa nu suprasolicite atentia si puterea de concentrare a elevilor solicitandu-le continuu, ci sa ofere din-cand-in-cand elevilor (cu frecventa si pe durata adaptata varstei si capacitatilor acestora) momente de "respiro", fie spunand o gluma, sau o istorisire (eventual corelata cu subiectul lectiei, dar a carei insusire de catre elevi in mod EVIDENT nu urmeaza sa fie verificata), sau evocand o amintire personala interesanta pt elevi etc.

    4. In corelatie cu punctul precedent, sa stie sa faca atat "introducerea" potrivita pt ora de curs (facilitand elevilor concentrarea treptata a atentiei asupra subiectului) cat si "incheiere" asijderea, in final recapituland fugitiv, "in doua vorbe", "ideile principale" din lectia predata (cele a caror amintire ii structureaza elevului subiectul).

    5. Sa stie sa gradeze SI rasplata in mod corelat cu fapta: indiferent daca este vorba despre ceva "de bine" (de a rasplati propriu-zis) sau "de rau" (de a pedepsi), amploarea, durata, importanta etc a rasplatii pe de o parte sa nu fie disproportionata fata de fapta rasplatita si pe de alta parte sa fie progresiva - si sa nu uite de echitate: fapte similare se rasplatesc similar (ECHITABIL, NU EGAL!)

    c). Sa-si formeze un "stil de predare" al sau propriu, care sa tina cont de firea si de inclinarile sale, dar care sa nu indeparteze (sufleteste) elevii de materia sa, sa nu-i faca nici s-o urasca, nici sa se teama de ea, nici sa nu le fie sila s-o tot auda, ci sa-si descopere mecanismul sau propriu prin care s-o faca interesanta, "apetisanta", pt elevii sai. MECANISMUL prin care sa ajunga la acest rezultat este la discretia profesorului - poate sa aleaga oricare dintre variantele sugerate in text sau poate opta pt cu totul altceva. (Eu - spre ex - pastrez o amintire foarte agreabila unui profesor de la o disciplina fata de care interesul nostru (practic) era in cel mai bun caz foarte aproximativ, dar care - intelegand asta - a structurat si schematizat ATAT de bine cunostintele care ii alcatuiau materia incat SI ASTAZI, dupa decenii de la predare, mai dispun de o parte dintre acele cunostinte (asa schematice si lipsite de detalii), pe cand de la ALTE materii, care ma interesasera MULT mai mult, din cauza aglomerarii pretentiilor referitoare la prea multe detalii am ramas cu o MULT mai mica proportie din cunostintele pe care le avusesem, am "pierdut" chiar si dintre cele esentiale, care in cazul unei predari mai schematice mi-ar fi ramas.)

    d). Sa stie sa-si creeze si apoi sa-si pastreze ascendentul, autoritatea morala asupra elevilor sai. (Chiar daca preda bine si interesant si rasplateste echitabil, CE respect sa mai aiba elevii fata de un profesor pe care (spre ex) il vazusera in seara precedenta beat-manga in statia de tramvai, abia reusind sa urce in vagon ajutat de "pipitele" care-l insoteau?... Sau fata de unul care - chiar daca AVEA posibilitatea sa se retraga in conditii onorabile - se ia la harta in public cu te-miri-cine, eventual ajungand si la violente fizice? Sau de altul care (poate chiar si in timpul orei) este uneori nevoit sa se refugieze repede pt a scapa de creditorii carora nu le-a achitat datoriile?)

    CU CERTITUDINE nu am epuizat subiectul, dar mi-am epuizat eu resursele disponibile - atat de timp si de energie cat si de rabdare.

     (0)
     (0)
  2. Prestanta! Clar, este o caracteristica primordiala in meseria atat de nobila de altfel, aceea de dascal. Seriozitatea, corectitudinea si empatia cu elevii sai as mai putea adaga.

     (0)
     (0)
  3. Victor, am vrut să evit situația în care voi fi trasă de urechi pentru faptul că BAC nu apare în dicționare. Na că n-am scăpat de urecheală oricum :))

     (0)
     (0)
  4. Emi: N-a INTENTIONAT sa fie o urecheala, ci numai exprimarea unei opinii personale. Am inteles (si consider acceptabila) perspectiva (motivarea) dumitale.

     (0)
     (0)
  5. lonely: Foarte corecta si pertinenta opinia dumitale (desi-i... "seriozitatea"... Hm! Oare cunostintele CHIAR N-AR PUTEA sa fie transmise catre elevi si "in saga", daca ACESTA este stilul personal de predare adoptat de catre profesor si daca acesta reuseste sa-l faca sa functioneze?) - da' (MAI ALES avand in vedere rezultatele de la prezentul concurs de titularizare) hai sa incepem totusi cu existenta calificarii necesare - si NU ma gandesc (neaparat) la posesia unei diplome de specialitate, ci la posedarea cunostintelor necesare SI (OBLIGATORIU concomitent, nu ca alternativa) a priceperii de a le transmite catre elevi intr-un mod inteligibil si... "interesant", imbietor, placut elevilor, astfel incat acestia sa le si receptioneze - si pe cat posibil sa le si retina).

     (0)
     (0)

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?