Cărți audio

0

Țineți minte că v-am scris cândva despre cărțile în format electronic? Vă spuneam și atunci că eu m-am adaptat într-o bună măsură formatului electronic, deși citesc în continuare cu aceeași plăcere și de pe hârtie (mai ales pentru că mirosul de carte e ceva ce nu va putea fi înlocuit niciodată de un Kindle sau de oricare alt dispozitiv similar). Sigur că există, de fiecare parte, și împătimiți care susțin la extrem una dintre variante, dar adevărul este că părem să ne îndreptăm din ce în ce mai mult spre digital (în multe aspecte ale vieții de zi cu zi) și poate că nici elementul ecologic nu e de neglijat. Pe de altă parte, zău, nu-mi pot imagina o lume fără cărți pe hârtie și biblioteci pline…

Însă, pe lângă cele două categorii de mai sus, există și cărțile în format audio. Și nu pot să nu observ că am din ce în ce mai multe cunoștințe care au devenit fani împătimiți ai genului. Eu am avut o singură experiență cu audiobook-urile, respectiv cu:

Bine, a avut marele avantaj că era narată chiar de Neagu Djuvara și informația în sine mi s-a părut foarte interesantă, așa că a fost o experiență cât se poate de plăcută. Numai că am senzația că e un nivel ceva mai superficial de pătrundere a conținutului. OK, e drept, presupun că tuturor ni s-a întâmplat și să citim ceva, dar de fapt să ne lăsăm purtați de gând spre cu totul altceva, iar la final de pagină să ne dăm seama că, deși am parcurs textul, habar n-aveam ce tocmai citisem. Dar asta e ceva ce (probabil) ni se întâmplă destul de rar, iar în cazul informației receptate auditiv e chiar mai ușor să ne pierdem concentrarea și să ne mutăm atenția asupra altui obiect (de fapt, dacă-mi amintesc bine din facultate, chiar suntem construiți să ignorăm o bună parte a stimulilor auditivi și avem un întreg sistem de filtrare). Sau, mai pe scurt, e ca atunci când îți vezi de treabă prin casă și lași televizorul deschis pe fundal – nu ești atent decât dacă e să prinzi vreun cuvânt-cheie interesant…

Voi ce experiențe ați avut cu astfel de cărți?

Distribuie:

Lasă un comentariu