Cărți din hârtie sau electronice?

5

Știu multă lume care are probleme cu lecturile lungi de pe ecrane și, dacă mă gândesc bine, și eu preferam să-mi printez cursurile în facultate decât să le citesc de pe ecranul laptopului. Dar dacă mă gândesc foarte bine, cred că atmosfera cu foile împrăștiate pe lângă mine și ritualul sublinierii pasajelor importante cu markerul mă condiționau să printez mai mult decât vreun disconfort autentic în fața ecranului. Altfel, sunt deja ani buni de când multe dintre lecturile mele (ample, din timpul liber) se fac printr-un Kindle, însă e drept că pentru respectivele nu mi-am testat niciodată cunoștințele.

De ce vă spun asta? Pentru că am citit recent un articol care făcea referire la un studiu comparativ între cărțile ”clasice” și cele în format electronic și s-ar părea că tindem să înțelegem textele mai bine atunci când intrăm în contact cu ele ”pe hârtie”. Primul meu impuls e să spun că pentru mulți, mai ales de o anumită vârstă, dificultățile potențiale s-ar putea să țină de obișnuință – dacă toată viața ai asociat lectura cu hârtia, există posibilitatea să ai anumite rezerve, fie și inconștiente în eventualitatea în care alegi să te adaptezi.

Citește și:   Când e mai bine să înveţi: dimineaţa devreme sau seara târziu?

Apoi, e bine să facem diferența între a citi de pe un monitor și lecturile de pe gadgeturile concepute special să facă asta. Primul proces poate fi, într-adevăr, mai puțin prietenos și e aproape o certitudine că obosește ochii. În schimb, Kindle și restul aparatelor din aceeași gamă se presupune că au fost concepute în așa fel încât să ofere o experiență cât mai asemănătoare cu cea ”clasică”, ba chiar cu avantaje (portabilitate, ajustarea luminozității, a constrastului, a mărimii fontului etc.). Totuși, cercetătorii par să fi constatat că mai sunt și alți factori care trebuie luați în considerație – de exemplu:

Atunci cand cititi pe hartie, puteti simti cu degetele gramada de pagini de pe partea stanga care creste, in timp ce gramada de pe partea dreapta se subtiaza. Aveti simtul tactil al progresului, pe langa cel vizual. Diferenta pentru cititorii de Kindle ar putea avea de-a face cu faptul ca fixarea unui text pe o hartie, si aceasta desfasurare graduala a hartiei pe masura ce progresati cu povestea, este un soi de descarcare senzoriala, care sustine simtul vizual si progresul in timp ce cititi.

În fine, problema cred că mai merită studiată și, chiar fără să am toate detaliile experimentului, aș putea găsi niște aspecte discutabile. Inclusiv pentru pasajul de mai sus îmi vine să spun că, totuși, progresul îl vezi și în format electronic (pagina X din Y), chiar dacă nu-l simți. Dar sunt curioasă, pentru voi cum e? Eu nu mă dedic exclusiv nici variantei pe hârtie, nici celei electronice și percep puncte în plus și în minus pentru fiecare. De pildă, am mai recunoscut cândva că mirosul de carte veche are pentru mine un farmec foarte aparte. La fel și cel de carte nouă, dar parcă mai puțin. În schimb, dacă e să plec undeva, apreciez oricând că-mi încap multe cărți în aproximativ 200g decât să-mi îngreunez bagajul cu niște volume.


Distribuie:

5 comentarii

  1. eh. ca orice "studiu" pe 50 de inși și care nici nu ia în seamă o mulțime de alți factori (cîți dintre cei 25 de kindeliști au avut rezultate proaste? cît de proaste? le au la fel de proaste și cînd citesc de pe hîrtie? sînt neatenți de felul lor? s-au luat în calcul și alți factori perturbatori?), îl putem ignora fără nici o durere, pentru că nu are nici o relevanță și nu ne informează despre nimic. 🙂
    *
    ca fapt divers, eu cărți de hîrtie pentru cititul cotidian nu mai cumpăr de fo doi ani cel puțin. cumpăr albume, cărți deosebite sau chestii pe care dragii de editori nu vor să le scoată în format electronic. (că nu vor ei, na. că dacă ai o colecție de popularizare a științei e firesc să n-o scoți decît pe copaci morți, nu? 😀 ) pentru citit cumpăr numai în format electronic. și, da, citesc pe reader, fiindcă ecranul lcd mă seacă!

     (0)
     (0)
  2. "The Elizabeth George study included only two experienced Kindle users, and she is keen to replicate it using a greater proportion of Kindle regulars."
    oh, c'moooon! io cînd am pus prima dată mîna pe reader, în primele două luni nici nu știam ce citesc, mai mult mă jucam cu el! și cucoana asta face cică studii ca să...
    pfff. să văd cine i-l publică.

     (0)
     (0)
  3. Si pt mine au importanta (mare) atat mirosul (fie de tus de tipar, fie de praf de carte) cat si pipaitul (poate mai putin variatia grosimii teancurilor de pagini decat efortul necesar pt a tine paginile complet departate incat sa poata fi citit textul si langa "cotorul" cartii), dar parca mai important imi este faptul ca daca vreau sa revad o anumita secventa din text (spre ex pt a-mi aminti exact vreo formulare anume, sau pt a-mi preciza vreun amanunt pe care la momentul lecturarii initiale nu-l retinusem fiinca nu parea semnificativ) mi-e la indemana sa rasfoiesc inapoi intr-o carte (chiar cu un teanc apreciabil de pagini deodata) decat sa scrolez inapoi practic rand-cu-rand.
    Si nu-i imposibil sa aiba influenta SI faptul ca eu am invatat (si m-am deprins) sa citesc nu pe ecran, ci pe hartie (cel putin atunci cand ma simt "la indemana", "acasa" - indiferent UNDE anume as fi).

    Este insa incontestabil avantajul posibilitatii de a transporta / accesa continutul multor carti intr-un dispozitiv cu greutate mica (si volum asijderea) - precum si faptul ca unele carti sunt relativ dificil de gasit (in special la unele momente (noapte, in w/e) / in unele locuri (la vreo cabana, pe vreo nava) ) pe suport solid, pe cand in format electronic (daca SUNT prelucrate in acest format) pot fi gasite si procurate / accesate (relativ) usor / repede oriunde este acces internet.
    Si nu "fac urechi de magar", si nu ti se desfac (in mana) in fascicule, si nu se estompeaza scrisul devenind greu lizibil, si nu se pateaza, si nu ai nevoie de anumite conditii ambientale (iluminat) etc...

     (0)
     (0)
  4. (dar de ce să scrolezi înapoi rînd cu rînd, Victor, cînd poți să dai o căutare pe cuvînt și să ajungi fix la locul cu pricina? 🙂

     (0)
     (0)
  5. Asta - pt cine se pricepe.
    Mie nici acuma, dupa ce mi-ai scris aceasta indicatie, nu mi-e clar CUM anume as putea - in formatul electronic - (dupa pasaje intercalate, cu descrieri - sau cu alte actiuni "paralele") (spre ex) sa revin (sa spunem) cu cateva capitole in urma ca sa... sa zicem, sa-mi amintesc exact UNDE anume "ramasese" (se intrerupsese) actiunea a carei continuare incepe acum, sau CUM anume fusese formulata vreo exprimare care (in textul cartii) acum incepea (fara ca exprimarea sa fie citata din nou) sa fie analizata si sa fie verificat daca nu cumva sensul ei real ar fi putut sa fie altul, ascuns...

     (0)
     (0)

Lasă un comentariu