Job sau Loc de muncă

9

În momentul în care scriu asta s-au cam afișat deja rezultatele la BAC. Unii se grăbesc să se bucure, pentru că par să fi promovat mai mulți absolvenți de liceu decât anul trecut, dar pe de altă parte sunt și destui care atrag atenția că s-au și înscris mai puțini decât în anii trecuți. Sincer, sincer, mie mi-e foarte greu să înțeleg cum reușesc unii să NU promoveze examenul ăsta, dar uite că zeci de mii de tineri din țara asta pică (da, 41% din 161.682 înseamnă zeci de mii)…

Mă rog, cert e că toți se pregătesc să ia niște decizii majore în perioada următoare, decizii care sigur le vor influența viitorul. Probabil că o bună parte dintre cei care nu au promovat vor mai încerca o dată în toamnă (sau, ăăă, de două ori!?), poate vor mai încerca o dată anul viitor sau poate că se vor aventura așa, fără diplomă, direct în câmpul muncii. Îmi închipui că nu le va fi ușor, pentru că am văzut inclusiv anunțuri pentru vânzătoare, lipite pe uși de magazine din piețe, care cereau explicit diplomă de BAC, dar vă asigur că celebrul ”primul job” e o provocare pentru oricine, inclusiv pentru tinerii serioși cu diplome luate pe merit de la facultățile serioase.

Așadar, nu mai fugiți după diplome! Fugiți după ce vă place! Cu BAC picat sau luat, cu notă mare sau mică, acordați-vă puțin timp de gândire și abia apoi faceți primii pași în direcția unei cariere care să îmbine cât mai armonios ce v-ar plăcea să faceți, abilitățile voastre (adică ce v-ați pricepe să faceți) și perspectivele reale pe piața muncii.

Apropo de ultimul aspect, săptămâna trecută s-a distribuit în neștire un articol referitor la un top al ”facultăților inutile” (parcă de aici izvorâse, dar nu pare să mai fie disponibil articolul în sine). Din punctul meu de vedere, tonul era ceva mai agresiv decât ar fi fost cazul, dar e o realitate faptul că destule facultăți scot pe piață, anual, un număr exagerat de absolvenți pe care piața muncii nu-i poate absorbi…

Totuși, chiar și pentru exemplul particular al filozofiei, care chiar pare să-și găsească locul cu greu pe piața muncii, trebuie ținut cont de faptul că succesul (care, apropo, înseamnă și bani, și recunoaștere, și satisfacție etc.) e un cumul de pasiune și muncă susținută, iar performanța se plătește bine pe absolut orice nișă, oricât de obscură pare. Apoi, mai trebuie pusă la socoteală și dinamica aparte a câmpului muncii din zilele noastre. Specializările sunt infinit mai flexibile și puteți alege din foarte, foarte, foarte multe opțiuni. E drept că asta îngreunează decizia pentru un drum anume și probabil nu e deloc întâmplător faptul că membrii generației mele par să treacă prin tot felul de pași intermediari până să-și găsească adevărata Cale (deși, între noi fie vorba, parcă-i mai bine așa, cu niște ani de căutare decât să băltești zeci de ani pe același loc călduț, dar generator de insatisfacții și plafonare).

Așadar, dragi absolvenți de liceu, înțelegeți că sunteți într-un moment de răscruce și cântăriți bine deciziile următoare! Nu faceți niciun pas până nu vă răspundeți sincer la întrebarea ”Ce vreau să fac și să fiu în viața asta?”. Nu spun că alegerea facultății greșite e neapărat o tragedie. În fond, puține decizii se traduc în rezultate iremediabile, însă acum sunteți suficient de mari încât să înțelegeți că toate deciziile au consecințe și e păcat să pierdeți timpul într-o direcție dacă drumul vostru e în alta… Timpul este, fără niciun dubiu, cea mai prețioasă resursă pe care o aveți! Și poate am greșit că m-am referit neapărat la facultate. De fapt, inflația de diplome din ultimii ani i-a scăzut mult din valoare și chiar sunt meserii care nu necesită studii superioare și sunt foarte, foarte bine plătite; însă și pentru ele trebuie o calificare anume, trebuie muncă și musai trebuie drag pentru ce faceți dacă într-adevăr visați să fiți mai mult decât mediocri. Și, zău, nu văd de ce la vârsta asta n-ați visa să fiți cu toții vârfuri…

Distribuie:

9 comentarii

  1. Trebuie, totuși, să conștientizăm faptul că degeaba faci ce-ți place dacă nu trăiești bine de pe urma locului de muncă pe care îl ai (cuvântul job îmi aduce, nu știu de ce, a ceva provizoriu). Vrei să te faci psiholog aici, în țară. La început trebuie să plătești o grămadă de bani pentru supervizare, cabinet etc., urmând ca apoi să iei 16 milioane/lună. Și degeaba ești tu foarte bun dacă pe oameni nu-i poți scoate din case ca să vină la psiholog. Nu ești medic, ca să fie mereu cazuri și cazuri, nu ești avocat și așa mai departe.

    În ce privește facultățile așa-zise inutile, nu pot să nu observ că tonul dădea de înțeles că umanul e degeaba, că facultățile tehnice fac toată treaba în vremurile noastre. A fost mereu câte cineva care să fie atât de adâncit în rezultatele exacte, încât privește cu ușor dispreț ceea ce e departe de a fi...exact. 🙂
    Și nu țin cu umanul.

     (0)
     (0)
  2. Bianca, ai o perspectivă cam prea sumbră asupra psihologilor. Bani începi să câștigi cu ceva timp înainte de a obține dreptul de liberă practică (dar știu, cel puțin în primii pași ai formării, cam trebuie să mai știi să faci și altceva ca să te poți întreține). Apoi, referitor la mentalitate, eu observ că s-a dezghețat mult în ultimii ani și din ce în ce mai multă lume conștientizează importanța terapiei/consilierii (bonus, chiar nu mai sunt atâția care au senzația că ești nebun dacă mergi la psiholog). A, și vezi că subestimezi câștigurile lunare. Cel puțin în București, prețul mediu al unei ședințe de terapie sare de 100 RON și chiar fără să te supra-aglomerezi treci lejer de cei 1600 RON 🙂

    În rest, da, normal. E musai să-ți placă ce faci. Și da, întotdeauna realul a fost privit cu ochi ceva mai buni decât umanul (și-ntre noi fie vorba, asta se reflectă și în oferta de locuri de muncă și mai ales în nivelul salarial).

     (0)
     (0)
  3. Asta-i, că trebuie să mai știi să faci și altceva. Depinde ce, pentru că facultatea nu e ușoară și poate că nu la fel de grea ca și Dreptul, dar îți ocupă ceva timp. Spre deosebire de domeniul real, unde un începător în IT e angajat relativ ușor în momentul de față și trebuie să știe doar ceea ce-l interesează.
    Da, știu că prețul poate sări de 100 RON în București, dar aici e cu două tăișuri. Degeaba pui prețul ăsta dacă sunt puțini oameni care scot banii ăștia pentru o ședință și aici se suprapune și pseudo-motivul pentru care oamenii nu merg la psiholog (confuzia cu psihiatrul), care e încă valabil, din păcate.

    În ceea ce privește pasiunea pentru ceea ce facem, mai sunt cazuri - rare, ce-i drept - în care pofta vine mâncând. 🙂

     (0)
     (0)
  4. Bianca, între noi fie vorba, pentru absolut orice fel de meserie pe cont propriu e la fel de valabil că nu pică din cer clienții. Succesul oricărei afaceri ține și de abilitatea celor implicați de a atrage clienți 🙂

     (0)
     (0)
  5. Emi:
    "...musai trebuie drag pentru ce faceți dacă într-adevăr visați să fiți mai mult decât mediocri."
    (Ardeleanco!... "Musai"...) In opinia mea, indragirea activitatii profesionale este un bonus care reduce stresul si sfortul specific (efortul depus pt desfasurarea oricaruia dintre aspectele si oricareia dintre etapele care constituie activitatea profesionala - si de aceasta data ma refer in principal la efortul psihic, mai putin la cel intelectual si nu (sau foarte putin) la cel fizic), dar nu face part dintre conditiile necesare: activitatea poate fi desfasurata (cu succes) si doar prin constiinciozitate si impunandu-ti sa-ti dai interesul (ceea ce include si invatarea "subtilitatilor" si "dedesubturilor" care faciliteaza indeplinirea mai corecta / mai rapida / mai facila a obiectivelor).

    "Cel puțin în București, prețul mediu al unei ședințe de terapie sare de 100 RON..."
    Presupun ca si preturile ACESTEI indeletniciri (ca si cele din oricare alta activitate care se desfasoara in mod individual si care nu sunt reglementate prin dispozitii legale si/sau ale forurilor superioare) ar trebui sa faca obiectul unei optimizari, care trebuie sa ia in calcul pe de o parte publicul-tinta (posibilitatile materiale ale membrilor sai SI disponibilitartea acestora de a se desparti de o anumita suma in scopul indeplinit de activitatea pe care o desfasori), pe de alta de nivelul cheltuielilor (de orice fel) necesar a fi efectuate de catre profesionist in scopul desfasurarii activitatii (dintre care UNELE cheltuieli depind foarte mult de publicul-tinta: nici chiria (dimensiunea, calitatea si pozitia spatiului de lucru), nici amenajarile interioare si dotarea cu aparatura si instrumentar, nu sunt similare daca iti propui sa-i tratezi pe alde Tariceanu, Tiriac et comp cu cazul in care iti propui sa te ocupi... nu neaparat de tarani si persoane nevoiase, dar de reprezentanti ai clasei mijlocii - asa cum este ea acum inteleasa in societatea romaneasca contemporane), si mai trebuie luat in consideratie si nivelul de efort (si cantitatea de timp / rabdare consumate) pe care e dispus profesionistul in cauza sa le consume.
    Pe de alta parte, toata poliloghia pe care am insirat-o poate FOARTE usor sa fie "data peste cap" de cineva care nu indeplineste niciunul dintre criteriile mentionate, dar are pozitia si "legaturile"... potrivite!

    "Succesul oricărei afaceri ține și de abilitatea celor implicați de a atrage clienți"
    ...SAU de noroc. (Presupun ca stim cu totii cazuri in care un profesionist fara har este asaltat - in mod nemeritat - de clienti care pleaca nemultumiti de calitatea serviciilor dar revin exact pt ca cetateanul "e in voga" si e jenant sa nu fii servit de el, ci de altcineva.)

     (0)
     (0)
  6. Bianca:
    "...degeaba faci ce-ți place dacă nu trăiești bine de pe urma locului de muncă..."
    Hm! Da - si nu prea: daca faci ceea ce iti place, atunci nu muncesti ci te recreezi. (gandeste-te la exemplul cuiva pasionat, al cuiva care - PE LANGA investirea unei apreciabile cantitati de energie, rabdare si timp - majoritatea castigului sau material o investeste in satisfacerea pasiunii sale...)

    "...umanul e degeaba, că facultățile tehnice fac toată treaba..."
    Cam dintotdeauna, de partea materiala a vietii s-a ocupat "realul" (ca doar DE-AIA ii zice asa), "umanul" avand mai mult rolul dezvoltarii personale, nu al satisfacerii necesitatilor materiale imediate. Iar unele facultati SUNT inutile, dar nu pt ca apartin unuia sau altuia dintre domenii, ci pt ca pregatesc prea multi practicanti (multi dintre ei neaveniti) ai unor ocupatii / profesii, ca ii pregatesc prost, ca din pregatirea oferota lipseste exigenta si preocuparea pt aplicabilitate (de parca n-ar pregati decat teoreticieni ai profesiilor) etc.

    "...domeniul real, unde un începător în IT e angajat relativ ușor..."
    DIRECT la domeniul IT, unde dezvoltarea este exploziva... Asa-a... si geneticienii (buni) isi gasesc imediat de lucru. Iar din domeniul realului... CAT de usor isi gaseste serviciu un (sa spunem) fizician?

     (0)
     (0)
  7. Victor:
    ”daca faci ceea ce iti place, atunci nu muncesti ci te recreezi”
    Înțeleg unde bați. Auzim peste tot vorbele lui Confucius privitoare la acest subiect și sunt și eu de acord că în anumite domenii poți fi atât de bun (pentru că ți-e relativ ușor să te dezvolți acolo unde îți place) încât să atragi un trai bun.
    Însă există domenii în care nu poți forța asta prea tare, în care salariul e fix și absolut ocazional e răsplătită persoana respectivă, din câte am observat.
    Pot interpreta vorbele tale și într-un alt mod: te recreezi, îți duci la bun sfârșit visul alegându-ți un ”job” care îți trezește interesul, însă verbul a recrea are un singur sens, anume a face ceva PE LÂNGĂ altceva. Citim o carte în timpul liber(timp liber - intervalul de timp care ne produce aproape întotdeauna plăcere), în timp ce avem un loc de muncă bine plătit, la care ne ducem zilnic.
    Două job-uri? Hmmm...

    ”unele facultati SUNT inutile [...] pt ca pregatesc prea multi practicanti (multi dintre ei neaveniti)”
    Da, dar nu pot să zici că o facultate este inutilă din pricina asta. Umanul se bazează pe mai multă teorie, ceea ce e ușor pentru mulți, tocmai de aceea admiterea la o facultate de profil uman e mai ușoară sau mult mai ușoară decât una de profil real, tocmai de aceea intră mulți care vor să aibă o diplomă/să facă o facultate ușoară/alte motive absurde. Dar nu în asta stă UTILITATEA unei facultăți.
    Da, am putea zice că de un medic are nevoie toată lumea la un moment dat, de un psiholog poate nu.

    Dar sunt și oameni care riscau să se sinucidă, de exemplu, și-au mers la psiholog înainte de a recurge la gesturi extreme și, astfel, acesta i-a salvat viața. Că sunt cazuri puține în care un om face asta, e altceva și motivul are la bază tocmai ce-am discutat mai sus.

    ”DIRECT la domeniul IT...”
    Am dat un exemplu sugestiv și acela care mi-a apărut în minte prima dată. Trebuie să recunoaștem că există profesorii căutate/foarte căutate și mai puțin, fie că vorbim de real sau uman.

     (0)
     (0)
  8. Bianca:
    - Eu iti sugerasem exemplul cuiva care este bine platit la job dar cheltuieste majoritatea venitului pt satisfacerea vreunui hobby mai costisitor. Crezi ca daca hobby-ul in cauza este sursa nu de cheltuieli (mari), ci de venituri (fie si mici) - constituind profesia de subzistenta - situatia e diferita? Si intr-un caz, si in celalalt placerea ti-o satisfaci, si material tot cam cu atata ramai "in mana" pt trai...
    - Dar CARE crezi ca este situatia cuiva care traieste (bine) din alte surse decat profesia si profesia o practica DOAR pt a-si satisface respectiva pasiune? (In alta parte, intr-o alta discutie - despre apostolatul profesorilor, neajunsurile acelei indeletniciri etc - am purtat o disputa cu o profesoara pe care - atata timp cat putea sa se ocupe de copii - nu o deranja precaritatea veniturilor, ea investind in profesie MULT mai mult decat castiga de pe urma ei, caci avea drept sot un patron care ii asigura acoperirea cu prisosinta a tuturor nevoilor materiale.)

    "...verbul a recrea are un singur sens, anume a face ceva PE LÂNGĂ altceva."
    Corect! Da' aceasta definitie nu precizeaza nicaieri faptul ca tre' sa te recreezi in alta parte dupa oboseala / stresul / etc de la serviciu, si ca n-ai putea sa te recreezi la serviciu dupa corvoada in alta parte (spre ex la tara, ajutand parintii la muncile campului, sau acasa, ingrijind de cineva grav bolnav, sau prin vecini, ajutand un prieten (spre ex) sa-si construiasca in regie proprie o casa)...

    Dumneata tot timpul indrepti discutia spre indeletnicirea de psiholog. Eu nu o discreditez si nu contest necesitatea acesteia, ci (incerc sa) port discutia in termeni generali, neprecizand vreo anume profesie / ocupatie concreta.

    Admiterea la "uman" e mai usoara... pt cineva cu inclinatii in ACEA directie. MIE spre ex mi-a fost mult mai usor sa ma pregatesc si sa dau admiterea din matematica si fizica, decat mi-ar fi fost sa dau la romana, sau la istorie-geografie, sau la medicina sau drept, sau (a propos) la psihologie, sau la arta. ALTCEVA constituie marea diferenta intre cele doua profile: obiectivitatea aprecierii lucrarilor. La disciplinele reale calitatea raspunsurilor este usor cuantificabila: atatea puncte pt definitia corecta, atatea pt formula corecta, atatea pt alegerea metodei de rezolvare, atatea pt mersul rezolvarii teoretice (literale), atatea pt obtinerea rezultatului corect. La disciplinele umaniste totul este mult mai vag (CUM sa cuantifici impresia artistica lasata de compunerea la romana?Numeri epitetele si figurile de stil? Nici macar bogatia vocabularului nu poate fi cuantificata astfel... Acolo totul e mult mai subiectiv: o aceeasi lucrare corectata de profesori diferiti (dezinteresati, corecti) poate sa aiba diferente la notare cam pana la doua-trei puncte (din 10), fiecare profesor putandu-si argumenta (subiectiv) optiunea.)

     (0)
     (0)

Lasă un comentariu