Omul și Profesorul

1

Ați văzut și voi știrea asta? Vi se pare suficientă o penalizare de 15% din salariu pentru ce a făcut învățătoarea cu pricina? De fapt, cred că s-ar putea să nu vă mai amintiți exact despre ce era vorba, așa că vă ajutăm:

Sincer, mie mi se pare absolut înfiorător și n-am niciun dubiu că madam asta a sădit oarece traume în bieții copii. Totuși, vorbim despre copii din clasele primare, deci omuleți vulnerabili și în plină dezvoltare. Eu chiar cred că ‘mneaei ar cam trebui să-și piardă dreptul de a mai sta vreodată la catedră. Oricât de pregătită ar fi, dacă le vorbește așa elevilor, n-are ce căuta în breasla dascălilor…

Din păcate, exemplarele astea care nu fac deloc cinste tagmei pătează întreaga categorie profesională și uite așa se adâncește în cultura populară ura mocnită față de niște oameni care, în general, merită respect. E păcat că mulți dintre noi cădem atât de ușor în păcatul generalizării și am început să le punem etichete dure și nedrepte unora care nu merită asta. La urma urmei, fiecare breaslă are vârfuri și codițe. Iar asta dacă e să ne raportăm strict la aspectele profesionale. Dacă luăm în calcul și latura personală, e clar, în orice domeniu vom găsi oameni de tot felul: și buni, și răi, și egoiști, și meschini, dar și sinceri, și calzi, și dornici să ajute etc.. De ce ne-am aștepta ca profesorii să fie toți sfinți?

Însă la fel de adevărat e că, mai ales în funcțiile de mare răspundere (și aș include aici și modelarea minților fragede), ar trebui eliminați cei incapabili să-și facă bine treaba, chit că altfel ar fi oameni de treabă sau că au cine știe ce alte calități (dar cu relavanță secundară pentru profesia lor).

Ei bine, când vorbim despre profesori, învățători sau educatori, unele atribute-cheie pe care ar trebui să le bifeze cred că sunt: răbdarea, auto-controlul și calmul. Toți avem probleme în afara serviciului și le mai cărăm și la locul de muncă, dar să-ți verși frustrările pe niște copii influențabili mi se pare nepermis…

Și să nu credeți că poveștile astea-s de ieri, de azi și că au de-a face cu mitul „noii generații”. De exemplu, prima mea experiență cu profesorul de desen din clasa a șasea a fost terifiantă și nu pot decât să mă bucur că nu mi-a predat artele plastice decât doi ani. Avea reputația de a fi cam sărit de pe fix, dar nu m-am așteptat ca la prima oră să-l văd cum îmi ia de gât o colegă și o și ridică niște centimetri cu mișcarea asta. Știți cu ce păcătuise fata? Tocmai îi spusese un coleg o glumă și ea încă râdea când a intrat profesorul în clasă. Presupun că și-a închipuit că râde de el, dar, dacă mă gândesc bine, cred că așa ceva e infracțiune în toată regula. Prin comparație, aproape că e minor faptul că toți stăteam ca statuile în ora lui, că trebuia să ne prezentăm „operele” într-o manieră foarte fixistă (într-un punct fix, la colțul catedrei și să ținem planșele fix cu un deget, la mijloc), că ne mai spunea și de „dulce”, că n-aveam voie să vorbim sau să ne foim în bancă ori că țipa de fiecare dată când mai scăpa vreunul câte ceva de rămâneam toți împietriți. Ulterior am aflat că omul era foarte, foarte inteligent și avea nu știu câte brevete de inventator, dar chiar n-avea ce căuta la catedră. Circulau o mulțime de alte povești similare despre el și, hai, pentru mine a fost și-a trecut, dar colega mea luată de gât garantez că a fost marcată ceva mai profund de experiența asta.

Și la liceu, unde poate ați spune că ăștia mari sunt mai puțin sensibili, încă se mai poate să rămâi cu urme. Pe mine m-a ferit Universul să-l am profesor pe individul ăsta (individ care, apropo, a fost și inspector general și director adjunct), dar am o prietenă care a întrerupt orice relație cu materia numită fizică imediat ce l-a întâlnit. E un munte de om, impunător și ironic, care se urcă pe catedră, merge pe băncile elevilor, aruncă uneori cu diverse obiecte spre cei care greșesc etc. Nici despre ‘mnealui n-am dubii că n-ar fi foarte inteligent și sunt sigură că are calitățile lui, dar asemenea scene n-ar trebui să se desfășoare într-o sală de clasă.

Iar ca să termin, totuși, într-o notă optimistă, aș vrea să vă amintesc de profesorii care m-au marcat în bine și să vă dau și un exemplu de profesor de-o seamă cu mine, din atât-de-hulita-generație-nouă care-și face treaba exemplar. Am o prietenă care predă muzica, deci o materie pe care n-o privesc prea mulți cu cine știe ce seriozitate. Ba chiar are adesea eticheta de „materie de umplutură”, pusă acolo ca să mai ridice media, pentru că mai toți se așteaptă să aibă media 10. Ei bine, ea chiar se chinuie să-i facă pe copii să iubească materia asta și să contribuie la cultura lor generală. E de-o seamă cu mine și-n principiu e o mână de femeie, dar în primii ani de profesorat a tot făcut naveta (mai mult sau mai puțin decontat) în sate uitate de lume, care nici măcar n-au gară, cu trezit la 05:00, cu mers prin troiene, cu elevi nu neapărat dotați și/sau interesați etc. Toate acestea pentru un salariu ridicol, desigur… Recunosc că n-am înțeles pe deplin de ce a făcut asta, dar am un respect enorm pentru devotamentul cu care își face treaba și nu pot decât să mă bucur că în final a prins și ea catedre în oraș (deși tot trebuie să se împartă în trei școli și, zău, e tare tâmpit și nedrept sistemul de titularizare din învățământ).

Distribuie:

Un comentariu

Lasă un comentariu