Poezie…

9

Știu că dă bine să spui că-ți place genul liric, să te lauzi că te pierzi ușor în lumea versurilor și să minți frumos că noptiera ți-e plină de volume cu poezii. Dar eu vă spun sincer că nu mă omor după genul ăsta. Prefer oricând genul epic și mă pot gândi cu ușurință la romane de care m-am despărțit cu imens regret după lectură. În schimb, nu cred că există vreo poezie care să mă fi marcat (la fel de) puternic…

Poate că firea mea e mai orientată spre acțiune. Poate că sunt genul de om care apreciează mai mult destinația decât călătoria (iar poezia mi se pare toată numai călătorie). Poate că e un spirit al epocii. Sau poate că pur și simplu m-a stricat școala. Știu. Nu prea e drept să pun problema așa, însă ani de zile relația mea cu genul liric a fost îngrădită de canoane destul de rigide. Practic, orice mi-era dat să citesc în versuri venea la pachet și cu reguli despre ce ar fi trebuit să înțeleg în urma lecturii. Plumbul lui Bacovia era fix chestia X, albastrul lui Eminescu însemna fix chestia Y etc. Și cum toate astea se întâmplau în anii de formare, chiar dacă am avut profesori buni, genul ăsta de abordare mi se pare (retrospectiv) destul de păgubos.

Iar lirismul contemporan cu rimă albă, versuri inegale și o mulțime de alte ”licențe poetice” mi se pare (în general) o glumă. Poeții de altădată măcar mai depuneau ceva efort în potrivirea ritmului și a rimei, chiar dacă cei mai slab înzestrați nu reușeau să dea naștere decât unor colecții de versuri naive care curgeau cât de cât armonios. Astăzi parcă avem prea mulți creatori lirici care pun șapte cuvinte unul sub celălalt și le spun poezie. Și, culmea, unele au profunzime, dar nu reușesc asta decât pe principiul petelor lui Rorschach – în prezența stimulilor foarte vagi (în cazul de față enunțuri fără sens), mintea umană se forțează să-i aproximeze cu ceva cunoscut.

Bine, nici nu vreau să generalizez și nici nu vreau să spun că genul liric ar fi inferior doar pentru că nu-l ”gust” eu. De fapt, mi-ar plăcea să aflu care e relația voastră cu el, iar de la cei care-l apreciază în mod deosebit chiar aș vrea să primesc sugestii de lectură. Cine știe? Poate dau peste ceva care-mi va schimba actuala părere…


9 comentarii

  1. E evident şi de la sine înţeles că nu toţi cei care scriu versuri au şi darul de-a le scrie. La fel cum nu toţi cititorii versurilor au şi capacitatea de a le înţelege. Consider că imaginea generală despre poezie s-a distorsionat. În mare parte, cred că e vorba despre "inovaţiile" făcute de anumite mâini care, aparent, au darul scrierii de versuri. Aşa cum aminteai, versuri albe, inegale... În plus, acest gen presupune subiectivitate, nu obiectivitate. E vorba despre interiorul şi nevoile fiecăruia. Despre curiozitatea de a descoperi un univers poetic. Despre capacitatea de a pricepe ceea ce vrea să transmită. Clar, nu oricine poate face asta. Aş putea să-ţi sugerez anumiţi poeţi cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi, însă descoperă tu ce imagini poetice doreşti să surprinzi sau care versuri ţi se potrivesc.

     (0)
     (0)
  2. In general vorbind (nu fara exceptii), genul epic "se ocupa de" actiuni, pe cand genul liric de simtiri, trairi, sentimente (de ele in sine*)... (Aceasta deosebire SI STA la baza caracterizarii anumitor scrieri in proza drept fiind "poetice": ele prezinta / genereaza emotii intense.)
    * Daca acestea din urma sunt abordate in proza, in general este nu pt a le prezenta sau pt a le descrie, ci pt a explica (motiva) o actiune, sau pt a descrie imprejurarile in care aceasta are loc.
    Reciproc, exista si poezii care descriu actiuni, dar si in ele accentul este pus (fie si in subtext) pe aspectul emotional.

    Sugestii de poezii? Hazardata propunere... (In general omul "gusta" in mod deosebit poezia (ca nume generic) care se acordeaza cu dispozitia lui momentana.)
    In orice caz, ca "gust" personal eu ma axez pe poezia clasica (si in general lui Eminescu, Bacovia sau Minulescu ii prefer pe Cosbuc, Toparceanu, Arghezi... si (surpriza) pe Beniuc).

     (0)
     (0)
  3. Nu sunt? Eu parca asa stiam... (In special cele care genereaza emotii - preferabil pozitive -... "domoale" (chiar daca intense), non-violent-agresive.)

     (0)
     (0)
  4. cu treaba asta ai negat dintr-un condei capacitatea (și scopul) prozei de a genera emoții. proza care nu face asta ce e? dare de seamă?
    emoții preferabil pozitive și domoale? ca să zic așa, referințe, ceva? 🙂

     (0)
     (0)
  5. Ma scuzi, referinte n-am. Si poate am enuntat gresit o idee proprie (care SI EA se poate dovedi gresita - adica prea personala).
    Spune-mi, te rog, dumneata n-ai avut niciodata senzatia (citind proza) ca "e ciudat faptul ca nu rimeaza, ca altfel parca-i poezie"?
    Si NU, dupa mintea mea, in general rolul prozei (INCLUSIV al celei romantice*) este sa prezinte actiuni, ingerinta sentimentelor in acest context "tinand" partial de geniul scriitorului de a le sugera... subtextual si partial de sensibilitatea cititorului, de receptivitatea lui la aceste sugestii.
    (Cu regret ma vad nevoit sa recunosc faptul ca nu i-am suferit niciodata pe "marii (autori) rusi", care - in optica mea - "se incapatanau" sa faca in proza ceea ce era apanajul poeziei: nesfarsita prezentare si analizare a sentimentelor pe fundal de actiune in general slabuta.)
    * A nu se confunda cu proza romantioasa...

     (0)
     (0)
  6. Dragă Victor, discuția asta mi se pare mult prea subiectivă. Din punctul meu de vedere ,rolul prozei NU este să prezinte acțiuni - sau nu poți reduce rolul prozei la a prezenta acțiuni, ia-o cum vrei. Dacă ăsta ar fi rolul prozei, am citi doar novelizări după FPS-uri (First Person Shooters - o nație de jocuri de acțiune pe calculator). Rolul prozei este să prezinte idei. Cum o face e treaba ei - în limitele unor reguli unanim acceptate, dar nu numai. Și romanele scrise după tehnica "fluxului conștiinței" tot proză erau. Și Kerouac tot proză a scris. Și, da, și clasicii ruși tot proză au scris. Iar dacă spui că "se incapatanau” sa faca in proza ceea ce era apanajul poeziei: nesfarsita prezentare si analizare a sentimentelor pe fundal de actiune in general slabuta" înseamnă că nici despre rolul și metodele poeziei n-are rost să vorbim.

     (0)
     (0)
  7. Scuze* (tuturor) pt exprimarea mult prea subiectiva. Ai dreptate*, "gustul" individual nu se poate generaliza. ("De gustibus...")
    * Sper sa reusesc sa fiu mult mai circumspect cu mine insumi si cu ideile mele, se pare ca inchistarea (probabil cauzata de varsta) isi spune deja cuvantul, incep "s-o dau in bara". Iti multumesc, v, pt ca mi-ai atras ASTFEL atentia!

     (0)
     (0)

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?