Pudlaj și Laminor

1

V-am mai împărtășit din experiențele mele de lectură, în măsura în care sunt relevante pentru scopul site-ului. Adică de fiecare dată când mai dau peste câte un cuvânt nou, vin și-i fac reclamă aici.

Zilele astea m-am înhămat la muncă, la Munca lui Émile Zola și specificul acțiunii mă tot pune în fața unor termeni necunoscuți. Unii sunt necunoscuți pentru că, deși am mai auzit de ei, n-am fost curioasă până acum să aflu ce înseamnă (de exemplu, laminor), iar cu alții chiar nu m-am mai întâlnit (de exemplu, pudlaj).

Pudlaj = procedeu de îndepărtare a impurităților din oțel în cursul elaborării acestuia;

Laminor = instalație care transformă un material (metalic) în lame, fire etc.; mașină care întinde un material textil aflat în formă de bandă pentru a-i uniformiza grosimea și a-i face firele paralele; mașină care macină sau sfărâmă anumite materiale pentru a pregăti pasta de argilă, nisipul de concasor etc.


Un comentariu

  1. Din cate stiu eu, ce mai veche si frecvent utilizata acceptiune a cuvantului "laminor" este "instalatia care "lamineaza", adica aceea care prin apasare (prin "strivire") deformeaza plastic (in timpul deplasarii) un prefabricat lung, plastifiat in prealabil, (de regula metalic, plastifiat prin incalzire, dar poate fi si nemetalic - spre ex lut, plastifiat prin umidificare si framantare) reducandu-i sectiunea transversala si sporindu-i lungimea.
    Mai exista si alte acceptiuni ale cuvantului - spre ex aceea de instalatie care - in scopul protejarii de intemperii - insereaza o foaie de hartie / carton intre doua folii de material plastic lipite intre ele in jurul foii de hartie / carton.

     (0)
     (0)

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?