A aplica pentru un job

6

În urma articolului de ieri, cineva ne-a atras atenția asupra expresiei ”a aplica pentru un job”. Așa că lansăm mai departe întrebarea. E corect sau nu?

Dar înainte de a răspunde, cred că e bine să luați în calcul niște aspecte.

În primul rând, jobul se pare că a intrat oficial în limba română odată cu DOOM2 (însă joc în deplasare o vreme și n-am DOOM-ul la îndemână, dar am găsit informația asta în mai multe surse on-line; totuși, mi-ar plăcea o confirmare din partea cuiva care îl poate accesa fizic).

Apoi, e problema verbului a aplica. În limba română, verbul ăsta înseamnă: a pune un lucru pe (sau peste) altul pentru a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun; a pune ceva în practică, a întrebuința, a folosi, a face, a administra; a raporta un principiu general la un caz concret, particular. Din punctul meu de vedere, primul sens (cel de a uni) ar putea să se potrivească oarecum cu expresia, pentru că a aplica pentru un job înseamnă cumva să unești cerea și oferta. De asemenea, ”to apply”, verbul pe care l-am împrumutat și adaptat pentru ocazia asta, are și el sensul ăsta de a pune în contact, însă pare să însemne și explicit ”a solicita asistență, un loc de muncă sau admitere”.

Citește și:   Hangout

Așadar, e corect sau nu?

Nora, îți mulțumim pentru sugestie!


Distribuie:

6 comentarii

  1. Eu am obosit deja de câte ori am corectat "a aplica" cu a solicita sau a depune (depinde de context). Cum limba este însa un organism viu şi în continuă transformare, e foarte posibil ca în viitor, a aplica în sensul de a solicita o bursa sau o slujbă (si nu un job) să intre oficial în limba română ca neologism. În ceea ce priveste cuvântul "job" însa, zău că avem şi noi cuvinte destule fără să mai avem nevoie şi de ăsta. Suna simplu şi concis, nu zic, ba chiar mi şi place, da' nu-i al nostru şi avem slujbă, treabă, lucrare, lucru....depinde iar de context.

     (0)
     (0)
  2. Resistence is futile... 🙂

    Prea se potrivește mănușă și nu ridică probleme de aplicare ;). Nu prea se pune problema „e corect sau nu“. Limba vorbită adoptă/ a adoptat expresia, o vor consemna într-un anume fel (cel mai uzitat) și dicționarele, și de atunci încolo de-abia există referința pentru „corect“.

     (0)
     (0)
  3. Mie mi se pare ciudat sa folosesc verbul "a aplica" pentru a vorbi despre candidatura pe care o prezint in vederea obtinerii unui serviciu. In limba franceza se foloseste verbul "a candida". Se presupune ca vor exista mai multi candidati pentru o pozitie anume.

     (0)
     (0)
  4. Petre Dan Constantin pe

    Cand am facut liceul aplicam marcile postale pe plicul purtator de mesaje. ulterior aplicele erau corpuri de iluminat prinse pe perete ori pe tavan. Deasemenea am fost invatati sa consideram cuvinele straine libii romane drept barbarisme.Imi amintesc de asemenea ca utilizarea anglicismelor care a invadat pe atunci Franta a fost interzisa prin. Cum prin anii in care am fost elev si student nu se facea engleza, in prezent ocolesc textele bogate in barbarisme.

     (0)
     (0)
  5. Cred ca cea mai buna varianta pentru „to apply to a job” ar fi de „a candida pentru un post”. Inca DOOM si DEX nu oferă varianta de „a aplica la un job”, desi este foarte utilizata in vorbirea/ scrierea curenta si probabil va fi introdusa in viitor.

     (0)
     (0)

Lasă un comentariu