La sfârșitul săptămânii trecute m-am întâlnit cu niște foști colegi de liceu. Sunt tineri, deștepți, știu sigur despre ei că știu să scrie corect, dar mi-au mărturisit timid că au preluat, involuntar, niște cuvinte din engleză cu care se întâlnesc în mediul lor corporatist foarte des. Ba, mai mult, pe unele le-au preluat „românizate”.
Bine, n-aș prea vrea să intru foarte adânc în discuția aceea despre justificarea (sau nu) a romglezei, pentru că pe de o parte înțeleg că sfera profesională te modelează în multe privințe, inclusiv în ceea ce privește limbajul. Dar în același timp nu pot să nu mă gândesc că și eu lucrez în mod curent cu limba engleză și încă nu m-am pierdut în ea (deși cred că e corect să punctez că eu nu lucrez într-o companie multinațională, așa că n-am o influență directă din partea unei culturi organizaționale care să mă forțeze să mă „adaptez” la un anumit fel de a vorbi). Chiar am sentimente amestecate despre asta, îmi explic de ce se întâmplă, dar parcă-mi vine să spun că, dacă faci un scop din asta (sau măcar faci un efort voluntar), poți evita să preiei barbarisme; doar că e mai ușor să nu faci un efort 🙂
Însă vreau neapărat să consemnez aici exemplul care m-a amuzat cel mai tare din discuția de săptămâna trecută: „am comis la proiectul X”. E clar că-n limba română sună într-un mare fel, pentru că verbul a comite înseamnă „a face, a înfăptui, a săvârși”. Dar în limba engleză omuleții „are committed to projects”, adică se implică în proiecte, își iau angajamentul de a le duce la bun sfârșit. Așa că, la final, în romgleza corporatistă lucrătorii harnici „comit la proiecte” (și mi se pare cu atât mai amuzant cu cât în argou expresia „a o comite” nu e deloc de bine și n-ai vrea să „comiți” un proiect pe plantația multinațională).
eu tot insist să cred că o mare parte din vină o poartă propriul nostru institut de lingvistică; el ar trebui să se ocupe de îmbogățirea limbii române, el ar trebui să găsească echivalente, să producă dicționare generale și specializate, să se ocupe de menținerea limbii române în actualitate, în modernitate. pe lângă fluviul de englezisme (în principal) cărora nu li se găsește corespondent în româna actuală, nu-i de mirare că mai curg și zoaie lingvistice prin rigole lăturalnice. omul e obișnuit să n-aibă cuvînt în română pentru cutare și pentru cutare noțiune, nu-și mai bate capul să verifice. asta nu-i o scuză, e doar o… înlesnire 🙂
*
croații, pe cînd erau în război cu frații lor sîrbi, în nouăzeci și ceva, și-au găsit timp să-și umple biblioteci întregi cu terminologie IT „localizată”. noi ce naiba de scuză avem? Putin?
v, la explicația asta cu obișnuința de a nu avea corespondent chiar nu m-am mai gândit 🙂
Doar in Romania se putea intampla asa ceva
În mod ironic, e posibil să fi *comis* și tu un englezism inutil, chiar în articolul ăsta. Eu nu am auzit niciodată de sentimente amestecate înainte să aud de mixed feelings. Bineînțeles, atât „sentiment” cât și „amestecat” sunt cuvinte românești, deci pot fi folosite în orice împrejurare. Totuși expresia „sentimente amestecate” e folosită în articol exact cu sensul definiției englezescului „mixed feelings” și nu înseamnă nimic altceva decât „confuz” sau vărul mai puternic „contrariat”. Eu cred că un cititor, care nu îl cunoaște pe „mixed feelings”, va fi ușor *contrariat* de modul de folosire a cuvintelor „sentiment” și „amestecat”. Cu alte cuvinte, e posibil să o fi *comis* și tu un pic.
Parcă și mie-mi vine să spun că „în mod ironic” la începutul enunțului e mai aproape de tipicul englezesc al lui „ironically”, dar n-aș putea să-ți spun că ai greșit. Iar eu aș fi un monument de ipocrizie dacă aș spune că n-aveam în minte acel „mixed feelings” de care spui, dar la fel, nu-mi poți reproșa pe deplin că ar fi o greșeală. Da, avem alternative (deși eu nu îl percep pe „confuz” ca fiind o alternativă optimă aici, dar îmi asum că asta s-ar putea să fie o problemă de percepție personală), însă nu mi se pare că am forțat nimic în exprimare 🙂
Poate, dar în cazul meu nu ar fi ironic. Eu susțin îmbogățirea limbii cu orice preț. Din punctul meu de vedere, o limbă ce nu se adaptează, moare. Eu consider orice cuvânt, folosit de cineva când vorbește românește, românesc. Spre exemplu, tweet (mesaj pe twitter) e la fel de românesc pe cât e și englezesc.
Dacă un cuvânt îi ușurează exprimarea cuiva și în același timp este și înțeles, atunci e binevenit. Nu-mi place nici mie cum sună când cineva se comite la un proiect, dar motivul pentru care nu-mi sună bine e că nu aș fi înțeles fără explicațiile de rigoare. Oricum, dacă toată lumea începe să se comită la proiecte, eu nu mă împotrivesc. Totuși nu cred că se va întâmpla asta și consider astfel de cuvinte, fenomene efemere, normale unei limbi vii.