î din i şi â din a

62

Deşi â este un adaos relativ recent, iar utilitatea sa contestată de unii, normele în vigoare spun că acesta apare în interiorul cuvintelor (când, conducând, vânt etc.), iar î atunci când este prima sau ultima literă din cuvânt (înainte, înapoi, a urî etc.). Excepţie fac acele cuvinte obţinute prin derivare, prin adăugarea unui prefix la cuvântul de bază care începe cu î (neîntinat, reînnoi etc.).

Exemple corecte:

Cântăresc bine fiecare opţiune înainte de a lua o decizie.

Încă nu se fac eforturi pentru reîmpădurire.

Parcă ai întinerit de când lucrezi acolo!

Exemple greşite:

Ân sfîrşit a venit vara!

Se spune că şi-ar fi reântregit averea.

Parcă a ânnebunit!

Distribuie:

62 de comentarii

  1. (când, conducând, vânt, etc) (neîntinat, reînnoi, etc.)

    Înainte de etc. nu se pune niciodată virgulă (et caetera = şi celelalte).
    După etc. se pune întotdeauna punctul aferent prescurtării, chiar dacă etc. apare în înteriorul unei propoziţii.

     (0)
     (0)
  2. Normele la care te referi sînt o prostie de care rîd toţi lingviştii străini. Litera  este aberantă şi nu face decît să complice în mod inutil scrisul. Citeşte discuţia de mai jos ca să te lămureşti cum reintroducerea în 1993 a literei  (inventată de latiniştii secolului al XIX-lea) are de-a face cu salvarea academicienilor corupţi, care au colaborat cu comuniştii.

    http://forum.softpedia.com/index.php?showtopic=454379

     (1)
     (0)
  3. Axel, prostie sau nu, justificate sau nu, dacă aşa sună normele în vigoare, eu cred că ar trebui respectate. Probabil că în orice domeniu sunt reguli contestate, dar toate au un rol. În plus, marea majoritate a celor care nu folosesc "sunt" sau "â" sunt pur şi simplu oameni care nu s-au adaptat la noile cerinţe şi nu au în spate o justificare riguroasă.

     (0)
     (0)
  4. Păi justificarea riguroasă o afli tocmai din discuţia de pe forumul Softpedia, unde se demonstrează clar că folosirea lui  şi "sunt" nu are nici un temei raţional, fiind vorba doar de o motivaţie propagandistică, mincinoasă. Litera  este o invenţie contra naturii, pentru că sunetul Î se numeşte în fonetică "i barat", fiind înrudit cu I, nu cu A. Nici un alt popor (de ex. rus sau polonez) care are acest sunet nu-l scrie ca A, pentru că ar fi o prostie contra legilor lingvisticii.

    În cele mai multe cazuri unde apare Î central acesta nu provine din A, deci şi motivul jalnic cum că se semnalizează originea dintr-un A latin nu stă în picioare. În plus există şi cuvinte de origine latină care nu conţineau A central unde este acum Î. De exemplu "rivus" (rîu), "sinus" (sîn), "ripa" (rîpă), deci scrierea lor cu  le maschează originea. Folosirea lui  a creat un talmeş-balmeş care a îngreunat scrisul. Iar folosirea lui "sunt" a făcut acelaşi lucru pentru vorbire.

    Cuvîntul "sunt" a fost introdus în limbă de avocatul-lingvist Paul Iorgovici în 1800, fiind preluat apoi şi de Şcoala Ardeleană. El este un cuvînt latinesc care nu este adaptat pentru vorbirea autohtonă, pe care o îngreunează vădit, din care cauză nu este folosit de marea majoritate a populaţiei. Chiar şi cei care îl folosesc nu o fac decît rar, atunci cînd vorbesc lent, pentru că atunci cînd vorbesc rapid ei trec pe cuvîntul autohton "sînt", cel care este adaptat limbii.

     (0)
     (0)
  5. Axel, la urma urmei fiecare foloseşte ce î doreşte şi nu-l taxează nimeni. E greşeală certă numai atunci când se foloseşte â aiurea. Am spus şi mai sus că mie mi se pare normal să te adaptezi unor reguli, indiferent dacă îţi par justificate sau nu. Cât despre propagandă, cred că şi Revelionul a apărut pe principiul ăsta şi aş fi destul de sigură că mulţi care se încăpăţânează să rămână exclusiv cu î îl celebrează.

     (0)
     (0)
  6. Nu trebuie să te adaptezi la toate regulile, ci doar la cele care sînt bune. Societatea umană nu ar fi evoluat niciodată dacă oamenii s-ar fi supus mereu fără să crîcnească la deciziile autorităţilor de moment. De fapt în cazul de faţă nu avem de-a face cu o autoritate adevărată, pentru că plenul Academiei nu este în nici un caz o autoritate în domeniul limbii. A supune o decizie ştiinţifică (lingvistica e o ştiinţă) votului unei mulţimi de oameni cu pregătiri din cele mai diverse este un abuz, pentru că marea lor majoritate vor vota în necunoştinţă de cauză, luînd în calcul doar interesul lor personal. Plenul Academiei din 1993 (ca şi cel de azi) conţine foarte puţin lingvişti (în 1993 erau doar 2), deci votul asupra ortografiei a fost unul politic. Intersul academicienilor de atunci era să li se ierte păcatele de colaborare strînsă cu comuniştii şi să-şi păstreze deci scaunele şi privilegiile. Aşa că au schimbat ortografia limbii, în loc să-şi ceară scuze faţă de popor pentru atitudinea lor de sprijinire a ingerinţei comunismului în ştiinţă şi cultură, desfăşurată pe parcursul a 40 de ani. Asta le-a dat o aură de anticomunişti, cu care au prostit populaţia şi presa de atunci.

    Partea proastă, alături de nepedepsirea după 1990 a academicienilor colaboraţionişti, este că scrierea şi vorbirea au fost complicate, într-o perioadă în care toate limbile merg către simplificare pentru uşurarea scrierii şi vorbirii. Dar asta nu e de mirare din partea Academiei, care a fost mereu o instituţie reacţionară şi şi-a urmărit în permanenţă propriile interese, luînd de multe ori decizii complet aberante, care au făcut rău culturii autohtone. Citeşte cartea "Istorie şi mit în conştiinţa românească" de Lucian Boia şi ai să afli de acolo că şi în ziua de azi Academia este o instituţie închistată într-o gîndire de secol 19, care se opune scrierii unei istorii obiective a ţării. Aşa-zisa reformă ortografică din 1993 este o ruşine naţională, nu numai pentru că nu are de partea ei nici un argument raţional, ci şi pentru că este singura reformă ortografică din istoria lingvisticii care a complicat scrierea şi vorbirea.

     (0)
     (0)
  7. Axel, noi (cei doi care ne ocupăm de site-ul ăsta) am început clasa I în 1994, când regula cu â era deja implementată. De aceea, pentru noi cel puţin, normalitatea şi corectitudinea includ şi â. Şi, în fond, absolut orice literă, sunet sau cuvânt reprezintă o CONVENŢIE. Pisica putea să fie orice altceva, â putea să fie ¤ şi tot aşa, iar rolul convenţiilor şi regulilor e să omogenizeze comunicarea, să ne referim cu toţii la acelaşi obiect când spunem ceva. Â şi î n-au cum să denatureze atât de mult sensul unui mesaj, dar observ că sunt unii care ţin foarte mult la î. N-am nimic împotrivă, deşi mi se pare o dovadă de inflexibilitate din partea lor. Mai mult, habar n-am care sunt toate chichiţele şi raţionamentele pentru care unele elemente intră în limbă (sub o anumită formă) şi nici nu cred că mi-ar folosi asta în cotidian, decât dacă, prin natura profesiei, m-aş ocupa cu asta. Cât despre regulile împotriva cărora merită să mă ridic, îmi pare rău, dar â şi î nu mă înflăcărează suficient de mult.

    P.S. În general, în mesajele de genul acesta, deşi se invocă motive logice, observ o componentă emoţională foarte puternică. Noi n-avem nimic de împărţit cu Academia şi vrem să credem că cei de acolo îşi fac treaba cât pot de bine, iar dacă n-ar fi aşa s-ar sesiza unii să-i înlocuiască. Mie zău mi-e tare greu să văd "dedesubturi" şi intrigi ţesute în spatele lui â. În plus, indiferent de reguli, cred că ceva inutil s-ar elimina de la sine din limbă şi nu e cazul lui â (încă).

     (0)
     (0)
  8. Nu înţelegi. Academia Română a dispreţuit încă de la înfiinţare limba strămoşească, adică limba română originală evoluată natural de-a lungul veacurilor. Din cauza asta a încercat s-o modifice pentru a o face să semene mai mult cu latina, italiana şi mai ales, franceza. E ca şi cum un român obişnuit ar fi obligat să facă operaţii estetice ca să semene cu un francez, deşi operaţiile respective vor lăsa cicatrici şi el nu va putea să mai zîmbească aşa cum o făcea înainte. Operaţiile estetice făcute pe limba română au îngreunat-o şi arhaizat-o.

    Cuvîntul "sunt" este latinesc, nu românesc, el nu are ce căuta în limba română pentru că încetineşte vorbirea şi anihilează muzicalitatea limbii. Ascultă-i pe cîntăreţi şi ai să vezi că nici unul nu foloseşte "sunt", pentru că este un cuvînt nemuzical, nefiind adaptat limbii române. Latina era o limbă greoaie, închistată, tocmai de aceea a dispărut şi a făcut loc unor limbi moderne derivate din ea, mult mai adaptate pentru o comunicare rapidă aşa cum este nevoie în lumea modernă. Înlocuirea cuvîntului "sînt" (perfect adaptat românei) cu cuvîntul "sunt" este o dovadă de prostie. Ştii cum se spune, prostul nu e prost destul dacă nu e şi fudul. Academia a scos din limbă cuvîntul vioi "sînt" şi l-a înlocuit cu cuvîntul greoi "sunt" numai din fudulie prostească. Asta e valabil şi pentru folosirea lui Â, o literă absolut aberantă şi inutilă, care complică scrierea.

    Limba trebuie să tindă spre eficienţă maximă, iar acest lucru implică simplificare, nu complicare. Mai ales că schimbarea ortografiei n-a adus nimic bun, iar românii îşi abandonează limba în masă, atît în afara, cît şi în interiorul României, unde engleza de exemplu este folosită de majoritatea românilor cînd lucrează cu programe de calculator. Nu cu manevre propagandistice sînt determinaţi românii să îşi iubească limba, asta ar fi trebuit să se ştie pînă acum. Foarte multor români nu le mai pasă acum de latinitatea limbii, pentru că s-au îndrăgostit iremediabil de engleză, care este o limbă vie, pe cînd latina este o limbă moartă.

     (0)
     (0)
  9. Cristina Musat pe

    Ca sa ma bag si eu in disputa, incep prin a repeta ce spunea G.B. Shaw, si anume: "The reasonable man adapts himself to the world; the unreasonable one persists in trying to adapt the world to himself. Therefore all progress depends upon the unreasonable man.".
    Dupa cum se poate banui, eu nu sint adepta regulilor de revenire la grafia cu â si cu formele sunt si suntem. Nu ca nu as cunoaste regulile (care ma fac sa imi dau dreptate in alegerea mea, pentru ca am vazut afise in care se anunta "reântâlnirea" dupa 10 ani cu nu stiu ce artist faimos sau marcaje cu "coborârea interzisă", ba chiar am intilnit si forma "sântem", care chiar nu mai poate avea scuze). Nu am contestat nici decizia Academiei - asa controversata cum a fost ea, chiar de lingvisti de frunte - este dreptul lor democratic sa enunte ce decizii interne li se par lor adecvate. Ceea ce nu am acceptat si nu accept in continuare a fost forma în care s-a trecut la aplicarea regulilor enuntate de Academie. Dintr-o data, in scoli si in administratie, in general, s-a impus ca toata lumea sa adopte obligatoriu noile reguli - desi din cite stiu eu Academia poate emite niste decizii, dar care nu au caracter de lege, pentru a fi aplicate de toata lumea fara discutie dupa ce au fost aprobate. Contra acestui mod abuziv de a se impune niste reguli protestez si azi, alegind sa scriu dupa vechile reguli.
    Cineva spunea ca nu poti corecta un abuz cu un abuz si mai mare. Si mai am un argument: de ce sa ne fie mai simplu cind poate fi mai complicat? Drept este ca este cam tirziu acum pentru acest argument, totusi principiul ramine si iata inca o intrebare retorica: de ce se preiau azi in DEX si DOOM variante simplificate, nu ar fi mai bine sa se gaseasca solutii de verificare mai stricta a respectarii regulilor gramaticale si de ortografie?

     (0)
     (0)
  10. E practic imposibil de implementat o soluţie de verificare mai strictă şi, cu atât mai mult, un sistem de penalizare. Poate doar în şcoli, dar asta e o altă discuţie.

     (0)
     (0)
  11. Eu am invatat ca ultima regula e aşa: daca alegi să scrii cu â trebuie sa fii fidel în tot textul, iar dacă scrii cu î în interiorul cuvintelor, trebuie să rămâi şi în cazul ăsta fidel pe parcursul întregului text.
    Aşa că întrebarea mea e: daca alegi sa scrii cu î din i, cum scrii român şi România, cu "î" sau "â"?

     (0)
     (0)
  12. thegazer, nu ştiu, să ne lămurească infidelii. Logica mea spune că odată ce-i oferi exclusivitate lui î, mori cu el în braţe. Dar ce ştiu eu? Eu sunt fan â 🙂

     (0)
     (0)
  13. Tu vorbesti de "inflexibilitate", bre, Emi?
    Axel ti-a adus argumente rationale pentru o chestiune care se califica pentru dezbatere publica. Motivul pentru care NU AJUNGE o dezbatere publica este ca exista muuuuulti insipizi ca tine care declara ca sint de partea normei, fara bunul simt de a gindi ca pina si norma este o creatie omeneasca, supusa schimbarii.
    Ce a vrut sa demonstreze ,,i din a" in secolul 19?
    A vrut sa demonstreze ca vine din "a" latinesc- dar ma indoiesc ca te-ai intrebat vreodata in legatura cu asta. Si motivele erau politice, tineau de contextul istoric- daca ti-o fi trecut si asta prin cap, ca ii tot dai cu "scoala" si cu ce "ai invatat" (ai invatat mecanic, ca o fiinta lipsita de inteligenta, intelegere si creativitate)
    Afla, oricum, ca nu e asa: fintina vine din "fonatana". Vezi vreun "a" acolo?
    Ca sa nu mai vorbim de "brinza"!
    De fapt, ai si recunoscut, in lungile tale ciripeli pline de superioritate, ca nu ai o parere.
    Comentariul meu repeta ce au spus Axel si Cristina, dar in cuvinte mult mai dure, pentru ca ai avut tupeul sa ridiculizezi o persoana de bun-simt ca Axel aruncind in discutie etichete de genul "teoria conspiratiei".
    In discutia pe care am urmarit-o mai sus, nu ai contribuit decit vomitind "norme".
    Somn usor!

     (0)
     (0)
  14. Off off, măi, măi. Nu înţeleg de ce vă certaţi atât. La facultate se predă o materie numită “Gramatică normativă”, prezenţa la cursuri e obligatorie şi nu numai atât, ce se învaţă la această materie ajută (pe studentul la litere) atunci când ai un examen la care lucrarea îţi este corectată şi din punct de vedere a normelor gramaticale a limbi. Poţi să ştii toată materia dacă ai greşeli , poţi să îţi iei la revedere. Indiferent dacă decizia a fost una potrivită sau nu, ea există, nu o să vedeţi acte oficiale actuale redactate după vechile norme. Lumea se schimbă şi cu ea şi noi şi dulcele grai românesc.

     (0)
     (0)
  15. Nu am nici o legătură cu lingvistica prin natura meseriei mele (lucrez în domeniul medical) cu toate acestea mi se pare penibil să afirmi că nu te interesează cum şi de unde provin cuvintele din limba ta maternă. Nu am nimic împotriva celor născuţi după revoluţie care folosesc â în loc de î, dar eu aşa am învăţat să scriu şi nu văd motivul pentru care să încep acum să scriu aiurea doar pentru că nişte moşnegi cu interese politice au schimbat regula. Cu atît mai mult cu cît logica e de partea regulii pe care o folosesc eu.

     (0)
     (0)
  16. Astarte, de acord cu fondul şi mai puţin cu forma 😛

    Alina, în discuţia asta am zis că evit să mă mai bag, pentru că am cam zis tot ce aveam de zis. Până la urmă, folosirea unuia sau a altuia chiar nu e neapărat greşită şi o încadrez în categoria opţiunilor personale...

     (0)
     (0)
  17. mc, adica eu, care am invatat sa scriu din clasa întâi cu â si nu cu î , sunt o fiinta lipsita de inteligenta pt ca nu m-am ridicat eu la cei 7 ani ai mei sa strig: NU, eu nu voi folosi â pt ca asa vreti voi, profesorii, invatatorii, voi folosi î, pentru ca sunt o persoana inteligenta si stiu ca schimbarea asta s-a facut pe temei politic... mda

     (0)
     (0)
  18. Cristina Musat pe

    @ Anca
    Anca, la 7 ani aveai scuze - dar la un moment dat trebuie sa incepi sa gindesti cu capul tau si sa nu te mai iei doar dupa ce zic altii - deci sa faci alegeri constiente, nu sa inghiti pe nemestecate tot ceea ce auzi in jurul tau ...
    Nu stiu citi ani ai acum, desi din comentariul tau pare ca ai fi depasit cei 7 ani de care pomenesti - dar se vede ca inca nu ai ajuns sa gindesti cu capul tau, ci doar te conformezi parerilor generale.
    Cind vei vrea sa iesi din turma (daca vei simti vreodata nevoia!), foloseste-ti capul, decide pentru tine si asuma-ti propriile pareri, nu pe ale altora (gaseste argumente proprii, nu le repeta pe ale celorlalti!)

     (0)
     (0)
  19. Ce discuţie interesantă !:)

    Câţiva dintre dumneavoastră afirmă că fiecare trebuie să gândească, să decidă singur etc., dar săriţi imediat la beregata celor ce vă contrazic ( în cazul de faţă, doamna/ domnişoara Emi ). Deci... să nu se ia după ce a învăţat la şcoală, să se ia după dumneavoastră. 🙂

    Aţi prezentat nişte opinii cât se poate de elocvente, dar gândiţi-vă că nu toţi judecă în funcţie de istorie, unii se bazează pe prezent.

    Cu ce mă încălzeşte pe mine, de exemplu, când vreau să susţin un examen, că ştiu eu sigur că nu a fost introdus " â " pe bună dreptate în limba română ? O să folosesc " î ", că aşa ştiu eu că este normal şi apoi mai suştin o teză, pentru a-mi demonstra opinia, aceasta fiind considerată eronată şi astfel picând examenul.

    Zău că nu văd ajutorul !

    Lumea se schimbă, ţara se schimbă, limba se schimbă. Toţi ţinem la patria noastră şi ne pare rău că uneori are de pierdut, dar.... haideţi să considerăm " â " invenţie proprie ţării, dacă spuneţi că în alte ţări nu se utilizează. 🙂

    Noapte liniştită !

     (0)
     (0)
  20. Atat la cuvintele derivate cat si la cele compuse, la inceputul / sfarsitul fiecaruia din cuvintele componente (care impreuna alcatuiesc cuvantul compus / derivat) se pastreaza grafia cu “î”, desi acum respectiva litera este in interiorul cuvantului compus / derivat nou-rezultat. (Vezi comentariile la articolul http://scri.ro/anchiriez-2218.html )

    Intrebare: CUM se scrie corect: "Sâc!", SAU "Sîc!" (fiindca - bagsama - provine din latinescul "sic")?

     (0)
     (0)
  21. În nici un caz â nu e mai latin decât î, și etimologia nu e baza noii reguli. Regula scrierii în română e contrară de fapt celei etimologice (care triumfă în franceză), cu excepția patriotică a numelui limbii și țării. Dacă ar fi să urmăm etimologia ar trebui să scriem "rîu" și "rîde", dar "plânge" și "scândură". În lipsa criteriului etimologic (care ar complica mult lucrurile - pentru că și ă ar trebui scris uneori ca "ă din e", ca în trecut) decizia nu poate fi decât arbitrară.
    Suntem prinși prin urmare într-o dilemă "metateoretică": nu discutăm pe baza aceleiași reguli dacă e albă sau neagră, ci pe baza a două reguli diferite aplicate simultan.
    Așa că, ca să fac trimitere la un comentariu mai vechi de aici, "sânt", de exemplu, nu e inacceptabil decât în regula etimologică, care NU e regula dominantă la noi. Ea intră în joc când vine vorba de "român" și "România", dar numai atunci în mod explicit.
    În regula care domină de fapt scrierea românească (de a scrie așa cum pronunțăm) "sânt" AR PUTEA fi corect. DE CE nu e? Pentru că intenția principală a schimbării a fost aceea de a reveni la "sunt". Cum un cuvânt atât de important ca forma de persoana întâi singular a verbului "a fi" nu putea să se evapore dintr-o limbă reală, "sînt" a rămas tolerat, iar „sânt” a fost interzis: pentru a nu avea TREI forme acceptate și pentru ca nebunia din spatele întregii povești să nu sară în ochi! Dar și numai cu DOUĂ tot sare în ochi!
    Așa că trebuie să căutăm, ca în orice nevroză, mai degrabă probleme sentimentale sau morale, decât pur științifice! Ce se ascunde aici e aceeași problemă a IDENTITĂȚII naționale. Spinul din carnea academiei noastre era veche poveste a originii latine a neamului care trebuia să se vadă în nume. Dar cum o excepție, UNA SINGURĂ, ar fi fost un lucru dubios, ca și cum ceva ar fi de ascuns, s-a decis astfel încât excepția să dispară ca excepție: scriem „român” cu â din a nu pentru că vrem să strigăm sus și tare că suntem din neamul lui Nero, ci pentru că așa scriem noi de obicei. Pentru că ce era de ascuns? Originea nelatină sau imperfect latină a limbii, sau forma ei foarte nelatină până acum 150 de ani.
    Mare scofală, ar zice unii necomplexați. Dar eu nu sunt unul dintre aceia. Chiar dacă aici bănuiesc că zace mai mult decât o nevroză, ci miroase a paranoia, una mult mai veche decât cea ceaușistă.
    Ce mă doare pe mine este verbul „a fi”. Forma lui care mă privește pe MINE direct. S-a rezolvat o problemă paranoică națională și s-a creat una personală.
    Din punct de vedere ... ontologic (și chiar psihic) e un semn grav că un român de zi e forțat să se bâlbâie (mental măcar) între sunt și sînt (NU și sânt !!!) când vrea să articuleze însăși forma verbală a IDENTITĂȚII lui. Deja corectorul meu de OpenOffice nu mai recunoște pe „sînt”, cuvîntul la care meditam când buchiseam la ora de filosofie cel mai celebru pasaj din Descartes. Identitatea națională poate să doarmă liniștită, cea individuală are insomnii.
    Poate că așa și trebuie.
    Comentariile nu pot fi decât delicioase la o temă atât de suculentă.

     (0)
     (0)
  22. De fapt lucrurile nu sunt atât de obscure logic (și nici altfel) pe cât reiese, de dragul aforismelor, din comentariul meu anterior. Adevărul de bun simț este accesibil, misterul e înșelător.
    NU avem o problemă națională, nici una individuală, dacă prin problemă înțelegem ceva metafizic de genul "identității", un alt cuvânt plin de vânt.
    AVEM însă o problemă individuală, aceea că suntem supuși unor decizii perfect arbitrare și ne regăsim perfect neputincioși în privința unor lucruri care ne privesc direct. Ce te poate privi mai direct și mai intim decât "ego sum"? (Poate ar trebui să începem să vorbim în latină, sau direct în engleză. Ce vom face e că vom evita să mai rostim expresia eu sunt/sînt/sânt.) Este un simbol extrem de puternic și poetic al neputinței românului în fața arbitrarului unor români altfel la fel de neputincioși acela că la 20 și ceva de ani m-am trezit că sunt obligat să schimb forma "ego sum"-ului meu și că la 30 și ceva încă primesc lecții de limba română de la dascăli și dăscălițe paznici la o pușcărie goală .

     (0)
     (0)
  23. CEPERCHE: "Mare scofală, ar zice unii necomplexați. Dar eu nu sunt unul dintre aceia."
    AOLEU? Recunosti asa-a, deschis, ca esti complexat? 😆
    (Cu restul comentariului "n-am nimic", il consider pertinent.)

     (0)
     (0)
  24. Pana acum eu considerasem ca adjectivele de tipul A si respectiv non-A reprezinta un ansamblu care acopera toate posibilitatile, dar se pare ca dumneata NU esti de parerea mea ca (in acest caz) "tertium non datur" (ca deci nu functionezi intr-un sistem binar de tipul "da - nu"), ci dimpotriva ca dumneata consideri ca ar exista si alta varianta (CEL PUTIN una), ceea ce ar insemna ca dumneata functionezi intr-un sistem CEL PUTIN ternar (deci minimum de tipul "da - nu - poate").
    Si eu avusesem mare grija sa respect terminologia folosita de dumneata: nu afirmasem ca ai avea complexe, ci doar (prin negarea negatiei rezultand o afirmatie) trasesem concluzia ca ai fi un non-necomplexat, adica un complexat.

    Sper ca "impertinenta" la care faci referire in comentariul de raspuns este doar o figura de stil (ca antonim la "pertinent"-ul afirmat de mine), si ca nu consideri ca as fi fost eu impertinent cu dumneata. In caz contrar - iti prezint scuzele mele (si intrerup unilateral orice comunicare publica cu dumneata).

     (0)
     (0)
  25. Țin minte că eram în clasa a doua când s-a introdus regula, deci probabil era prin 1994.
    Tot cam pe atunci am învățat diferența dintre "sa" și "s-a". 🙂

     (0)
     (0)
  26. De fapt, regula inițială a fost cu mult mai complicată, și trebuia să se scrie conform cuvântului din limba latină, dar cu ^ deasupra lui, de exeplu vânt se scria vênt, sau rîu, sau Aceasta s-a petrecut imediat după adoptarea grafiei latine în locul celei chirilice, pentru a arăta originea latină a limbii române. După aceea s-a simplificat, alegându-se litera â ca reprezentând sunetul respectiv îm mijlocul cuvintelor, iar î la început și la sfârșit (de exemplu a urî se scrie și acum corect cu î nu cu â), iar regula prefixelor este aplicabilă și sufixelor.

    Iar în ceea ce privește scrierea "simplificată" ca în limba rusă, gândiți-vă că este vorba de litere chirilice, unde sunt alte probleme, deci dacă vreți să comparați rusa cu româna, poate vreți să scriem și noi cu litere chirilice, la fel ca în limba molovenească inventată de Stalin? Din câte știu, româna poate că are câteva cuvinte slave împrumutate, dar totuși are o cu totul altă origine.

    Cât despre pronunția suntem, când eram mic mă învăța la școală că numai cei de la țară o folosesc, dar era folosită totuși. Când am făcut eu școală, regula era că se folosea î mereu, cu excepția numelui țării România, a derivatelor acestuia, precum și în cazul numelor proprii, acolo unde persoana respectivă dorea acest lucru. De atunci văd că trebuie să scriem împreună niciun, nicio, în majoritatea cazurilor.

    Dar regula cu î mereu a fost impusă de administrația sovietică cu anasâna, fără a avea vreo discuție pe aici. Iar regulile noi, "impuse" în 1993, reprezintă de fapt o revenire la ortografia românească adevărată.

     (0)
     (0)
  27. "Noi n-avem nimic de împărţit cu Academia şi vrem să credem CĂ/CEI de acolo îşi fac treaba cât pot de bine... !"

    Sigur că folosirea lui "î" sau "â" este, la urma urmei, o problemă de opţiune, deşi... !
    Dar o... cacofonie este, totuşi, o cacofonie - indiferent de lingvist, filolog, cercetător, electrician sau... gropar!!!

     (0)
     (0)
  28. Am plăcerea să te anunţ că sunt de profesie... filolog. Acestea fiind zise... "că/cei" este tot o cacofonie.
    La posturile pentru care ai făcut trimitere m-am uitat. Sunt inconsistente şi uşor diletante. Fără supărare, dar cu limba română nu trebuie să se joace niciun român.
    Şi nu am afirmat nicăieri că o cacofonie este o greşeală gramaticală. Printre altele, o exprimare, o afirmaţie - chiar şi o alegaţie - trebuie să "sufere" şi de... logică.
    Am onoarea să vă salut!

     (0)
     (0)
  29. Niciodata nu m-a interesat de unde provine acel l din a, eu sunt de moda veche,dar am ajuns la un moment dat sa trebuiasca sa ii dau explicatii fiului meu care a ajuns la litera i, si nu stiam cum sa-i explic, acum stiu, Multumita voua.Nici eu nu sunt de acord cu acea schimbare,dar sunt de acord cu cei care s-au nascut schimbati. Mie unul mie greu sa ma obisnuiesc.

     (0)
     (0)
  30. Evelina: Postez "copy/paste" raspunsul cuiva mai competent decat mine:

    Profa
    April 1, 2012 at 5:46 am | Reply

    Există majoritate absolută (simplă) = jumătate plus unu; majoritate relativă = număr de voturi care întrece orice alt număr de voturi obţinute de fiecare dintre ceilalţi candidaţi şi marea majoritate, însemnând o cantitate copleşitoare din totalul persoanelor. Ai dreptate 100%.

    (Pe http://mariana-badea.ro/?p=92, unul dintre ultimele comentarii - cam al zecelea de la sfarsit)

     (0)
     (0)
  31. @Axel eu am o întrebare mai tâmpă. Dacă litera â nu există de ce o folosești în cuvintele ce derivă din România?

     (0)
     (0)
  32. fintina vine din “fonatana”...exista cuvantul fonatana in franceza? nu de alta, dar asa, se pot schimba cuvintele vrand nevrand

     (0)
     (0)
  33. badea gheorghe pe

    Ca sa ma bag si eu inutil in discutie, as vrea sa stiu daca Doom 2 a modificat scrierea inapoi la î din i in noua ediţie, sau rămâne în picioare decizia din '93?

    Parcă am citit ceva articol pe Adevărul că s-a schimbat înapoi la ce a fost înainte...

    Mersi.

     (0)
     (0)
  34. Problema este putin mai complicata pentru cei care au invatat romana in timput comunismului si apoi au plecat peste hotare. Eu scriu rar in limba romana si vesnic ma incurc in folosirea corecta a lui a sau i (scuze, dar folosesc tastatura engleza). Am observat acelasi lucru la rude plecate din tara la inceputul secolului trecut. Mi se parea interesant ca foloseau o limba putin diferita de cea pe care o invatasem eu in scoala; acum fac si eu parte din aceeasi categorie. Oare de cate ori o sa ajustam limba romana?

     (0)
     (0)
  35. felimbb:
    - Pt cei care folosesc (deja, sau poate temporar) limba romana ca pe o limba straina (chiar daca poate e limba materna, nu e limba folosita in mod curent, in viata de-zi-cu-zi) e meritoriu faptul ca MAI FOLOSESC limba, corectitudinea (in special in aceste detalii formale) este mai putin importanta: nu impieteaza asupra intelegerii corecte a comunicarii.
    - Regulile pt alegerea "î" sau "â" sunt putine si simple: se scrie cu "î" la inceputul cuvantului ("a începe") precum si la sfarsitul cuvantului ("a omorî"), pe cand in interiorul cuvantului se foloseste "â". EXCEPTIE de la aceasta din urma afirmatie: in cuvintele compuse / derivate, cuvintele componente care incep / se termina cu "î" isi pastreaza aceeasi forma chiar daca acum acea litera a ajuns in interiorul cuvantului compus ("a reîncepe").
    - Limba (cea romana, sau (cred ca) oricare alta) se reajusteaza nu de un anumit numar de ori, ci continuu. Periodica este doar constatarea de catre noi a acestui fapt, si tot periodic ajustarea este recunoscuta oficial in lucrarile de specialitate de referinta.

     (0)
     (0)
  36. Pina la urma aceasta modificare nu schimba cu nimic fonetica sau melodia literei, la scriere in schimb aduce multa confuzie pentru ca nu sunt reguli clare care sa reglementeze acest lucru.
    Apelez la voi si va intreb cum este corect "maine" sau "miine"?
    In cazul asta poti pierde examene, poate o cariera pt ca cine corecteaza se ghideaza mai mult dupa propria interpretare decit dupa reguli clare sau cel putin transparente.
    Sincer nu-si avea rostul modificarea asta.

     (0)
     (0)
  37. Stefan:
    "...aceasta modificare nu schimba cu nimic fonetica sau melodia literei..."
    CE "melodie a literei" sa schimbe, cand e doar o modificare ortografica, nu si ortoepica?

    "...nu sunt reguli clare care sa reglementeze acest lucru."
    Esti SIGUR de aceasta afirmatie? Eu (in al doilea punct al comentariului meu precedent) ma straduisem sa sintetizez pt felimbb tocmai regulile la care te referi, asa cum le stiu si le aplic eu (doua reguli complementare, a doua cu o exceptie). CUM anume consideri ca este sintetizarea mea: incorecta, insuficienta (incompleta), neclara, netransparenta?

    "Sincer nu-si avea rostul modificarea asta."
    MULTE reguli sunt facute fara vreun alt rost (rational)decat acela de a ne asigura ca procedam toti in acelasi mod, pt a fi siguri ca o anumita exprimare nu ramane neinteleasa, si anume ca prin ea toti intelegem acelasi lucru.

     (0)
     (0)
  38. felimbb, toate limbile se schimbă. De fapt, limba română pare să aibă o inerție mult mai mare la adăugat cuvinte noi în dicționare. De exemplu, limba engleză se cerne anual (parcă am scris despre asta aici: http://scri.ro/selfie-3405.html).

     (0)
     (0)
  39. VictorCh:
    Departe de mine orice polemica si sunt de acord ca orice limba este mereu in continua evolutie sau se reajusteaza cum spui tu.Dar?
    Citesc carti in care gasesti regula este un singur i (tastiera mea nu e in romana) sau altele unde sunt regulile pe care le citezi intr-un comentariu precedent.
    Daca citesti Adevarul de azi on-line Interviul lui Vasile Ernu cu Valentin Gutu cu cartea lui vei vedea doar i normal de la inceput pina la sfirsit in toate cuvintele.
    Tot in Adevarul de azi sunt articole cu i din a.
    Am dat atentie sintetizarii tale si repet nu vreau sa intru in nici un fel de polemica, doar vreau sa inteleg bine aceasta regula .Eu stiam ca se scrie exact cum sintezizi tu, dar vad ca nu toti folosesc aceasta regula. La scoala in anii 80 scriam cu un singur i si nu era confuzie. Acum?!
    De aceea ma intorc si spun , nu era mai bine cu o singura regula si simpla. Regulile sunt facute pt a le respecta dar acolo unde exista evolutii inclus limba romana regulile se pot schimba pt a simplifica totul.
    O fi totul din cauza faptului ca se scrie Romania si nu Rominia?
    O zi buna

     (0)
     (0)
  40. Stefan, uite, ultimul tău comentariu reflectă sublim necesitatea respectării regulilor. Dacă ai să ai răbdare să mai citești comentariile de la postarea asta, ai să vezi că sunt oameni care știu foarte bine când și cum s-ar folosi â și î, dar își asumă să folosească mereu î. Sunt inclusiv povești despre academicieni corupți și alte asemenea, dar în fine, motivele îi privesc... Însă cert e că unii s-au adaptat la â, alții nu. Sincer, cine știe ce filozofie nu e în a înțelege unde-și are fiecare locul, dar câtă vreme sunt unii care scriu într-un fel și alții care scriu altfel (indiferent de motivațiile lor), discrepanțele generează confuzii...

     (0)
     (0)
  41. Întrebare: dacă un grup oarecare decide sa enunte o regula și isi foloseste influenta pentru a o impune in grupul celor dependenti de ei, regula trebuie respectata obligatoriu de toti cei care afla despre ea?

     (0)
     (0)
  42. crstnmst, de regulă, cei care nu se supun normelor grupului tind să fie excluși într-un fel sau altul, independent de maniera în care se stabilesc respectivele norme...

     (0)
     (0)
  43. Mare lucru conformismul! La fel si disonanta cognitiva! Mai bine sa ma excluda grupul, decit sa accept orice regula, doar de dragul de a face parte din majoritate! 🙂

     (0)
     (0)
  44. crstnmst: "...dacă un grup oarecare decide sa enunte o regula și isi foloseste influenta pentru a o impune in grupul celor dependenti de ei, regula trebuie respectata obligatoriu de toti cei care afla despre ea?"
    Regula trebuie respectata obligatoriu de toti cei DEPENDENTI de respectivul grup, nu (neaparat) si de ceilalti care doar AFLA despre existenta ei - si asta e valabil nu doar la regulile gramaticale. Presupun ca ai citit si dumneata despre legi desuete, dar neabrogate - eu am aflat despre unele din USA si despre altele din UK - (sau despre alte legi IN FUNCTIE din tari straine - spre ex (din imamate) despre lapidarea femeilor infidele sotului, sau despre taierea mainii hotului) da'-'mi permit sa presupun ca nu te supui lor, desi sunt legi si desi al luat cunostinta de existenta lor.
    Revenind la gramatica / ortografie, SI EU mi-am asumat nerespectarea unor reguli pe care le cunosc - nu asta cu î din i si â din a, dar (spre ex., dupa cum poti constata si din ACEST comentariu) folosesc concomitent cratima SI apostroful...

    N.B.: IMPUNEREA se face utilizand coercitia printr-o forma oarecare de AUTORITATE (de multe ori forta), nu INFLUENTA - aceasta din urma este in general folosita pt a CONVINGE (macar aparent, formal) pe cineva sa faca ceva: nu SILESTI pe cineva sa faca ceva, ci il determini sa se conformeze (chiar daca reticent, chiar daca cu neplacere).

    "Mai bine sa ma excluda grupul, decit sa accept orice regula, doar de dragul de a face parte din majoritate!"
    Hm! GRUPUL te poate exclude dintre membrii sai, sau eventual din categoria celor agreati de el - nu te poate exclude din (sa spunem) vreo eventuala majoritate sociala... asadar esti liber ca - asumandu-ti consecintele sociale - sa nu te supui regulilor gramatical-ortografice (n-am auzit sa fi fost cineva inchis - sau macar amendat - pt incalcarea lor).

     (0)
     (0)
  45. Eu nu am folosit niciodată şi nu voi folosi "î" din "a" !!! ... Consider absurdă şi inutilă această "regulă" (cine si de ce a impus-o !?...) ... Pot motiva aceasta alegere ...

     (0)
     (0)
  46. Folosirea diacriticelor ne va da bataia de cap multi ani, mai ales in conditiile in care suntem obligati sa facem trecerea de la tastatura en la ro.

    O simpla copiere a unui text cu diacritice si inserarea lui intr-o pagina web cere de cele mai multe un efort suplimentar din partea celui care editeaza pagina.

    As fi cautat o varianta simplificata pentru mai multa eficienta.

    Pana atunci, ne putem alinta in micile noastre revanse impotriva sistemului (daca ne face placere).

     (0)
     (0)
  47. Care este regula in cazul numelor de localitati? Eu tot aveam impresia ca raman cu î, dar vad ca si institutiile publice au trecut la â. Ma gandesc, ca exemplu, la Râmnicu Vâlcea, Câmpulung. Multumesc.

     (0)
     (0)
  48. Cred ca motivele izvorăsc din zona morfologic-fonetică. Haideți să facem și o probă - vă rog să citiți ad-literam:
    cum sună ROMINIA? Dar CIMPULUNG (Moldovenesc sau care vreți voi)? nu cumva "CIND" citiți, vi se pare cel puțin ciudat, VĂZINDU-LE așa?
    Sunt de acord, nu pare întemeiată regula, stiințific vorbind, însă cel puțin e extrem de confortabilă si separativă tehnic vorbind, mai ales in mediul digital, unde s-ar crea un dezastru dacă n-am folosi diferențele.

     (0)
     (0)

Lasă un comentariu