Cântece pentru 1 iunie

0

Se apropie 1 iunie, atunci când sărbătorim Ziua Copilului, dar şi prima zi de vară. Pentru acest moment special pregătiţi unul sau mai multe cântecele vesele.

Cântec de 1 iunie

Părinţii mei sunt oameni buni
Şi dragi îmi sunt părinţii mei!
Căsuţa noatră cu minuni
S-ascunde-n umbra unor tei.
E legănul a doi copii,
Căsuţa noastră cu pridvor,
Ne poartă grija zi de zi, părinţii noştri iubitori.

Când vom fi mari şi vom pleca,
Din locul drag şi cunoscut,
Iubiţi părinţi, nu vom uita
Cum aţi trudit şi ne-aţi crescut!

Fii cuminte drag copile, poartă-te frumos şi bine!
Căci la om, bună purtare, este ca la pom: o floare.
Fii cuminte, că-ţi stă bine!

Fii cuminte, fără ură şi cu cei mai mici ca tine!
Da răspuns la întrebare, blând şi fără supărare!
Fii cuminte, că-ţi stă bine!

Când vei fi cu fiecare, blând, cuminte şi voios,
Toţi te vor vorbi de bine
Şi-or privi cu drag la tine!
Fii cuminte, că-i frumos!

Cântec pentru Ziua Copilului

Azi în parcul plin de soare
Fete şi băieţi sosesc,
Îmbrăcaţi de sărbătoare
Şi în jur uimiţi privesc.

Refren: Un-doi, un-doi,
Faceţi toţi la fel ca noi! (bis)

Uite scrânciob, tobogane
Şi covorul fermecat,
Minunatele baloane
Se înalță ne-ncetat.

Refren: Mai sus, mai sus,
Un balon de vânt e dus! (bis)

Hai copii cu veselie
Să ne dăm în căluşei.
Dii, căluţ, peste câmpie,
Alergăm ca nişte zmei.

Refren: Dii zmeu, dii zmeu!
Ţii, ce călăreţ sunt eu! (bis)

Azi e mare sărbătoare,
Bucuria tuturor,
Urcă leagănul în zare
Şi coboară-ncețisor.

Refren: Sus-jos, sus-jos,
Şuie leagănul voios! (bis)

1 iunie

1 Iunie, tu vii
Cu bujori şi ciocârlii
Şi cu cântec de copii,
Scuturând peste pământ
Zâmbete şi-al păcii cânt!
Sol gingaş de bucurie,
Slavă ţie, slavă ţie!

Distribuie:

Lasă un comentariu