După melci de Ion Barbu (comentariu)

0

Poemul După melci, inspirat din vatra folclorică românească se remarcă iniţial prin tenta umoristică:

„…Prunci de treabă,/ Scunzi, peltici,/ …Ţînci ursuzi,/ Desculţi şi uzi/ Fetişcane/ Cozi plăvane/ Înşfăcate-n largi zăvelci/ O porneau în turmă bleagă/ Să culeagă/ Ierburi noi, crăiţe, melci…”

Odată cu imprevizibila schimbare a anotimpului, atmosfera capătă culorile fantasticului straniu. Întunericul animat ia forma unor căcpăuni care”cască/ Buze sarbede de iască.”

Dezlănţuirea forţelor naturii este realizată, atât prin dinamismul versului scurt, cât şi prin epitetul ornant:

„Toată noaptea viscoli…/ Încă bine n-ajunsesem/ Că pomi, duium, să vie/ O viforniţă târzie/ De păresimi./ Vântura, stârnind gâlceavă,/ Albă pleavă;/ Şi cădeau şi mărunţei/ Bod de mei…/ Ningea bine, cu temei,/ În bordei/ Foc vârtos mânca năpraznic/ Retevei.”

Primejdia abătută pe neaşteptate asupra fiinţei atât de plăpânde a melcului, accentuează starea sufletească de derută a copilului.

Cu speranţa salvării în suflet, în zorii cu „un pic de soare”, copilul aleargă să regăsească mica vietate. Gerul năpraznic l-a încremenit definitiv, arătând acum ca „O nuia…/Limbă vânătă sucită” ce-l „ţinea în zgărzi de ger”.

Citește și:   Lacustră de George Bacovia (comentariu)

Întâmplarea are şi un anumit tâlc filozofic. Încercarea de a depăşi limitele datului natural se sfârşeşte totdeauna tragic.


Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?