Gorunul de Lucian Blaga (comentariu)

0

Este o elegie pe tema morţii.

Ca şi în balada populară „Mioriţa”, unde ciobanul nu este îngrozit în faţa morţii prezumtive, poetul se distinge printr-o seninătate absolută.

Aflat într-un moment de relaxare, poetul este tulburat de presentimentul morţii şi constrâns să mediteze asupra destinului său  implacabil. El încearcă să descopere care ar putea fi locul său într-o perspectivă cosmică. Gândul i se opreşte însă la copacul sub care se află şi este surprins de relaţia ce s-ar putea stabili, inevitabil, între el şi gorun: „O, cine ştie? – Poate că/ din trunchiul tău îmi vor ciopli/ nu peste mult sicriul.”

Ideea de moarte este evocată aici printr-o metonimie, accentuată apoi de o infiorare metafizică, deoarece poetul simte sau aude cum sicriul creşte în trunchiul gorunului: „Şi mut/ ascult cum creşte-n trupul tău sicriul,/ Sicriul meu.”

Prin enumeraţie sunt accentuaţi anumiţi termeni şi esenţialiate ideile ce derivă din aceştia: „Şi mut/ ascult…”; „şi liniştea ce voi gusta…”; „Şi-n zvonuri dulci…”

Citește și:   Patul lui Procust de Camil Petrescu (rezumat si comentariu)

Sensul fundamental al poeziei este acela că viaţa nu poate fi altceva decât o „mare trecere”, pe care poetul filozof o aşteaptă cu seninătate.


Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?