Lacul de Mihai Eminescu (comentariu)

0

Ca şi în poezia „Sara pe deal” sentimentul predominant este iubirea visată, dorită de îndrăgostit. Într-o atmosferă încărcată de farmecul naturii, de măreţia codrului, „Lângă lacul cel albastru/ Încărcat cu flori de nufăr”, tânărul îndrăgostit îşi imaginează minunea şi fericirea clipelor următoare când iubita va apare:

„Şi eu trec de-a lung de maluri,/ Parc-ascult şi parc-aştept/ Ea din trestii să răsară/ Şi să-mi cadă lin pe piept;/ …Să plutim cuprinşi de farmec/ Sub lumina blândei lune-/ Vântu-n trestii lin foşnească,/ Unduioasa apă sune!”

Spre deosebire de finalul din „Sara pe deal” – expresie a fericirii supreme, cel din poezia „Lacul” este al decepţiei totale provocat de neîmplinirea dorinţei:

„Dar nu vine…Singuratic/ În zadar suspin şi sufăr/ Lângă lacul cel albastru/ Încărcat cu flori de nufăr.”


Lasă un comentariu