Romanţa celor trei corăbii de Ion Minulescu (comentariu)

0

Ion Minulescu (1881-1944), spre deosebie de alţi simbolişti, se detaşează printr-o accentuată notă de retorism care încântă şi cucereşte. În epocă, poezia lui Minulescu se bucura de un deosebit succes atunci când era recitată chiar de poet.

ROMANŢA CELOR TREI CORĂBII  este realizată cu elemente ale recuzitei simbolistice şi altele preluate din cabala, în special numerele presupuse a avea o anumită semnificaţie, în cazul nostru: trei.

Fascinaţia necunoscutului, dorinţa de a străbate imensitatea oceanului planetar este motivul esenţial al poeziei, încărcat, pe parcurs, cu diferite simboluri şi semnificaţii. Repetarea versului, „Porniră cele trei corăbii” are ca efect fixarea ideii că, pe calea apelor nemărginite, destinul corăbiilor stă în orice clipă, sub semnul imprevizibilului:

„Porniră cele trei corăbii…/ Spre care ţărm le-o duce vântul?…/ Ce porturi tainice,/ Ascunse cercetătoarelor priviri,/ Le vor vedea sosind mânate de dorul tristei pribegiri?…/ Ce valuri nemiloase,/ Mâine,/ Le vor deschide-n drum mormântul?…”

Unda de mister, de melancolie şi tristeţe şochează prin evocarea celor trei mausoleuri – simboluri ale dispariţiei definitive. Interferenţa de simboluri, aglomerarea lor, ţine, de altfel, de tehnica specifică acestui curent literar. Amintind de răstignirea lui Isus pe muntele Golgota – simbol al suferinţei şi, în paralel, cu simbolul idealului neîmplinit, reprezentat de albatrosul rănit, poetul sugerează, într-o imagine globală, atât frumuseţea şi atracţia inefabilă a depărtărilor marine, cât şi dramatismul ce-l rezervă, inerent, necunoscutul.

Citește și:
Bacalaureat 2010, modele de subiecte, Limba romana

În afara succesiunii simbolurilor, poezia se impune şi printr-o muzicalitate specifică, rezultată concomitent din sonoritatea rimelor şi a repetiţiilor:

„Porniră cele trei corăbii…/ Şi-n urma lor rămase portul,/ Mai trist ca muntele Golgota/ însângerat de-un asfinţit,/ Şi-n urma lor,/ Pe cheiul umed,/ Un singur albatros rănit/ Mai stă de pază,/ Ca Maria,/ Venită să-şi vegheze mortul!…”

Pentru a intra în linia şi cadenţa versului alb-modern, poetul foloseşte un procedeu simplu. Versurile iniţiale de 18 şi 17 silabe, dintr-o strofă cu rimă îmbrăţişată, corespunzătoare schemei clasice, au fost convertite ăn zece unităţi, numai în funcţie de cadenţa muzicală, cum se pote observa comparându-le:

„Porniră cele trei corăbii… şi-n urma lor rămase portul,
Mai trist ca muntele Golgota însângerat de-un asfinţit,
Şi-n urma lor, pe cheiul umed, un singur albatros rănit
Mai stă de pază, ca Maria, venită să-şi vegheze mortul!…”


Lasă un comentariu