Testament de Tudor Arghezi (comentariu)

0

Apare în fruntea volumului de debut din 1927, intitulat „Cuvinte potrivite” şi exprimă poziţia programatică, „arta poetică” a lui Tudor Arghezi.

Poezia surprinde, în primul rând, sub raport lexical. Imaginile sunt foarte concrete. Este relevantă valoarea muncii creatoare, truda investită pentru modelarea cuvintelor spre a le da forţă să exprime, cât mai concis şi mai plastic, ideile.

Pornind de la graiul „cu îndemnuri” pentru vite, Arghezi ajunge la poezie, la limbajul cizelat, ca expresie inefabilă a spiritului elevat.

„Ca să schimbăm acum întâia oară,/ Sapa-n condei şi brazda-n călimară,/ Bătrânii-au adunat, printre plăvani;/ Sudoarea muncii sutelor de ani;/ Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite/ Eu am ivit cuvinte potrivite.”

Din poezie se desprind mai multe idei programatice:

  • Cartea este menită să reflecte idealurile şi aspiraţiile celor mulţi, ale poporului şi să devină unul din bunurile sale cele mai de preţ: „E-ndreptăţirea ramurei obscure/ Ieşită la lumină din pădure/ Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi,/ Rodul durerii de vecii întregi.”
  • Poezia este forma artistică de reflectare şi de răzbunare a realităţii. Ea poate da cuvintelor o nouă substanţă semantică: „Din bube, mucegaiuri şi noroi/ Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.”
  • Prin intermediul poeziei, urâtul poate deveni frumos, aşa cum şi frumosul poate izvorî din urât: „Le-am prefăcut în versuri şi-n icoane/ Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.”
  • Poezia este atât har-inspiraţie, cât şi meşteşug: „Slova de foc şi slova făurită/ Împerecheată-n carte se mărită,/ Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte”.
Citește și:   Apus de soare de Barbu Stefănescu Delavrancea (comentariu)

Îmbinările neaşteptate de cuvinte dau poeziei o încărcătură tulburătoare. Epitetul, comparaţia, metafora au, la Arghezi, altă coloratură, sfidând convenienţele: „Am luat ocara, şi torcând uşure/ Am pus-o când să-mbie, când să-njure./ Am luat cenuşa morţilor din vatră/ Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră.”

Comparaţia „ca un ciorchin de negi”, în care se include şi un epitet, rezultă , din îmbinarea stranie a cuvintelor – ciorchin şi negi, de unde şi forţa imagistică atât de revelatoare. Epitetul oximoron: „ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte”, ca şi cel ornant: „slova de foc şi slova făurită” au la Arghezi o rezonanţă estetică unică.

Poezia „Testament” se impune, atât în ceea ce ţine de inovaţia lingvistică, de limbajul poetic, cât şi în ceea ce exprimă estetica literară argheziană.


Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?