Deşi nu este un pastel în accepţiunea clasică a noţiunii, din poezia Vară se desprinde o imagine anotimpului, caracteristic, atât prin întinderea lanţurilor, cât şi prin căldura copleşitoare: „Dogoare,/ Pământu-ntreg e numai lan de grâu/ şi cântec de lăcuste.”
Imaginea peisagistică a câmpului se impune prin percepţia la nivel senzorial a proceselor care se produc în arşiţa ucigătoare când „Spicele îşi ţin la sân grăunţele iar timpul îşi întinde leneş clipele.”
Comparaţia: „ca nişte lungi picioare de păianjen”, ca şi personificarea de proporţii hiperbolice: „În soare spicele îşi ţin la sân grăunţele/ ca nişte prunci ce sug”, au în context rolul de a impune imaginea peisegistică ca atare, odată cu percepţia valorilor pe care le semnifică.
Daca doriti sa continuati aceste comentariu va rugam sa ne contactati.
Lasa un comentariu