Miracolul de Crăciun – o poveste reală şi extrem de emoţionantă!

0

Povestea ce urmează este despre un miracol care s-a petrecut de Crăciun, în 1997, în Wisconsin, Statele Unite.

Un băieţel a mers, împreună cu bunica lui, să îl întâlnească pe Moş Crăciun, care timp de câteva săptămâni înainte de Sărbători îi aştepta pe copii să îi spună dorinţele într-un mall din oraş. Băieţelul s-a urcat în poala Moşului, ţinând în mână fotografia unei fetiţe.

“Cine este în fotografie, o prietenă, sora ta?”, a întrebat Moşul.

“Este sora mea Sarah, care este foarte bolnavă”, a spus băieţelul.

Moşul s-a uitat către bunica ce îşi aştepta nepoţelul cu lacrimi în ochi.

“Şi-ar fi dorit foarte mult să vine cu mine să te vadă, pentru că îi este foarte dor de tine, dragă Moşule”, a mai spus copilul.

Atunci Moş Crăciun a încercat să îl încurajeze pe băieţel şi să îl înveselească puţin, aşa că l-a întrebat ce şi-ar dori să îi aducă de Crăciun.

Bunica s-a apropiat ca să îşi ajute nepotul să coboare din braţele Moşului. “Ei bine, ştiu că e mult ceea ce îţi cerem, Moşule… Fetiţa din fotografie este nepoata mea, suferă de o boală gravă şi medicii nu îi mai dau nicio şansă. Ne-au spus că e posibil să nu mai trăiască până la Crăciun. Crezi că e posibil, Moşule, să poţi să vii la spital să o vezi pe Sarah? Singurul lucru pe care şi-l doreşte de Crăciun este să te vadă pe tine!”, a spus femeia cu lacrimi în ochi şi glasul sfâşiat de durere.

Moşul nici nu a mai avut puterea să îi spună ceva bunicii. A rugat-o doar să îi lase adresa spitalului la care este internată fetiţa.

La finalul zilei, când a terminat întâlnirile cu alţi copii care au venit special pentru el la mall, moşul i-a cerut ajutorului său să îl ducă la spitalul unde era Sarah.

Moşul a intrat în camera în care stătea Sarah, un loc unde durerea şi suferinţa erau apăsătoare, dar unde a simţit imediat dragostea şi grija de care era înconjurată micuţa de către familia ei iubitoare. Fetiţa stătea întinsă în pat, palidă şi slăbită, iar la căpătâi o veghea mama ei ce-i mângâia fără încetare fruntea.

Bunica şi frăţiorul Sarahei, pe care îi cunoscuse mai devreme, erau de asemenea acolo, la fel şi o mătuşă ce avea faţa împietrită de durere. Toţi vorbeau în şoaptă pentru a nu o deranja pe cea mică.

Moşul a tras aer adânc în piept şi a intrat în camera fetiţei încercând să o binedispună cu celebrul său “HO, HO, HO!”.

“Moşule!”, a spus Sarah extrem de slăbită, deşi în ochii ei se putea citi o bucurie imensă.

Moşul s-a dus spre patul fetiţei şi-a a îmbrăţişat-o.

Faţa era palidă și părul îi căzuse din cauza tratamentului. Dar tot ce a văzut când s-a uitat la ea a fost o pereche de ochi imenşi şi albaştri. Moşul era extrem de înduioşat şi abia se abţinea să nu plângă.

Cei doi au stat de vorbă minute în șir, bucuroşi de această întâlnire. Fetiţa i-a spus Moşului ce jucării şi-ar dori de Crăciun şi l-a asigurat că le merită pentru că a fost cuminte tot anul.

Înainte să plece, Moşul s-a uitat la Sarah şi a întrebat-o dacă crede în îngeri.

“Sigur, cred în îngeri, Moşule”, a spus fetiţa.

Au urmat apoi câteva minute de tăcere profundă, timp în care Moșul a stat cu privirea îndreptată în sus, fară să mai spună nimic.

“Acum, Sarah, ai o treabă foarte importantă de făcut: trebuie să te concetrezi să te faci bine. Vreu să te joci cu prietenii tăi la vară şi te aştept anul viitor să vii să mă vizitezi la mall!”, a spus Moşul.

Bătrânul ştia că este riscant să îi ceri aceste lucruri unui copil care era într-o faza terminală a unei boli crâncene, dar simţea că trebuia să facă asta. Trebuia să îi dea Sarahei cel mai important dar pe care i l-ar putea oferi – nici jucării, nici păpuşi – doar SPERANŢĂ!

“Da, moşule!”, a spus fetiţa. Moşul a sărutat-o pe frunte şi a plecat.

Un an mai târziu, Moş Crăciun a revenit la mall-ul din oraş unde urma să stea şase săptămâni înainte de Crăciun pentru a se întâlni cu copiii. După câteva săptămâni, un copil vine şi se aşază în poala lui.

“Bună, Moş Crăciun, îţi mai aduci aminte de mine?”

“Bineînţeles”, spune moşul, aşa cum face de fiecare dată…pentru că, indiferent că îi întâlneşte sau nu, moşul îi ştie pe toţi copiii.

“Ai fost să mă vezi la spital, anul trecut!”.

Moşului i s-a tăiat pur şi simplu respiraţia, iar lacrimile au început să îi curgă fără oprire pe obraji. Nu îi venea să credă că acest mic miracol stătea în braţele sale.

“Sarah!”, strigă Moşul care abia o mai putea recunoaşte pe fetiţă. Sarah avea acum părul lung şi obrăjorii roşii şi era cu totul schimbată faţă de cum o cunoscuse cu un an în urmă, pe patul de spital.

La câţiva metri mai încolo mama şi bunica fetiţei îi făceau cu mâna Moşului având ochii luminoşi şi zâmbete imense.

Acesta a fost cel mai bun Crăciun…chiar şi pentru Moş Crăciun.

Moşul era fericit că a putut să fie parte a unei poveşti şi pentru că reuşise să aducă un lucru important în viaţa acestei familia – un miracol al speranţei. Fetiţa era acum perfect sănătoasă, se vindecase complet. Moş Crăciun şi-a ridicat privirea în sus şi a şoptit:” Mulţumesc. Acesta este un Crăciun cu adevărat Fericit!”.


Lasă un comentariu