Sănătatea copilului în perioada verii

0

Vacanța și vara, două momente importante din an pe care le așteaptă orice copil. Pentru ca micuții să se bucure din plin de timpul liber și de soarele de afara, trebuie ca parinții să se asigure că aceștia sunt feriți de orice pericole care le-ar putea pune sănătatea în pericol și le-ar compromite vacanța. Din păcate, odată cu soarele și temperaturile ridicate din perioada verii, apar și numeroase pericole.

Toxiinfecțiile alimentare, arsurile solare și deshidratarea sunt printre cele mai frecvente probleme de sănătate care pot apărea la copii, dar și în cazul adulților, în perioada verii. Daca îți dorești ca vara aceasta copilul tău să nu aibă nicio problemă și să se bucure din plin de zilele de vara, ține cont de următoarele sfaturi.

Oferă-i doar mâncare sănătoasă

Fructele și legumele sunt de bază în perioada aceasta și sunt cu atât mai sănătoase cu cât cel mic le va consuma crude. Pe lângă faptul că fructele și legumele asigură și un aport de apă importantă în aceste zile cu temperaturi ridicate, acesta sunt și alternative sigure la mâncărurile mai grele și mult mai perisabile la temperaturi mari. Încearcă să îl ții pe cel mic, mai ales în aceasta perioadă, cât mai departe de dulciuri, sucuri și mâncare de la fast food. Chiar dacă tentațiile sunt mari, oferă-i mai bine salate cat mai diverse, pește și cât mai multă apă.

Încurajează-l să facă mișcare

Orice fel de mișcare, fie că vorbim de o simplă plimbare, de alergat sau joaca pe plajă, ori sport de performanță, este foarte important pentru copii ca pe perioada vacanței de vara să fie activi. Sportul și mișcarea în general, chiar și în timpul liber, îl disciplinează și îl face să înțeleagă că este important pentru sănătatea lui.

Protecția solară

Chiar dacă nu își va petrece toată vacanța la mare, copilul tău are nevoie de cremă cu protecție solară, de fiecare dată când iese din casă. Fie ca este pe plajă, ori pur și simplu iese la joacă în timpul zilei, aplică-i un strat de crema cu protecție solară pentru a evita complicațiile. Pentru pielea sensibilă a copilului tău vei avea nevoie de o cremă cu factor de protectie solara 15 (cel puțin). Nu ar fi rău să îl sfătuiești pe cel mic să se joace, pe cât posibil, la umbră. La fel de important este să poarte o pălărie sau o șapcă, atunci când iese afară. De asemenea, nu îl lăsa să se expună la soare între orele 11-16, pentru a evita arsurile solare și insolația.

Atenție la apă

Chiar dacă copilul tău ia lecții de înot sau are echipament special pentru scufundări, tot este necesar să îl supraveghezi în permanență atunci când intră în apă, fie că e vorba de piscine sau de apa mării. Asigură-te că cel mic știe ce trebuie să facă și cum să se comporte atunci când este în preajma unei ape. Spune-i ca nu trebuie să nu alerge, să nu se îmbâncească sau să sară, pentru că există pericolul să alunce și să se accindenteze.

Distribuie:

Lasă un comentariu

AniDeȘcoală.ro