„Bani de liceu” pentru toţii solicitanţii care au depus cereri

0
  Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a publicat lista beneficiarilor Programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu" pentru anul şcolar 2011-2012 (disponibilă pe http://banideliceu.edu.ro/). Potrivit HG nr. 1488/2004 privind aprobarea criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar în cadrul Programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu", stabilirea beneficiarilor s-a făcut în ordinea crescătoare a venitului brut lunar pe membru de familie, cu încadrarea în fondurile aprobate Ministerului Educaţiei  în acest scop (aproximativ 275.000.000 RON). Prin urmare, toţi cei 120.857 de solicitanţi eligibili care au depus cereri la nivel naţional şi care, în condiţiile legii, au îndeplinit condiţia unui venit brut lunar pe membru de familie, realizat în ultimele 3 luni anterioare depunerii dosarului, de maximum 150 RON, vor primi acest sprijin financiar. Primele 3 judeţe, în ordinea numărului de beneficiari sunt Suceava (10.439), Iaşi (8.848) şi Vaslui (5.817).
 

Liceenii vor primi suma de 180 RON pe întreaga perioadă a cursurilor şcolare, inclusiv în timpul pregătirii şi susţinerii examenului de bacalaureat sau de diplomă, respectiv în perioada practicii în producţie. Fondurile sunt alocate de către MECTS şi vor fi distribuite beneficiarilor de către unităţile şcolare la care aceştia şi-au depus dosarul. Autorităţile locale pot efectua anchete sociale pentru verificarea veridicităţii declaraţiilor de venit si a celor referitoare la bunurile familiei, în cazul elevilor care solicită sprijin financiar.

Citește și:
A inceput derularea programului social „Bani de liceu”

Potrivit calendarului de desfăşurare a programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu", depunerea eventualelor contestaţii este prevăzută pentru perioada 28 octombrie – 2 noiembrie, iar soluţionarea lor pentru intervalul 2 – 6 noiembrie. Atât depunerea, cât şi soluţionarea contestaţiilor se fac la nivelul comisiilor organizate în cadrul inspectoratelor şcolare judeţene.
Conform HG nr. 1.095/2007, în cazul unor situaţii speciale privind falsul în declaraţii, comisiile de acordare a sprijinului financiar organizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ au obligaţia să sesizeze Inspectoratele de Poliţie şi autorităţile administraţiei publice locale, în vederea cercetării şi verificării acestora. În cazul în care aceste sesizări se verifică, vor bloca acordarea ajutorului financiar şi vor întreprinde demersurile legale pentru recuperarea ajutorului financiar acordat ilegal.


Lasă un comentariu