Într-un sat de munte, câinele unui localnic îşi câştigase faima că este foarte rău şi agresiv. Câinele avea obiceiul de a merge în spatele oamenilor care treceau pe stradă şi când aceştia nu se aşteptau îi musca de picioare.
Pentru că sătenii au început să se plângă de faptul că acest câine viclean îi urmăreşte şi îi mușcă, stăpânul său a căutat o soluţie pentru a aplana deja numeroasele conflicte pe care le avea cu vecinii din sat.
Astfel, acesta s-a gândit să îi pună la gât câinelui o zgardă de care să atârne un clopoţel şi în acest fel oamenii care merg pe drum să fie alertaţi de sunet când câinele se află în apropierea lor.
Câinele a simţit că această nouă zgardă cu clopoţel este de fapt o recompensă pentru el şi a început să fie foarte mândru şi consideră că nici nu mai trebuie să îi bage în seama pe cei care trec pe stradă.
Într-o zi, un câine de vânătoare i-a ieşit în cale câinelui cu clopoţel la gât. Câinele de vânătoare a aflat întreaga poveste şi i-a deschis ochii câinelui, explicându-i adevăratul motiv pentru care stăpânul lui i-a pus un clopoţel la gât.
Adevarăul a căzut ca un trăsnet asupra câinelui căruia îi venea acum să intre în pământ de ruşine. Aşa a aflat că stăpânul lui i-a pus clopoţelul pentru ca oamenii să îl audă de la distanţă şi să se ferească de el.
Morala: uneori ceea ce pare a fi un ropot de aplauze de încurajare este de fapt o palmă peste faţă.
Lasa un comentariu